Suedia și Marea Britanie anunță semnarea unui acord de apărare reciprocă
Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi omologul său suedez Magdalena Andersson au anunţat miercuri un acord în domeniul apărării, de protecţie reciprocă în caz de agresiune, înaintea deciziei Suediei privind aderarea sa la NATO, relatează AFP.
„Dacă Suedia este atacată şi apelează la noi pentru a ne cere sprijinul, noi i-l vom oferi”, a afirmat şeful guvernului britanic, într-o conferinţă de presă comună cu şefa guvernului suedez, la Stockholm.
„Dacă una dintre cele două ţări ar suferi un dezastru sau un atac, Marea Britanie şi Suedia şi-ar oferi asistenţă în multe feluri (…), inclusiv prin mijloace militare”, a precizat Magdalena Andersson.
Boris Johnson urmează să semneze un acord similar cu Finlanda în timpul unei vizite la Helsinki la sfârşitul zilei de miercuri, conform cabinetului său.
Îngrijorate de reacţia Rusiei la cererile lor probabile de aderare la NATO, ce sunt aşteptate în zilele următoare, cele două ţări nordice încearcă să obţină garanţii de securitate bilaterale pe perioada dintre candidatura lor şi intrarea oficială în Alianţa Nord-Atlantică, ceea ce ar putea dura mai multe luni.
Au avut loc în principal discuţii cu marile puteri ale NATO (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania), potrivit liderilor celor două ţări. „Declaraţia politică de solidaritate” semnată miercuri cu Londra este primul acord oficial anunţat public.
___