Sari direct la conținut

După ce l-a expulzat pe ambasadorul Rusiei, Lituania îl declară persona non grata și pe cel mai înalt diplomat rus rămas

HotNews.ro
Lituania rupe și mai mult legăturile diplomatice cu Rusia, Foto: DreamsTime
Lituania rupe și mai mult legăturile diplomatice cu Rusia, Foto: DreamsTime

Ministerul lituanian al Afacerilor Externe l-a declarat luni persona non grata pe cel mai important diplomat rus din Lituania, transmite agenția Reuters.

„(Acțiunile și declarațiile sale recente) sunt incompatibile cu statutul unui diplomat și ar trebui considerate ca o interferență în afacerile interne ale națiunii gazdă”, transmite ministerul într-un comunicat.

Ministerul nu a detaliat presupusele abateri ale însărcinatului cu afaceri rus, căruia i s-a cerut să părăsească țara în termen de cinci zile.

Ministerul rus de Externe a precizat pentru agenția de știri RIA că va „da un răspuns adecvat”.

Lituania l-a expulzat pe ambasadorul Rusiei în aprilie și și-a rechemat propriul ambasador, reducând legăturile diplomatice la nivelul de însărcinat cu afaceri, după ce Ucraina a acuzat forțele ruse de uciderea de civili în orașul Bucha.

(foto articol: ©Wirestock|Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro