Sari direct la conținut

​Charles Michel: UE trebuie să asigure continuarea sprijinului acordat Ucrainei

HotNews.ro
Charles Michel, Foto: Alexandros Michailidis / AFP / Profimedia
Charles Michel, Foto: Alexandros Michailidis / AFP / Profimedia

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le-a cerut liderilor UE să „garanteze continuarea sprijinului militar şi financiar pentru Ucraina” în cadrul summitului care va avea loc joi la Bruxelles, informează AFP.

Summitul, care se va desfăşura pe durata unei singure zile, va fi precedat miercuri de un summit al liderilor celor 27 cu omologii din cele zece state membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Charles Michel a făcut apel luni, în scrisoarea de invitaţie, la adoptarea unor decizii care să asigure asistenţă pentru milioanele de civili lipsiţi de electricitate, încălzire şi apă curentă în Ucraina, odată cu sosirea zăpezii şi a scăderii sub zero a temperaturilor.

„Dincolo de nevoile imediate ale ţării, este necesară de asemenea o dezbatere de fond cu privire la modul de a garanta continuarea sprijinului nostru militar şi financiar pentru Ucraina”, a adăugat preşedintele Consiliului European.

Uniunea Europeană s-a angajat să acorde Kievului în 2023 asistenţă macrofinanciară în valoare de 18 miliarde de euro. Un acord asupra modalităţilor acestui sprijin, sub forma unor împrumuturi fără dobândă, nu a fost încă finalizat.

Liderii UE trebuie, de asemenea, să îşi asigure aprovizionarea energetică pentru a „anticipa provocările anului viitor”, a insistat Charles Michel.

Rusia ar putea opri furnizarea de gaze, fiind previzibil un deficit de 30 de miliarde de m3, au avertizat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Fatih Birol, directorul executiv al Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

„Perspectivele noastre de creştere viitoare depind nu doar de capacitatea noastră de a gestiona şocul energetic pe termen scurt, ci şi de capacitatea industriilor noastre de a rămâne competitive, de capacitatea noastră de a inova şi de a investi în tehnologiile de mâine”, a insistat Charles Michel.

(Sursa: Agerpres)

Este, de asemenea, planificată o discuţie despre relaţiile cu Statele Unite din perspectiva ultimelor decizii economice ale administraţiei americane, în special cea privind subvenţiile masive prevăzute de „Inflation Reduction Act” pentru climă şi cheltuieli sociale, a indicat el. France Presse aminteşte că europenii denunţă abordarea protecţionistă a administraţiei americane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro