Cine este Stormy Daniels, ex-vedeta filmelor pentru adulți din cauza căreia Trump a fost pus sub acuzare
Stephanie Clifford – numele real al lui Stormy Daniels – l-a întâlnit pentru prima dată pe Trump în 2006 la un turneu de golf la Lake Tahoe (la granița dintre California și Nevada). Ea susține că au avut o relație sexuală. Ea avea 27 de ani, iar el 60.
Potrivit relatării lui Daniels, el a invitat-o la cină în apartamentul pe care îl închiriase și în care a primit-o îmbrăcat în pijamale. Potrivit fostei starlete, cei doi au avut o partidă de amor, despre care Daniels spune că a fost „cea mai puțin impresionantă partidă de sex pe care am avut-o vreodată”.
Numele ei de scenă este format din numele pe care basistul Mötley Crüe, Nikki Sixx, l-a dat fiicei sale – Storm – și din preferința actriței pentru whiskey-ul lui Jack Daniels.
Autodescrisa „fetiță din Baton Rouge care doar încearcă să supraviețuiască”, Stormy l-a întâlnit pe Trump la un turneu de golf al celebrităților din Lake Tahoe, California, unde a fost angajată ca hostessă. Ea a susținut că Trump a invitat-o la cină, unde el a așteptat-o îmbrăcat în pijama. Au au făcut sex în camera lui de hotel, în ciuda faptului că era căsătorit cu Melania Trump.
Daniels a primit 130.000 de dolari pentru aventura ei cu Trump, plata fiind făcută din contul de campanie al fostului președinte, semnătura de pe cec fiind a avocatului de atunci al lui Trump, Michael Cohen.
Cohen a mai spus că a făcut și o altă plată în bani pentru o altă femeie, la cererea lui Trump.
Daniels s-a întâlnit recent cu procurorii din Manhattan și le-a răspuns întrebărilor despre plata de la fostul președinte. Avocatul ei, Clark Brewster, a declarat într-un tweet din 15 martie: „Stormy a răspuns la întrebări și a fost de acord să se facă disponibilă ca martor sau pentru investigații suplimentare, dacă este necesar”.
Brewster, avocatul lui Daniels, a declarat pentru TMZ, în declarațiile publicate pe 21 martie, că clientul său a primit și câteva mesaje de amenințare trimise în privat către conturile ei de socializare și, ca urmare, ea și-a întărit securitatea privată.
Trump, care a negat să fi avut relații sexuale cu Daniels o acuză de „extorcare”, spunând că afirmațiile ei sunt o „escrocherie”.
Această plată se află în centrul acuzațiilor aduse lui Trump de către procurorul districtual din Manhattan.
Odată ce tranzacția a fost dezvăluită în 2018, Daniels a cerut instanțelor să-i anuleze acordul de confidențialitate cu Trump și a început să se plimbe pe la emisiunile de televiziune.
La emisiunea „60 de minute” de la CBS, ea a spus că vrea să clarifice situația în care se află: „Nu sunt o victimă”, a spus ea categoric. Și chiar dacă nu a fost atrasă de el în acea noapte în Lake Tahoe, a spus că relația lor era consensuală.
Actrița a fost, de asemenea, clară în ceea ce privește promisiunile pe care a spus că Trump le-a făcut cu privire la un posibil rol în serialul de succes „The Apprentice”, în care ea a jucat apoi.
Stormy a mai adăugat că a văzut relația ca pe un potențial impuls al carierei
Thank you to everyone for your support and love! I have so many messages coming in that I can’t respond…also don’t want to spill my champagne \uD83D\uDE1C #Teamstormy merch/autograph orders are pouring in, too! Thank you for that as well but allow a few extra days for shipment.
— Stormy Daniels (@StormyDaniels) March 30, 2023
Stephanie Clifford s-a născut în Baton Rouge, Louisiana și a fost crescută de mama ei după divorțul părinților. A fost abuzată sexual la vârsta de nouă ani de un bărbat mai în vârstă, a scris ea în 2018. La școală era o elevă bună iar ca pasiune avea echitația.
Pentru a-și câștiga existența, ea s-a orientat mai întâi spre profesia de dansatoare de striptease, apois-a orientat spre industria filmului pentru adulți, unde a devenit actriță vedetă, regizoare și scenaristă, câștigând mai multe premii.
Susținătorii lui Trump o insultă în mod obișnuit pe Daniels pe rețelele de socializare, dar Daniels, în vârstă de 44 de ani, care a cochetat o vreme cu politica, a gestionat cu aplomb aceste răutăți.
În 2010 ea a vrut să candideze pentru un loc în Senatul SUA din partea Louisianei. Are o fiică, iar în 2022 s-a căsătorit cu al patrulea soț, colegul de scenă (actor porno) Barrett Blade.
Punerea sub acuzare a lui Trump a bucurat-o, evident. Dar avocații ei i-au retezat entuziasmul. „Acuzarea lui Donald Trump nu este un motiv de bucurie”, au spus aceștia într-un comunicat. „Munca grea și conștiința marilor jurați trebuie respectate. Acum să prevaleze adevărul și dreptatea.”