Sari direct la conținut

De ce Donald Trump va fi dus fără cătușe în instanță / Moment istoric la tribunalul din Manhattan

HotNews.ro
În așteptarea sosirii lui Donald Trump la tribunalul din Manhattan, Foto: William Volcov / Zuma Press / Profimedia
În așteptarea sosirii lui Donald Trump la tribunalul din Manhattan, Foto: William Volcov / Zuma Press / Profimedia

Donald Trump va deveni oficial primul fost preşedinte american care se va confrunta cu acuzaţii penale marţi, când se va preda și va fi pus sub acuzare într-o sală de judecată din New York – un moment inedit în istoria democraţiei din SUA, conform CNN.

Trump a fost pus sub acuzare săptămâna trecută, devenind primul președinte în exercițiu sau fost președinte care se confruntă cu acuzații penale, în legătură cu un caz care implică o plată făcută în 2016 pentru a cumpăra tăcerea starletei porno Stormy Daniels.

Donald Trump, care candidează din nou la preşedinţie în 2024, neagă orice acuzație şi susține că totul este o „vânătoare politică”. De altfel, el a declarat că va pleda nevinovat la proces.

Trump va fi prezent la tribunal pentru a asculta învinuirile și va avea ocazia să-și prezinte poziția, înfățișarea fiind planificată pentru marți la ora 14:15 (21:15 în România).

Donald Trump se va confrunta cu 34 de capete de acuzare.

De ce nu va purta cătușe Donald Trump

Fostul președinte american nu va fi obligat să poarte cătușe sau să fie plasat într-o celulă de închisoare înainte de a fi dus la tribunal, scrie Yahoo News. De asemenea, ultimele informații arată că lui Trump nu îi va fi făcută o fotografie de identificare, așa cum prevede procedura, deoarece există temeri că această fotografie ar putea fi făcută publică.

Procurorul din Manhattan Alvin Bragg s-a consultat cu Serviciul Secret și cu oficiali ai tribunalului din New York și a decis că nu există niciun motiv pentru a-l supune pe Trump procedurii normale de încătușare.

De asemenea, Tribunalul din Manhattan va fi închis pe durata audierii, potrivit lui Joe Tacopina, unul dintre avocații fostului președinte american. Și avocatul a precizat că, potrivit unei înţelegeri, clientul său nu va fi încătuşat.

Poliţia şi serviciile de securitate din New York au împânzit deja oraşul, iar în jurul clădirii tribunalului din Manhattan au fost ridicate baricade. Trump va fi însoţit pe tot parcursul zilei de Secret Service. Arestarea sa va fi procesată în biroul procurorului districtual, unde i se vor lua amprentele digitale.

Doar cinci fotografii permise în sala de judecată

Avocații lui Trump s-au opus înregistrărilor video, fotografiilor și acoperirii radiofonice a înfățișării de la tribunal, afirmând că acestea ar „exacerba o atmosferă deja aproape de circ în jurul acestui caz”, afectând demnitatea și bunul-simț.

Judecătorul Juan Merchan a decis luni seară târziu că cinci fotografi vor fi admiși înainte de începerea înfățișării pentru a face fotografii timp de câteva minute, iar apoi vor trebui să se oprească, iar camerele de filmare vor fi permise pe holurile clădirii. (Vezi aici Cine este judecătorul Juan Merchan)

Alvin Bragg, procurorul democrat care a condus ancheta, va susține ulterior o conferință de presă. (Vezi aici Cine este procurorul Alvin Bragg)

34 de capete de acuzare

Acuzațiile concrete din rechizitoriul întocmit de un mare juriu convocat ar urma să fie dezvăluite marți. Trump și aliații săi au catalogat acuzațiile ca fiind motivate politic.

Yahoo News a relatat, luni seară târziu, citând o singură sursă informată cu privire la proceduri, că Trump se va confrunta cu 34 de capete de acuzare pentru falsificare de documente de afaceri.

Niciuna dintre acuzațiile aduse lui Trump nu este un delict minor, potrivit sursei citate.

Este de aşteptat ca actul de acuzare întocmit săptămâna trecută de un mare juriu împotriva lui Trump să fie desecretizat marţi și să ofere publicului şi echipei juridice a lui Trump primele detalii despre acuzaţiile specifice cu care se va confrunta acesta.

Surse familiarizate cu cazul au declarat presei americane că Trump este acuzat de falsificare de gradul întâi a documentelor de afaceri – ceea ce constituie o infracţiune, conform legislaţiei americane – iar asta sugerează că există o problemă cu modul în care banii au fost înregistraţi în conturile oficiale.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro