Sud-coreenii devin mai tineri peste noapte, chiar cu doi ani, după adoptarea unei noi legi
Peste 51 de milioane de oameni din Coreea de Sud au devenit, miercuri, cu un an sau doi mai tineri – cel puţin – conform unei noi legi care a eliminat sistemul tradiţional de raportare a vârstei, aşa-numita „vârstă coreeană”, transmite CNN.
Conform legislaţiei care a intrat în vigoare miercuri, „toate domeniile judiciare şi administrative” din această ţară din Asia de Est vor adopta sistemul „vârstei internaţionale” folosit de cea mai mare parte a lumii, punând capăt unor ani de dezbateri privind problemele cauzate de utilizarea obişnuită în trecut a „vârstei coreene” şi a „vârstei calendaristice”, notează news.ro.
Standardizarea vârstelor va „reduce diverse confuzii şi dispute sociale”, a declarat Lee Wan-kyu, ministrul Legislaţiei guvernamentale, în cadrul unei conferinţe de presă de luni.
Legea, adoptată de Parlamentul sud-coreean în decembrie anul trecut, ar trebui, de asemenea, să „reducă în mare măsură costurile sociale care au fost inutile din cauza utilizării mixte a standardelor de vârstă”, a declarat Lee, adăugând că aceasta a fost o promisiune majoră a preşedintelui Yoon Suk-yeol, care a preluat mandatul în luna mai a anului trecut.
Trei sisteme diferite de raportare a vârstei
În Coreea de Sud, „vârsta internaţională” se referă la numărul de ani de la naşterea unei persoane şi începe de la zero – acelaşi sistem folosit în majoritatea celorlalte ţări.
Însă, atunci când sunt întrebaţi de vârsta lor în contexte informale, majoritatea sud-coreenilor vor răspunde cu „vârsta lor coreeană”, care ar putea fi cu unul sau chiar doi ani mai mare decât vârsta lor internaţională.
Conform acestui sistem, care îşi are rădăcinile în China, copiii sunt consideraţi ca având un an în ziua în care se nasc, cu un an în plus la fiecare 1 ianuarie.
În anumite circumstanţe, sud-coreenii folosesc, de asemenea, „vârsta calendaristică” – o combinaţie între vârsta internaţională şi vârsta coreeană – care consideră că bebeluşii au zero ani în ziua în care se nasc şi adaugă un an la vârsta lor la fiecare 1 ianuarie.
De exemplu, cântăreţul Psy din „Gangnam Style”, născut la 31 decembrie 1977, are 45 de ani conform vârstei internaţionale, 46 de ani conform anului calendaristic şi 47 de ani conform vârstei coreene.
Vechile sisteme, folosite în anumite situații
Chiar şi cu noua standardizare, vechile sisteme vor fi încă folosite în anumite circumstanţe, a transmis Guvernul.
De exemplu, copiii intră de obicei în şcoala primară în luna martie a anului următor celui în care împlinesc 6 ani (în vârstă internaţională), indiferent de luna în care cade ziua lor de naştere – lucru care va continua.
Legile privind produsele cu restricţii de vârstă, cum ar fi alcoolul sau tutunul, se vor baza, de asemenea, pe anul în care cineva se naşte, indiferent de lună. Acest lucru înseamnă că două persoane născute în ianuarie şi decembrie 1990 sunt considerate a avea aceeaşi vârstă.
Conform acestei legi, oamenii au voie să cumpere alcool începând cu anul în care împlinesc 19 ani (în vârstă internaţională).
Aceeaşi metodă va continua să fie folosită pentru serviciul militar obligatoriu din Coreea de Sud – ceea ce înseamnă că persoanele sunt eligibile pe baza anului în care s-au născut, mai degrabă decât pe baza vârstei sau a datei de naştere specifice.
Legea, adoptată după mulți ani de campanie
„Guvernul a decis să conţină astfel de excepţii chiar şi după intrarea în vigoare a revizuirilor, deoarece este mai uşor să gestionăm astfel de probleme anual”, a declarat, miercuri, ministrul Lee.
Este probabil ca mulţi rezidenţi să continue să folosească sistemul tradiţional coreean de vârstă în viaţa de zi cu zi şi în scenariile sociale, aşa cum este obişnuit, dar alţii ar putea saluta schimbarea.
Într-un sondaj realizat de Ministerul Legislaţiei Guvernamentale, 86,2% dintre respondenţi au declarat că vor folosi sistemul internaţional de vârstă.
Momentul marchează o victorie pentru legislatorii care au petrecut ani de zile făcând campanie pentru standardizarea vârstei internaţionale, sătui de multiplele sisteme.