Sari direct la conținut

Lituania va elibera documente temporare pentru exilații belaruși

HotNews.ro
Svetlana Tihanovskaia, Foto: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia
Svetlana Tihanovskaia, Foto: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia

Lituania a anunțat luni că va elibera documente de identitate provizorii numeroșilor exilați belaruși aflați pe teritoriul său, după ce Belarusul a anunțat că cetățenii săi vor trebui de acum înainte să se întoarcă în țară pentru a-și reînnoi actele, potrivit AFP.

Publicarea, în urmă cu o săptămână, a unui decret semnat de președintele Alexandr Lukașenko, potrivit căruia consulatele din străinătate nu vor mai elibera pașapoarte, cerând solicitanților să se întoarcă la „ultimul loc de reședință” din Belarus pentru a face acest lucru, a provocat fiori reci pe șira spinării a mii de exilați politici, în special în Lituania vecină.

Liderul opoziției din exil, Svetlana Tihanovskaia, a făcut apel la concetățenii săi să nu se întoarcă în Belarus dacă riscă să fie persecutați.

Documentul promis luni de Lituania, membră a Uniunii Europene, este un pașaport de cetățean străin rezervat persoanelor care fug de un regim autoritar și care nu au cum să își reînnoiască actele, potrivit Ministerului de Interne.

„Pașaportul de cetățean străin este în vigoare de mulți ani, iar durata sa este limitată în prezent la un an”, a declarat pentru AFP Arnoldas Abramavicius, ministru adjunct de interne.

Ministerul a precizat că are în vedere extinderea acestei valabilități la trei ani.

„Este posibil să prelungim perioada de valabilitate. Intenționăm să prezentăm o propunere Parlamentului”, a adăugat Abramavicius.

Potrivit ministerului, aproximativ 60.000 de cetățeni belaruși locuiesc în prezent în Lituania.

Zeci de mii de belaruși au fugit din țara lor de când regimul lui Lukașenko, aliat al Rusiei lui Vladimir Putin, a lansat o represiune de amploare împotriva tuturor disidenților, după proteste pe scară largă ale opoziției.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro