VIDEO Ce nu vezi la televizor în conflictul din Gaza Ep 2: Fanatismul religios și Palestina – De la extremiștii musulmani, suniți și șiiți, până la cei evrei / Coranul și uciderea civililor
În cel de-al doilea episod al seriei video realizate împreună cu jurnalistul specializat în Orientul Mijlociu Cătălin Gomboș, despre cauzele conflictului dintre israelieni și palestinieni, încercăm să explicăm cum a influențat extremismul religios războaiele din Orientul Mijlociu.
Temele discuției cu jurnalistul Cătălin Gomboș au fost următoarele:
- Ce este Hezbollah?
- Cine a fost în realitate personajul principal din filmul „Ghosts of Beirut?
- În afară de Hezbollah ce alte organizații șiite mai sunt în zonă?
- Cine finanțează aceste organizații?
- Cât adevăr este în faptul că Hamas a lansat acest atac ca să oprească pacea dintre Arabia Saudită și Israel?
- Cum se împacă violența extremă cu ce spune Coranul?
- Există extremism religios și în Israel, printre evrei?
- Va supraviețui extremismul religios tehnologiei și Inteligenței Artificiale?
În varianta scrisă a acestui material puteți citi despre Hezbollah și Palestina, despre cum se împacă uciderea civililor cu textele din Coran și despre extremiștii religioși evrei. Celelalte teme sunt abordate doar în varianta video.
Ce este Hezbollahul și ce o mână în luptă?
Hezbollah, după cum îi spune și numele „partidul lui Dumnezeu” este o organizație politică islamistă, a șiiților libanezi. În același timp este și o grupare teroristă, pentru că a lansat, încă de la începuturile sale, atacuri teroriste, inclusiv atentate sinucigașe.
Este și o miliție, adică o forță militarizată care beneficiază de dotări mult superioare unei forțe de gherilă.
Parțial, este și o organizație socială, pentru că asta explică succesul: o rețea de întrajutorare creată în Liban care i-a atras susținerea unei părți semnificative din populație.
Pe lângă cele patru aspecte, mai este și tenta revoluționară a Hezbollahului pentru că este inspirată de Iran și Revoluția islamică precum și faptul că este anti-israeliană.
Hezbollah s-a format la începutul anilor ’80 în Liban care în perioada respectivă era marcat de un conflict civil. Tot atunci, Israelul a intervenit militar în Liban (n.r. – pentru a se lupta cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei). Iranul s-a implicat de la bun început în formarea acestei organizații.
Între Israel și Hezbollah s-au dus două războaie. Primul s-a încheiat în 2000 când Israelul s-a retras din sudul Libanului pe care îl controlase aproape 20 de ani și acel moment este considerat de Hezbollah, și de lumea arabă și musulmană, ca o mare victorie. A fost considerată prima înfrângere a Israelului, care câștigase toate războaiele de până atunci.
Al doilea război cu Israelul a fost în 2006, care s-a încheiat cu pierderi destul de grele pentru Israel, mult mai grele decât s-ar fi așteptat. Capacitatea Hezbollah de a rezista în acel război a fost văzută ca o victorie.
Deci, practic, Hezbollah este o organizație care revendică două victorii împotriva Israelului, ambele discutabile, bineînțeles. Dar asta i-a dat o foarte mare putere și o foarte mare legitimitate.
Ce părere au locuitorii și politicienii din Liban despre existența pe teritoriul țării lor a unei organizații atât de puternice, foarte bine înarmate, care poate băga țara într-un război cu Israelul?
Libanul are în primul rând o comunitate șiită importantă, iar Hezbollahul este o organizație libaneză șiită. Este un partid politic care e implicat în viața politică și domină grație și alianței pe care o are cu o parte dintre creștinii libanezi.
Organizația a dominat mult timp viața politică din Liban fiind în competiție cu suniții, care sunt susținuți de Arabia Saudită.
Hezbollahul a fost deci votată în Parlament. Apoi este o organizație mult prea puternică ca statul să poată face ceva s-o elimine. S-ar putea ca în termeni de putere militară, organizația condusă de Hassan Nasrallah să fie mai puternică și decât armata Libanului. Un conflict ar rupe echilibrul care există acum și ar arunca țara într-un alt război civil pe care nimeni nu și-l dorește.
Un obiect al Hezbollah este eliberarea Palestinei sau distrugerea Israelului. După unele estimări israeliene, organizația are undeva între 150.000 și 200.000 de rachete și nu sunt toate rachete improvizate sau relativ slabe, de putere mică, cum are Hamas.
Cum se împacă, totuși, cauza șiită cu cea a palestinienilor, aceștia fiind majoritar suniți?
Este vorba de lupta pentru eliberarea unui teritoriu musulman. Ideologia are legătură cu Iranul, care atunci când a devenit republică islamică a proclamat Israelul drept „marele inamic”, alternativ cu Statele Unite. De acolo s-au inspirat și celelalte grupări islamiste șiite.
Dincolo de asta este conflictul direct în care au fost implicați libanezii cu israelienii. În afară de ocupația efectivă de la începutul anilor ’80, Israelul a mai făcut raiduri în Liban, a făcut alianțe cu milițiile maronite (creștine). Deci există cauze mai complexe ale conflictului din Liban.
Cum se împacă uciderea civililor, practicată de organizațiile jihadiste, cu prevederile din Coran?
Coranul este plin, ca și Biblia, de mesaje umaniste, pacifiste. De exemplu, se spune în Coran: „Cel care ucide un om care nu a ucis niciodată este socotit ca și cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel care a salvat un singur om este socotit ca și cum ar fi salvat întreaga omenire”.
Ca să ajungem la războiul sfânt trebuie să ne ducem înapoi în perioada lui Muhammad și să vorbim despre stâlpii Islamului, acele obligații rituale ale musulmanilor. Acestea sunt: rugăciunea, mărturia de credință, postul în Ramadan, pelerinajul la Mecca și dania pentru săraci, care este un impozit clar specificat, un anumit procent din câștiguri pe care musulmanii trebuie să-l dea săracilor.
Dincolo de acești stâlpi mai este și jihadul ce este privit de unele școli de gândire ca al șaselea stâlp și o obligație fundamentală, atât a individului, cât și a comunității.
„Jihadul mare” reprezintă obligația de a deveni un musulman mai bun, ceea ce presupune exact valorile morale care sunt aceleași în toate religiile, valorile morale principale.
Există însă și un „jihad mic”, care este un jihad armat și care presupune obligația de a apăra orice teritoriu musulman care este atacat – acesta este un „jihad defensiv”. Mai există și un „jihad ofensiv”, dar nu se mai poate pune problema în epoca noastră, care presupune răspândirea religiei și a mesajului acesteia.
Încă din vremea lui Muhammed și imediat după religia s-a răspândit cu sabia. După ce și-a făcut stat la Medina, Muhammad a intrat în conflict cu alții, în primul rând cu meccanii și apoi cu două triburi de evrei din Medina.
De la aceste două elemente s-a constituit doctrina unui jihad medieval, destul de complexă. Acest jihad a inspirat și codurile cavalerești din Europa.
De exemplu, Ali, cel de-al patrulea calif, care era considerat un mare războinic, s-a luptat cu un adversar și după ce l-a învins și avea sabia asupra lui a aruncat sabia, iar cei din jur l-au întrebat de ce a făcut acest lucru? Iar el a răspuns: „Pentru că mă înfuriasem pe el și n-am voie să-l ucid pentru furia mea. Dacă-l ucid trebuie să-l ucid în numele lui Dumnezeu”.
În Islam trebuie să protejezi femeile, copiii, bătrânii, deci civilii în general. Iar adversarului îi oferi tot timpul posibilitatea să se predea și să treacă la islam. Dacă nu este dintre religiile cărții, adică evreu sau creștin, trebuie să treacă la islam dacă nu îl omori.
Dar la toate acestea există și excepții: cei care se predau pot fi omorâți pentru că a făcut-o chiar Muhammad într-un conflict cu un trib evreiesc din Medina. După ce s-au predat, bărbaților li s-au tăiat capetele, iar femeile și copiii au fost trimiși în sclavie.
Civilii pot fi atacați pentru că tot Muhammad într-unul din conflictele cu evreii au bombardat o cetate cu catapulte. Un bătrân șeic a fost de asemenea omorât deși trebuia cruțat că nu putea să lupte, dar a fost ucis pentru că era spion. Deci exista cavalerism în jihad, dar în niște limite.
Un exemplu de cavalerism este Saladin, cuceritorul Ierusalimului. Toată lumea îl laudă că a cruțat viețile creștinilor când a luat Ierusalimul, prin comparație cu cruciații care atunci când au ocupat orașul i-au măcelărit pe musulmani și evrei. Sunt adevărate aceste aspecte, numai e că vorba și de chestiuni pragmatice aici și chiar și Saladin a trecut prin foc și sabie pe toată lumea nu respectau regulile cu strictețe.
Un episod important în ceea ce privește jihadul este căderea Bagdadului în 1258. Acesta era centrul lumii islamice, era sediul califului, iar mongolii au ras de pe fața pământului acest oraș.
În perioada aceea a apărut un gânditor, Ibn Taimiya, căruia i se spunea Șeicul, care a cristalizat ideologia războiului sfânt care era destul de vagă pe vremea aceea.
El a venit cu o idee nouă cum că suveranul își derivă legitimitatea tocmai din purtarea jihadului. Deci dacă vrei să fii conducător al musulmanilor trebuie să porți jihad. La vremea respectivă el a reușit să mobilizeze ce mai rămăsese din lumea musulmană și să reziste atacului. Ibn Taimiya este cel care influențează cel mai mult jihadiștii moderni.
Nefiind totuși o chestiune comună sunt puțini gânditori recunoscuți de islam care să dea legitimitate religioasă jihadiștilor de aceea se duc la Ibn Taimiya. Tot acest gânditor l-a influențat și pe cel care a fondat wahhabismul din Arabia Saudită care a dus la fundamentalism.
Un exemplu de justificare a uciderii civililor a fost al Osama Bin Laden care a trebuit să explice de ce a atacat Turnurile Gemene, un atac ce a fost condamnat pe larg în lumea musulmană. Inclusiv Hamas a condamnat atunci atacurile de la 11 septembrie.
Osama Bin Laden a făcut atunci analogii: a spus că dacă Muhammad a aruncat proiectile într-o fortăreață în care erau evrei, este ok să intri cu avioanele, care devin proiectile, în Turnurile Gemene pentru că în ele erau și sediile unor companii militare deci puteau fi considerate „fortărețe”.
O altă analogie folosită pentru a justifica omorârea civilor occidentali a fost că participând la vot susțin deciziile conducerilor țărilor occidentale să atace și să invadeze lumea musulmană. Civilii, prin simpla participare la procesul democratic, susțin aceste state și deci pot fi omorâți.
Bin Laden de fiecare dată când a chemat la jihad a menționat și teritoriul Palestinei și mai ales Moscheea Sântă (Al Aqsa), că asta îl durea cel mai tare.
Într-un mod asemănător își justifică jihadiștii și atacurile împotriva propriilor state. Instituțiile moderne, președinte, parlament, ministere, sunt instituții occidentale deci reprezintă o formă de ocupație. Iar cei care conduc aceste instituții sunt apostați, deci pot fi uciși.
Apropo de explicații pentru jihad, algerienii din perioada războiului civil din anii ’90 au măcelărit sate întregi sub pretextul că dacă nu luptă împotriva guvernului însemnă că sunt cu guvernul.
Liderul Al Qaida din Irak, Abu Musab al- Zarqawi, care a avut atentate de o brutalitate fără precedent în care au murit majoritar suniți a motivat că este permis să ucizi musulmani dacă o faci pentru salvarea islamului.
Există extremism religios și printre evrei?
Extremism există în toate religiile, chiar și budiștii despre care ne închipuim că sunt toleranți au făcut atacuri teroriste în care au murit foarte mulți oameni.
Extremism religios evreiesc, la fel ca și extremismul religios musulman și cel creștin, nu are încredere în statul laic. Statul laic este un inamic și specific în cazul extremismului religios evreiesc îl reprezintă Adepții vor reconstruirea Templului (n.r.- din Ierusalim), iar pentru că acesta se află pe Esplanada moscheilor asta ar însemna să dărâmi acele moschei și practic și-ar sări în aer toată lumea musulmană.
Dar extremiștilor nu le pasă de acest lucru, probabil cred că Dumnezeu va trimite oștirile de îngeri să-i apere. De asemenea, vor refacerea Israelului biblic, ceea ce ar însemna respingerea „soluției celor două state” și nu știm exact ce s-ar întâmpla cu palestinienii.
Explicațiile lor sunt extrem de similare. Într-o carte a lui Mark Juergensmeyer, „Terror in the Mind of God”, autorul povestește cum discuta cu niște coloniști evrei despre masacrul făcut de Baruch Goldstein. Este cel care a deschis focul la mormântul patriarhilor din Hebron, ucigând zeci de musulmani care erau la rugăciune, până când l-au linșat oamenii care au scăpat de gloanțele lui.
În loc să manifeste empatie față de oamenii uciși, coloniștii îi spuneau lui Juergensmeyer că toți arabii sunt periculoși și că este foarte bine ce a făcut Baruch Goldstein.
De cealaltă parte, sunt palestinieni care spun că atentatele Hamas nu sunt îndreptate împotriva civililor, pentru că civilii din Israel fac armata, ceea ce este parțial adevărat. În ceea ce privește copiii, ei motivează că aceștia vor crește și vor face, la rândul lor, armata.
Cătălin Gomboș a fost corespondent de război Radio România în Irak și Afganistan între 2003 și 2008: interesul său pentru Orientul Mijlociu datează însă din perioada 1993 – 1997, când a locuit și a studiat în regiune.
INTERVIURILE HotNews.ro