Sari direct la conținut

Gaston Glock, cel care a creat celebrul pistol, a murit la vârsta de 94 de ani

HotNews.ro
Gaston Glock (dreapta) alaturi de Heinz Hoenig, Foto: v81 / Zuma Press / Profimedia
Gaston Glock (dreapta) alaturi de Heinz Hoenig, Foto: v81 / Zuma Press / Profimedia

Gaston Glock, inginerul şi magnatul care a dezvoltat unul dintre cele mai bine vândute pistoale din lume, a murit miercuri la vârsta de 94 de ani, a anunţat agenţia austriacă de presă APA, citată de Reuters și News.ro.

Austriacul şi-a câştigat mulţi adepţi în rândul poliţiştilor şi militarilor din întreaga lume care au folosit armele ce îi poartă numele. Forbes a estimat averea sa şi a familiei sale la 1,1 miliarde de dolari în 2021.

Ascensiunea sa a început în anii 1980, când armata austriacă era în căutarea unei arme noi şi inovatoare. Până atunci, compania Glock produsese cuţite militare şi bunuri de consum, inclusiv tije pentru perdele. Dar compania a adunat o echipă de experţi în arme de foc şi a venit cu Glock 17, o armă semiautomată uşoară, fabricată în mare parte din plastic. Designul revoluţionar – cu o ramă realizată dintr-un polimer de înaltă rezistenţă pe bază de nailon şi doar cu glisiera din metal – a întrecut planurile multor alte companii şi i-a asigurat contractul. În curând, arma uşor de asamblat a devenit un succes mondial.

„Ia-ţi un Glock, renunţă la pistolul ăla de fătălău”

„Ia-ţi un Glock şi renunţă la pistolul ăla de fătălău placat cu nichel”, spunea Tommy Lee Jones în filmul „U.S. Marshals” din 1998. Mulţi agenţi de poliţie din SUA le-au folosit, iar rapperii americani le-au inclus în versurile lor, printre care „Protocol” a lui Snoop Dogg şi „Da Glock” a lui Wu-Tang Clan.

Soldaţii americani l-au găsit pe preşedintele irakian Saddam Hussein ascuns cu un Glock într-o gaură în pământ, în 2003. Ulterior, ei i-au prezentat arma respectivă preşedintelui american George W. Bush, potrivit The New York Times.

Susţinătorii controlului armelor de foc au criticat compania Glock pentru că a popularizat pistoale puternice despre care au spus că sunt uşor de ascuns şi pot conţine mai multă muniţie decât alte arme.

Un fost veteran al puşcaşilor marini americani, înarmat cu ceea ce poliţia a descris ca fiind un Glock de calibrul 45 cu un încărcător de mare capacitate, a ucis 12 persoane într-un bar din Thousand Oaks, California, în noiembrie 2018.

Dylann Roof, un adept al supremaţiei albe, a folosit un pistol Glock pentru a ucide nouă persoane afro-americane în timpul unei reuniuni de studiu biblic la o biserică din Charleston, Carolina de Sud, în iunie 2015.

Glock a refuzat semnarea unui acord voluntar de control al armelor cu guvernul american

Glock însuşi a răspuns rar la criticile activiştilor, a evitat dezbaterile publice şi, în 2000, a refuzat să se alăture altor producători de arme în semnarea unui acord voluntar de control al armelor cu guvernul american.

El a făcut puţine comentarii de orice fel în faţa presei, dar publicul a avut parte de crâmpeie dintr-o viaţă privată uneori furtunoasă prin intermediul instanţelor de judecată.

La vârsta de 70 de ani, în iulie 1999, Gaston Glock a supravieţuit unui atentat la viaţa sa, când un broker de investiţii care îi gestiona activele a angajat un fost luptător să îl atace cu un ciocan de cauciuc. Glock devenise suspicios în legătură cu modul în care brokerul îi gestiona afacerile şi a zburat spre Luxemburg pentru a-i cere socoteală. Magnatul a suferit şapte lovituri la cap, dar a reuşit să respingă atacul. Brokerul, Charles Ewert, şi atacatorul, Jacques Pecheur, au fost amândoi închişi.

Căsătoria sa cu Helga Glock, în vârstă de 49 de ani, s-a încheiat prin divorţ în 2011, iar cei doi au început o lungă bătălie juridică pentru pensia alimentară. La scurt timp după aceea, s-a căsătorit cu cea de-a doua soţie, Kathrin, cu peste 50 de ani mai tânără decât el.

Glock a deţinut un conac pe malul unui lac şi un centru sportiv ecvestru de ultimă generaţie în provincia Carintia, unde celebrităţile îşi făceau apariţia la petreceri.

Are o fiică şi doi fii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro