Sari direct la conținut

VIDEO Agricultorii francezi blochează traficul în jurul Parisului pentru a protesta față de prețurile scăzute la alimente

HotNews.ro
Protest al fermierilor francezi pe autostrada A1 care duce la Paris, Foto: Christophe Ena / AP - The Associated Press / Profimedia
Protest al fermierilor francezi pe autostrada A1 care duce la Paris, Foto: Christophe Ena / AP - The Associated Press / Profimedia

Agricultorii francezi au blocat vineri una din cele mai importante autostrăzi din Franţa, A1 – legătura între Paris şi Lille, către Belgia sau Anglia; s-au format coloane de vehicule oprite lungi de câţiva km, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Sindicate locale ale fermierilor au chemat la formarea de baraje rutiere în Paris şi în împrejurimi pentru a creşte presiunea asupra guvernului, pe care îl acuză că nu face suficient pentru a-i ajuta în contextul preţurilor scăzute ale alimentelor şi al reglementărilor considerate excesive.

Se aşteaptă ca mai multe convoaie de tractoare să paralizeze circulaţia rutieră în jurul capitalei în cursul după-amiezii, chiar înainte ca premierul Gabriel Attal să răspundă într-un discurs la revendicările agricultorilor.

Filiala regională a sindicatului FNSEA intenţionează să formeze 11 baraje pe principalele rute utilizate de navetişti în jurul Parisului, inclusiv autostrăzile A6, A10 şi A13, arată un document de planificare consultat de Reuters.

Conform serviciului online de specialitate al ministerului transporturilor, pe A1 blocajul se întindea în cursul dimineţii pe circa patru km.

Presa franceză informează că agricultorii au format încă de la primele ore baraje rutiere şi în departamentul Essonne, la sud de capitală. Guvernul a transmis că va anunţa măsuri imediate în cursul zilei de vineri, pentru a reduce tensiunile. Încă nu se ştie la ce oră urmează să vorbească Attal sau ce decizii ar putea fi luate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro