Sari direct la conținut

„Nu ai niciun drept și nu ai cui să te plângi”. Torturile la care erau supuși deținuții din „Lupul polar", închisoarea dură în care a murit Alexei Navalnîi

HotNews.ro
Alexei Navalnîi la un miting împotriva alegerilor parlamentare decembrie 2011 la Moscova, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia
Alexei Navalnîi la un miting împotriva alegerilor parlamentare decembrie 2011 la Moscova, Foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a murit vineri în închisoarea „Lupul polar” din regiunea arctică unde efectua o pedeapsă de 19 ani de detenţie. Criticul Kremlinului a ironizat de mai multe ori condițiile din colonia penală „Lupul polar”, unde a fost mutat cu puțin timp înainte de Crăciun. Foștii deținuți au descris torturile la care au fost supuși în timpul încarcerării.

Activistul în vârstă de 47 de ani ispăşea o pedeapsă pentru „extremism” într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, în condiţii foarte dificile. El a denunţat drept politice numeroasele sale procese, considerându-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opoziţia împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Navalnîi a fost mutat anul trecut în această colonie penală din nordul Rusiei, după ce susținătorii au pierdut legătura cu el timp de mai bine de două săptămâni, conform Reuters.

Navalnîi a fost localizat în cele din urmă în colonia penală IK-3 din Kharp, în regiunea Iamalia-Neneția, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova.

Colonia penitenciară în care a fost transferat Navalnîi, cunoscută sub numele de „Lupul Polar”, este considerată una dintre cele mai dure închisori din Rusia.

Iernile sunt aspre, iar temperaturile scad adesea sub minus 30 de grade Celsius.

Situată la aproximativ 60 km de Cercul Arctic, închisoarea a fost fondată în anii 1960 ca parte a ceea ce a fost odată sistemul GULAG de lagăre de muncă forţată sovietice, potrivit ziarului Moskovski Komsomoleţ.

Navalnîi, închis alături de criminali în serie și violatori

În colonia penală „Lupul polar” sunt închiși cei mai incorigibili prizonieri ai Rusiei. Activiștii pentru drepturile omului spun că în această închisoare sunt deținuți criminali în serie, violatori, pedofili, recidiviști și alte persoane condamnate pentru cele mai grave infracțiuni și care execută pedepse de 20 de ani sau mai mult.

În unele cazuri, cum ar fi cel al lui Navalnîi, guvernul trimite acolo și condamnați care sunt considerați în general ca fiind prizonieri politici.

Un fost deținut care a fost eliberat în 2018 din colonia penală „Lupul polar” a povestit cum erau torturați de către personalul închisorii.

„Iarna, deținuții erau adunați în grabă în curte, în haine subțiri”, a declarat activista pentru drepturile deținuților Olga Romanova, relatând mărturia dată de bărbat.

„Erau ținuți în formație și nu li se permitea să aplaude sau să își frece mâinile. Trebuiau să stea în picioare timp de 30 sau 40 de minute fără să se miște, când erau minus 45 de grade Celsius sau mai frig. Dacă o persoană se mișca, întregul grup era stropit cu apă”.

„În primăvară, a existat o nouă tortură”, a adăugat ea. „Țânțarii și muștele care pișcau. Dacă mișcai o mână, venea apa. Pur și simplu stropeau tot grupul cu un tun de apă”.

Și un ucrainean a ispășit o pedeapsă în colonia penală din Siberia.

„De îndată ce treci pragul, te anunță că te afli în purgatoriu, unde nu ai niciun drept și nu ai cui să te plângi”, a declarat cineastul ucrainean Oleg Sențov, care a petrecut cinci ani în închisoarea IK-8 pentru o condamnare pentru terorism. „Bătăi, umilințe, șocuri electrice, să fii ținut într-o celulă rece, dezbrăcat sau în haine ude, dar asta nu este totuși cel mai rău…. Poți fi închis în poziție fetală într-o cutie de fier în care abia poți respira și trebuie să urinezi pe tine. Te amenință în mod obișnuit că te vor viola atunci când te agresează”, a declarat Sențov pentru RFE/RL’s Siberia.Realities.

Navalnîi ironiza condițiile din închisoarea din Siberia

Disidentul rus Alexei Navalnîi a ironizat luna trecută condițiile în care autoritățile ruse îl țin încarcerat, afirmând că frigul din regiunea în care se află penitenciarul „Lupul Polar” în care a fost transferat i-au amintit de o secvență celebră dintr-un film, conform Reuters.

Navalnîi a declarat acum într-o postare distribuită pe conturile sale de pe platformele social media că, imediat după ce a fost scos din carantina obligatorie la sosirea în penitenciar, a fost pus într-o „celulă de pedepsire” din cauza atitudinii sale.

„Încă nu a fost mai rece de -32°C”, a notat el într-o serie de postări pline de ironii. „Nimic nu te înviorează ca o plimbare în Iamalia la 6:30 dimineața. Chiar și la temperatura aceasta te poți plimba mai mult de jumătate de oră doar dacă reușești să îți crești un nas nou, urechi noi și degete noi”, a adăugat Alexei Navalnîi.

Disidentul rus a distribuit și o fotografie cu curtea în care i se permite să iasă la aer, notând că aceasta are o lățime de 3 pași și o lungime de 11, „dar măcar e ceva, să pot ieși la plimbare”.

De asemenea, Navalnîi a făcut o referire la o scenă celebră din filmul The Revenant din 2015, în care Leonardo DiCaprio se adăpostește de frig în carcasa unui cal.

„Nu cred că aia ar fi funcționat aici. Un cal mort ar îngheța în 15 minute. Avem nevoie de un elefant aici, unul prăjit”, a scris Navalnîi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro