Fugarul Ilan Șor și bașcana Găgăuziei la parada de la Moscova, în vreme ce Maia Sandu serbează Ziua Europei la Chișinău
Omul de afaceri Ilan Șor, condamnat la închisoare în Republica Moldova, apropiata sa Marina Tauber, vicepreședinta și deputata fostului partid Șor, și bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul au fost la parada militară de la Moscova, de unde au și postat un selfie. În acest timp, la Chişinău, autorităţile proeuropene ale ţării au ţinut să marcheze Ziua Victoriei în contextul în care 9 Mai este şi Ziua Europei, scrie News.ro.
Guvernatoarea (başcana) Găgăuziei Evghenia Guţul, cunoscută ca fiind o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se află joi la Moscova, deja pentru a patra oară în decurs de nici două luni. De data aceasta, ea a venit în Federaţia Rusă pentru a participa la parada militară dedicată Zilei Victoriei în Piaţa Roşie, eveniment patronat de Vladimir Putin.
NewsMaker scrie că la Moscova este şi oligarhul fugar Ilan Şor, precum şi deputata independentă Marina Tauber, membră a echipei fugarului Şor.
Tauber a postat pe Facebook un selfie cu cei trei la paradă.
Într-o înregistrare video publicată joi dimineaţa pe reţelele sociale, pe care a spus că o face de la Moscova, Evghenia Guţul a anunţat că va participa la parada din Piaţa Roşie şi susţine că ar fi fost invitată de însuşi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, căruia i-a şi mulţumit.
„Este o mare onoare să reprezint Găgăuzia şi toată Moldova la acest eveniment”, a spus Guţul.
„Mulţumesc preşedintelui Rusiei Vladimir Vladimirovici Putin pentru invitaţia de a participa la evenimentele festive. Este un semn major de prietenie şi încredere între popoarele noastre. Am înfăptuit Marea Victorie împreună şi astăzi suntem din nou aproape, pentru că aceasta face parte din istoria noastră comună. Nimeni nu poate rupe prietenia noastră de secole”, a spus Guţul.
La rândul său, într-un video publicat de agenţia rusă RIA Novosti, Ilan Şor a declarat că „o parte din focul veşnic” din capitala Rusiei va fi adus în Moldova şi „va fi repartizat tuturor responsabililor care desfăşoară marşul Victoriei” la Chişinău.
În înregistrare, alături de Şor se aflau Evghenia Guţul şi deputata Marina Tauber.
Evghenia Guţul, vizite frecvente la Moscova
Parada militară dedicată Zilei Victoriei de la Moscova are loc în Piaţa Roşie. La eveniment participă preşedinţii Belarusului, Kazahstanului, Kârgâzstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului şi Uzbekistanului şi alţi oficiali.
De asemenea, la paradă au fost invitaţi în mod special preşedinţii Cubei, Laosului şi Guineei-Bissau. Şefii misiunilor diplomatice şi ataşaţii militari ai „statelor prietene” au primit, de asemenea, invitaţii.
În ultimele două luni, başcana Evghenia Guţul a efectuat mai multe vizite în Rusia.
În luna martie, ea s-a întâlnit şi cu Vladimir Putin şi a publicat o fotografie cu acesta, apoi s-a dus la Moscova pentru a încheia nişte înţelegeri economice, iar în urmă cu câteva săptămâni s-a dus împreună cu alţi politicieni proruşi pentru a lansa, la un hotel din Moscova, alături de Ilan Şor, blocul de opoziţie Victorie.
Autorităţile de la Chişinău condamnă agresiunea militară rusă din Ucraina, iar ministrul de externe Mihai Popşoi a declarat că relaţiile diplomatice dintre Moldova şi Rusia se află la „cel mai jos nivel”.
O altfel de sărbătoare la Chișinău
La Chişinău, autorităţile proeuropene ale ţării au ţinut să marcheze Ziua Victoriei în contextul în care 9 Mai este şi Ziua Europei.
Şefa statului, Maia Sandu, alături de comisarul european Johannes Hahn, care a venit special la Chişinău, mai mulți oficiali locali şi ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Janis Mazeiks, au fost joi dimineaţă la Complexul Memorial „Eternitate” pentru a-i comemora pe cei căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.
„Astăzi îi comemorăm pe pământenii noştri care au luptat în al Doilea Război Mondial pentru a readuce pacea pe continent. Astăzi sărbătorim pacea, pentru că 9 mai 1945 a fost prima zi de pace pe continentul nostru. Şi astăzi sărbătorim Europa, Europa fiind cel mai durabil şi cel mai de succes proiect de pace”, a subliniat Maia Sandu.
Şefa statului moldovean a spus că 9 mai este o zi care îi aminteşte „cât de vulnerabilă este pacea, cât de dramatic este războiul” şi a subliniat că trebuie făcut absolut totul pentru a nu permite războaie pe continent şi în general în lume.
„Pentru Republica Moldova, cel mai scurt drum spre o pace sustenabilă este integrarea în Uniunea Europeană. (…) Trebuie să nu permitem nimănui să ne dezbine şi să nu permitem nimănui să pornească războaie”, a explicat Maia Sandu.
În paralel, în capitala Moldovei are loc şi „marşul Victoriei” la care participă reprezentanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi ai blocului politic „Victorie”, format din partidele proruse apropiate fugarului Ilan Şor.
În schimb, tot joi, organizaţia de tineret a Partidului Acţiune şi Solidaritate, aflat la guvernare, desfăşoară „Marşul Tinerilor pentru o Moldovă Europeană”, scrie NewsMaker.