Europarlamentar: „Nu este normal ca un copil din România să nu poată avea acces la tratamente medicale existente în alte state UE”
Uniunea Europeană ar trebui să aibă prerogative extinse, în domenii ca educația și sănătatea, consideră europarlamentarul Victor Negrescu (PSD/S&D), astfel încât pacienții din România, de exemplu, să aibă acces mai ușor la servicii medicale în alte state membre.
„Nu este normal, de exemplu, ca un copil din România care este afectat de o boală care are doar puține soluții medicale să nu poată avea acces la tratamente medicale existente în alte state europene, decât urmând o procedură foarte anevoioasă, birocratică și greoaie” – a spus Negrescu.
El a făcut aceste afirmații miercuri, la dezbaterea „Societatea civilă și prioritățile Conferinței privind viitorul Europei. Viitorul politicilor europene în domeniul sănătății”, organizată de Biroul Parlamentului European în România și Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Negrescu a mai spus că ar trebui modificate tratatele UE pentru lărgirea competențelor instituțiilor comunitare.
- „Pentru introducerea de noi competențe este nevoie de o reformă a tratatelor. E nevoie de competențe noi, pe zona de educație și pe zona de sănătate. Toate analizele făcute la nivel european de mulți ani arată că cetățenii din Uniunea Europeană, inclusiv din România, au această așteptare ca Uniunea Europeană să aibă o intervențe mult mai clară pe aceste două subiecte.
- Pentru o perioadă de timp destul de lungă statele membre s-au opus acestei evoluții. Mai ales la nivel de Consiliu UE, nu și-au dorit ca Uniunea Europeană să dezvolte competențe pe aceste subiecte. Când a venit criza, când a venit pandemia, statele membre s-au gândit că totuși ar fi bine să face, ceva pe zona de sănătate. Și au folosit oportunitatea oferită de Tratatul de la Lisabona pentru a dezvolta o cooperare mai extinsă pe zona de sănătate.
- Dar cred că trebuie să meargă mai departe nu doar în contextul pandemiei, ci în contextul nevoii de a fi mai aplicați pe zona de sănătate, pentru dezvoltarea serviciilor medicale la nivel european, pentru crearea de standarde și susținerea statelor membre pentru atingerea acelor standarde, pentru tot ceea ce înseamnă mobilitate și acces la servicii medicale de ultimă generație pentru pacienți” – a mai spus europarlamentarul.
De asemenea, Victor Negrescu a atras atenția autorităților române asupra faptului că România nu are un calendar pentru programul operațional de sănătate 2021-2027.
„S-a făcut un pas înainte pe zona de sănătate, dezvoltarea EU for Health este un lucru pozitiv, peste 9 miliarde de euro alocați pentru acest program, cam puțin comparativ cu ceea ce a cerut Parlamentul European. Iată că acum o să avem și programe operaționale de sănătate, în noul ciclu financiar 2021-2027. Din păcate, la nivelul autorităților române încă nu avem un calendar pentru acel program de sănătate” – a mai afirmat eurodeputatul.
La rândul său, europarlamentarul Vlad Gheorghe (USR-PLUS/Renew Europe) consideră că alocarea de fonduri europene pentru sănătate ar trebui însoțită de măsuri de combatere a corupției.
„Și pentru viitorul Sănătății în Uniunea Europeană, este esențial să nu omitem combaterea corupției din planificarea și implementarea măsurilor negociate și aprobate de Parlamentul European, Comisie și Consiliul UE” – a spus Gheorghe.
Totodată, organizațiile neguvernamentale ar trebui finanțate cu fonduri europene pentru proiecte de sănătate, a mai spus europarlamentarul USR-PLUS. „Avem exemple în societatea civilă, încercăm să dăm mai multe oportunități de exprimare la nivel european ONG-urilor, pentru că vedem că sunt un exemplu de succes și, dacă oamenii aceștia au atâtea succese, echipa câștigătoare nu trebuie schimbată și trebuie să-i susținem. Dacă fac atât de multe lucruri doar din donații, cred că ar putea face minuni dacă i-am susține cu buget european”.
Cetățenii din UE, inclusiv românii, sunt invitați să propună idei pe o platformă online oficială, în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei, în zece domenii.
Sursa foto: Dreamstime