Rusia si colapsul prețului petrolului în vremea coronavirusului

Exporturile de hidrocarburi reprezentau 52% din exporturile Rusiei in 2019(1) . Rusia exportă aproximativ 5 milioane de barili pe zi și are o producție de 10.4 miliarde de barili pe an. De remarcat faptul că exporturile de petrol și produse petroliere a Rusiei au adus venituri de cinci ori mai mari decât exporturile de gaz in 2019 (244.322 vs 49.553 milioane $)(2) . Am mai putea menționa și faptul că prețul petrolului influențează indirect prețul gazelor exportate de Rusia, deoarece el este format prin contratele încheiate cu țările terțe pe o formulă care include prețul petrolului. Încă de pe vremea Uniunii Sovietice exporturile de petrol au reprezentat o importantă sursă de venit. Banii proveniți din exportul de petrol au devenit o componenta importanta a economiei URSS începând cu anii 1970(3) .

Resursele pot fi atât un beneficiu, cat și un blestem pentru o țară, diferența făcând-o capacitatea țarii de a administra resursele provenite din exporturile de petrol. O alta problemă a tărilor exportatoare de petrol este așa-zisa “boală olandeza” care se manifesta prin supra-dezvoltarea industriei extractoare de hidrocarburi și aprecierea valutei in detrimentul investițiilor in alte ramuri ale economiei – producându-se astfel o dezindustrializare a țării. Rusia nu este străină de aceste probleme, iar ideea că țara trebuie să își diversifice economia a fost urmărită de majoritatea politicienilor după 1991. Nu s-a reușit foarte mult in acest sens, lucru evident și din ultimele declarații ale președintelui Putin, care a legat scăderea nivelului de trai înregistrat in ultima perioadă in Rusia de scăderea prețului barilului de petrol(4) . Un alt indicator care ne dovedește că Rusia este influențată de cotația petrolului este prețul petrolului pentru care este proiectat bugetul de stat. Acesta este pentru anul 2020 conform ministerului finanțelor publice rus, 42$/baril(5) . Rusia are doar 12.5% din producția mondială de petrol și nu poate controla prețul petrolului la nivel mondial, acest lucru reprezentând o vulnerabilitate pentru țară. Guvernul rus este conștient de acesta vulnerabilitate și de importanta industriei petroliere pentru economia Rusiei, așa că a întreprins anumite măsuri care protejează industria petrolieră de șocurile provocate de prețurile scăzute. Un exemplu de astfel de măsură îl reprezintă politica fiscala, unde taxele impuse exportului de petrol scad odată cu prețul petrolului. Aceste măsuri pe deoparte ajuta industria petrolieră, dar pe de altă parte afectează veniturile bugetului rus. O alta măsura care ajută industria petrolieră rusă pentru a face față preturilor scăzute este cea introdusa la începutul anului 2015 când cursul de schimb al rublei a fost liberalizat. Liberalizarea cursului face ca rubla să se devalorizeze când prețurile la petrol scad și asta ajută industria petrolieră pentru ca ei au o parte din costuri in ruble, iar veniturile lor sunt in valută.

Această dependentă de prețul petrolului face ca Rusia să fie interesată de un preț stabil care sa aibă un nivel care să nu ii afecteze economia și industria petrolieră. Rusia nu este singura tară dependenta de prețul petrolului. Cele mai cunoscute exemple de țari care au aceeași problema sunt țările care au creat in 1960 OPEC (Organizația tarilor exportatoare de petrol). URSS nu a fost niciodată membra OPEC din mai multe motive: nu a crezut ca ea poate sa fie îngrădită, cat era o mare putere, și era greu pentru industria petrolieră sovietică sa scadă producția din câmpurile petroliere din Vestul Siberiei din cauza condițiilor meteo. La temperaturi scăzute, dacă se oprește producția există riscul ca unele sonde să nu mai poată fi repornite și să sufere daune considerabile. Istoria colaborarii dintre Rusia și OPEC nu a fost încununată de succes. In 1999 după ce preturile la petrol au scăzut pana la 10$/baril Rusia și-a asumat in acordul cu OPEC că va scădea producția cu 100.000 barili/zi dar de fapt nu a făcut lucrul acesta, din contra producția Rusiei a continuat sa crească. Acest lucru a afectat relația de încredere dintre Rusia și OPEC. In 2001 după 9/11 preturile la petrol au scăzut din nou și OPEC a cerut implicit Rusiei o scădere cu 500.000 de barili/zi. Rusia a promis că va scădea doar cu 150.000/barili pe zi producția, dar de fapt ea a crescut in perioada următoare. După criza din 2008 preturile la petrol au scăzut din nou, iar OPEC și Rusia au încercat să se coordoneze pentru a scădea producția. Deși declarațiile reprezentantului Rusiei in cadrul OPEC Igor Secin la acea perioada erau că Rusia va scădea producția și încuraja OPEC sa scadă mai mult producția, în realitate exporturile Rusiei de petrol au crescut in acea perioadă(6) . Deja putem observa o lipsă profundă de încredere intre OPEC și Rusia, datorată faptului că Rusia nu și-a onorat niciodată angajamentele. Singura oară când OPEC și Rusia au ajuns la un acord de colaborare care s-a respectat a fost in 2016. Acest acord Rusia-OPEC, mai cunoscut sub titulatura OPEC+, a fost semnat din mai multe considerente: 1) preturile la petrol in 2016 ajunseseră la un nivel extrem de scăzut (27$) ; 2) Rusia deja începuse sa fie implicată in Siria și avea nevoie de parteneri și relații bune cu puterile din regiune 3) sancțiunile impuse de puterile vestice aveau un efect asupra economiei țării, iar rușii aveau nevoie să își diversifice baza de potențiali investitori. După mai bine de patru ani, acordul dintre Rusia și OPEC a fost terminat la data de 6 martie 2020. iar de la 1 Aprilie 2020 nu mai există un acord, nici in cadrul OPEC, dar nici cu Rusia, de a limita producția de petrol.

Factorii care au dus la decizia Rusiei de a nu mai contribui la reducerea exportului de petrol sunt multipli. Igor Secin cel care conduce compania Rosneft (cu o cota de piața de 40% din producția de petrol a Rusiei) s-a opus reducerii producției de petrol încă din 2015(7) . El este și cel care se crede ca ar fi responsabil de relațiile dintre Rusia și Venezuela, iar împreună cu compania Rosneft a ajutat la salvarea exporturilor de petrol a Venezuelei, după ce Statele Unite au impus sancțiuni companiei naționale de petrol a statului Venezuela(8) . Subsidiara Rosneft(9) care se ocupa de exportul petrolului din Venezuela a fost sancționată și ea recent de SUA. Alt factor care a dus la ruperea colaborării este acela că Federația Rusă considera ca aceste tăieri de producție ajuta industria petroliera a Statelor Unite – în timp ce producția Rusiei a crescut cu doar cu 6% in ultimii ani, cea americană a crescut cu 114%(10) . Recent America a devenit exportator net de petrol și un concurent serios pe piața petrolului(11) . America este și un concurent pe piața de LNG (o parte din gazul american exportat fiind un produs secundar al exploatărilor de petrol) iar Rusia acuza că sunt folosite metode necomerciale de tipul sancțiunilor împotriva „Nord Stream 2” pentru a fi favorizat exportul de LNG American pe piața europeană. Un alt factor care trebuie luat in considerare este relația dintre Rusia și Arabia Saudita. Deși după acordul din 2016 părea că lucrurile sunt pe calea ce buna, investițiile concrete la care se așteptau rusii nu s-au materializat decât in mică măsura(12) . Să nu uitam faptul ca atât Arabia Saudită cat și Rusia sunt concurenți pe piața petrolului, iar în memoria colectivă rusă unul din factorii care au dus la destrămarea Uniunii Sovietice a fost decizia din 1985 a Arabiei Saudite de a mari producția, fapt care a dus tot la o scădere a prețul petrolului. Mulți ruși considerând ca asta s-a făcut la presiune americană. Având și o rezervă consistentă de 570 miliarde de dolari, Rusia crede probabil ca e pregătită sa facă fata unei perioade de prețuri scăzute ale petrolului și că aceste preturi vor afecta mult mai mult alți concurenți, în special producția americană, și că, de data asta, nu rușii vor fi cei care vor elibera cota de piață – cum a fost după 1990.

Deși aceasta strategie poate fi înțeleasa la nivel economic exista unele riscuri care nu ar trebui neglijate. In primul rând rezultatul așteptat se bazează pe o înțelegere simpla a industriei shale din America. Deși au avut probleme financiare, multe companii și-au făcut strategiile de hedging pentru anul 2020 și și-au asigurat un preț de vânzare fix pentru acest an(13) . Mulți investitori nu au mai investit in companiile shale oil pentru că preturile erau destul de ridicate și perspectiva de creștere nu exista – o dată cu preturile mici există și o perspectiva de creștere a preturilor in viitor așa că investitorii vor cumpăra acțiuni ale companiilor shale oil pe principiul cumperi foarte ieftin și vinzi scump mai târziu. Companiile americane care produc petrol din formațiuni shale sunt destul de versatile și s-a dovedit ca pot să scadă și să pornească producția repede, deci chiar daca vor fi afectate de preturile mici, o dată cu creșterea prețurilor vor reveni din nou pe piață. Și, nu în ultimul rând, să nu uitam ca industria shale din America reprezintă doar 1.5% din economia Americană(14) iar Statele Unite vor avea capacitatea, având o industrie diversificată, sa susțină aceasta industrie și in momente de criza. Un alt efect al neprelungirii acordului cu OPEC este acela că va fi foarte greu pe viitor ca Rusia sa câștige încrederea tărilor din Golf, în particular, dar și a altor membri OPEC ca partener pe care se pot baza în momente de criză. Ministrul Petrolului din Iran a declarant ca „întâlnirea OPEC de la care Rusia a plecat a fost cea mai urată din toata istoria cartelului”(15) . Fără un acord OPEC+, pe lângă SUA, un alt competitor al Rusiei va fi Arabia Saudită. Arabia Saudită are rezerve monetare mai mici decât Rusia, doar 495 miliarde de dolari, dar în schimb are capacitatea de a mări producția cu 2 milioane de barili/zi și a compensa pierderea din preț prin mărirea volumului de vânzări. Comparativ, Rusia are o capacitate de a mări producția pe termen scurt cu doar 0,5 miliarde de barili pe zi. O strategie similara a fost aplicată de Arabia Saudita in 1985 când după ce mai mulți membrii nu respectau cotele OPEC, Riadul a mărit producția la 5 milioane de barili pe zi. Ca rezultat preturile mondiale la petrol au scăzut cu 70% intre 1985-1990, cea ce a afectat și URSS, dar și industria petrolieră americană. Arabia Saudită nu a crescut atunci producția ca să afecteze URSS. Scopul era să dea o lecție celor care nu respectau cotele și de a-și salva economia care avea probleme. Arabia Saudită a acționat rațional, desi preturile s-au înjumătățit producția lor de petrol aproape s-a dublat in perioada (1985-1990), deci tot primeau mai mult bani din petrol indiferent de preturile mici – iar asta a ajutat foarte mult economia regatului. Se prea poate ca aceasta să fie și strategia acum. Arabia Saudită a declarat ca va creste producția și a scăzut preturile la petrolul vândut de Aramco cu 6-7$ pentru Asia și cu 8$ pentru piața Europeană, față de prețul petrolului Brent. De remarcat ca prețul petrolului vândut de Rusia e cu 2$ sub cotația Brent, deci scăderea practicată de Riad de 8$ e clar destinată sa creeze o concurenta serioasa petrolului rusesc de pe piața Europeana(16) .

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro