Armand Goșu: „Putinismul n-o să dispară odată cu Putin. Rusia a intrat într-un lung ciclu de ostilitate împotriva Occidentului”

Sumar:

– Românii sunt la fel de vulnerabili în fața propagandei rusești ca acum 5 ani; media literacy rămâne un proiect prea îndepărtat

– România a dorit relansarea relației cu Rusia, dar din cauza anexării Crimeii proiectul nu a mai izbutit

– Relațiile SUA-Rusia, după summit-ul de la Geneva

– De ce incidentul legat de nava britanică Defender în Marea Neagră este foarte important pentru viitorul Mării Negre

– Cum falsifică liderul de la Kremlin istoria recentă a Europei; adevărata miză a scrisorii lui Putin către liderii occidentali în Die Zeit

– Internaționala Conservatoare se naște din noua Strategie de Securitate a Rusiei

– În Rusia crește neîncrederea în autorități pe fondul unui cumplit nou val de infectări cu COVID

– La ce sunt bune alegerile parlamentare în Rusia, dacă tot sunt falsificate?

– Cum „votarea inteligentă” inventată de Navalnîi ar putea strica jocurile Kremlinului?

I Media literacy

Lansăm împreună marți seară (6 iulie), la librăria Cărturești, cartea de convorbiri “Rusia, o ecuație complicată”, apărută recent la Editura Polirom. Am făcut primele interviuri pentru Contributors acum cinci ani pentru că ni se părea că publicul românesc nu înțelege, nu e la curent cu realitatea din Rusia, și exista mult amatorism, sau mai rău, dezinformare, în descrierea amenințărilor Rusiei pe rețele sociale sau în presa din România. Lucrurile erau destul de grave, vedeam politicieni sau lideri de opinie care încercau să instrumenteze teme ale propagandei Kremlinului și chiar să combată fake-news-urile rusești cu alte fake news-uri autohtone, nu mai puțin periculoase. Acum, s-a creat un centru de reziliență la MAE. E de ajuns un astfel de centru?

E prea devreme să spun ceva despre acest centru. Să așteptăm 2-3 ani, să vedem ce se întâmplă acolo. Sper să aibă spor, să funcționeze, dar din experiența mea cu instituțiile românești, cred că nu trebuie să avem mari așteptări. Unde ar fi trebuit să avansăm, și asta nu s-a întâmplat, a fost în domeniul media literacy. N-avem cursuri opționale, nu avem manuale, România e la nivelul anului 2014, când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Media literacy a rămas subiect dezbătut între experții din societatea civilă. Doar atât, din păcate. Nu trebuia să inventăm nimic aici. Exemplul Finlandei sau Țărilor Baltice putea oricând să inspire politici educaționale în România care să combată fake news-ul și nu doar pe cel rusesc.

Instituțional lucrurile par să se fi schimbat (avem celule, centre, grupuri la MAE, Guvern, Cotroceni). Asta nu înseamnă automat că România e mai puțin vulnerabilă astăzi în fața fake news-urilor din Rusia. Cert e doar că sute dacă nu mii de oameni au un loc de muncă, în aceste instituții ieșite ca ciupercile după ploaie. Performanța lor profesională e greu, dacă nu imposibil de apreciat. Dar nimic din ce se întâmplă la vedere nu sugerează măcar că ar fi crescut – să folosesc și eu un cuvânt la modă – reziliența în fața propagandei rusești (sau în fața influenței politice sau economice). Puținele documente care au ieșit în public, acuzând ingerințe rusești în perioada pandemiei erau modeste – ca să nu spun penibile. Îngrijorător de jos nivelul intelectual și cultural al celor care redactează astfel de documente în instituțiile din România. Însă lucrurile sunt chiar mai complicate.

Cum bine observați dumneavoastră, publicul românesc e supus la stres în primul rând din partea politicienilor, instituțiilor, liderilor de opinie din România, care pe lângă faptul că generează ei înșiși fake news, au învățat să folosească și propaganda rusească în scopuri politicianiste.

Unde s-a avansat – și asta în ciuda succesivelor guverne din 2014 și până astăzi – ceea ce mi se pare cu totul remarcabil, este apariția în zona societății civile a unor experți și a unor asociații cu un nivel profesional ridicat, care oricând pot discuta competent cu colegii lor din alte țări. Mai există o excelentă emisiune, mult peste tot ce văd în media românească și chiar europeană, la postul public de televiziune, pe acest subiect, realizată de un om competent și serios, și mai sunt câteva portaluri de analiză finanțate de ambasade și fundații străine. Dacă instituțiile statului român s-ar apropia măcar de profesionalismul unor jurnaliști care scriu pentru site-uri dedicate combaterii propagandei și dezinformării rusești, site-uri ce sunt finanțate din Occident, cred că România n-ar avea nici o emoție.

Spre deosebire de țările europene, Cehia, Polonia, statele baltice, Bulgaria, Italia, Grecia, în România nu au fost scandaluri cu spioni ruși, nici n-a aruncat GRU în aer depozite de muniție. Sunt mai puțin agresive serviciile rusești față de România? Care e explicația?

Nu știu dacă sunt mai puțin agresive, dar pesemne că au alt mod de operare. Ambasada Rusiei la București adăpostește un personal redus numeric, comparativ cu ce au avut ambasadele de la Praga, Sofia, Varșovia. Chiar dacă urmăresc subiectul nu am contacte relevante în zona asta, populată mai mult de umbre, multă dezinformare, afaceri dubioase cu firmele serviciilor, fire care se duc înainte de decembrie ’89.

Din discuțiile cu diplomați străini, îngrijorarea partenerilor strategici ai României, în primul rând a americanilor, în ce privește acțiunile ostile ale Rusiei, se referă în primul rând la corupție, la marea corupție. Acest lucru văd că-l spun tot mai apăsat americanii, cu siguranță și ei îngrijorați de moartea clinică în care se află unele instituții anti-corupție.

II România dorea o relansare a relațiilor cu Rusia

În primăvară am avut cazul Alexei Grishaev, adjunctul atașatul militar rus expulzat. Părea să fie o expulzare de susținere a Cehiei în scandalul expulzărilor de diplomați…

Și care – în realitate – n-are nici o legătură cu scandalul diplomatic ceho-rus, pe fondul acuzațiilor că agenți GRU au operat pe teritoriul Cehiei aruncând în aer un depozit de muniție, un cetățean ceh pierzându-și viața în urma acestei operațiuni. Că nu e nici o legătură au declarat public autoritățile de la București, deși comentatorii apropiați de anumite instituții au lăsat să planeze un soi de ceață asupra acestei istorii.

Am pus cap la cap diferite detalii făcute publice și tabloul care a rezultat e ușor diferit. SRI – care monitorizează toți diplomații străini, nu doar pe cei ruși, – documentase anumite activități ale adjunctului atașatului militar al Rusiei la București cu multe luni în urmă. Inițial nu s-a pus problema expulzării lui. Sau poate că ea a fost doar amânată până după primirea noului ambasador al României la Kremlin, de către președintele Putin.

Ambasadorul României la Moscova, care se ocupa de cimitirele militarilor din al Doilea Război Mondial, ale militarilor români, a fost înlocuit după mulți ani… Cum comentați activitatea lui?

Da, după mai bine de 7 ani. Recuperarea istoriei, memoria militarilor români căzuți în Uniunea Sovietică erau temele lui favorite, iar rușii l-au încurajat, din ce am putut să observ, pe acest drum. Este dedicat temei, poate și pentru că făcuse liceul militar la Alba Iulia…. A condus timp de 7 ani o echipă cu maximă deschidere pentru relansarea relațiilor politice cu Moscova. Echipa s-a format în toamna 2013 și trebuia să pregătească vizita lui Victor Ponta care să marcheze un moment de cotitură în relația București-Moscova. În toamna 2013 a fost o importantă vizită, de trei zile, a ministrului de Externe Corlățeanu la Moscova. Dar s-a întâmplat ocuparea Crimeii, sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei, și pentru că era an electoral, Ponta n-a vrut să riște.

Și cum ar trebui analizat episodul respectiv? Diplomația română s-a aflat în contratimp?

Că nu era momentul pentru relansarea relației cu Rusia devenise evident în urmă cu doi ani, în condițiile în care din cauza dosarului sirian mai ales, în contextul Primăverii Arabe, au crescut tensiunile între Moscova și principalele capitale vestice. Vladimir Putin vedea în Primăvara Arabă un episod din serialul revoluțiilor colorate, orchestrate de serviciile americane, ca să dea jos lideri autentici, naționaliști, și să pună în loc marionete. Putin e obsedat până astăzi că ar putea pierde puterea în urma unei revoluții colorate, cum s-a întâmplat în Serbia, Ucraina și Georgia, de pildă. Deci, la o analiză serioasă, dacă ea s-ar fi făcut la MAE sau la SIE, rezulta că nu e momentul.

III Episodul cu distrugătorul britanic Defender

Discutăm mai pe larg în cartea “Rusia, o ecuație complicată” de ce guvernul Ponta urmărea în 2013-2014 o relansare a relațiilor cu Moscova. Ati facut acolo o analiza foarte bună.

Dar acum, aș vrea sa vorbim despre consecințele summit-ului de la Geneva. Se pot trage niște concluzii?

Președintele Joe Biden a cerut 3-6 luni. Ar trebui să amânăm și noi evaluarea până în decembrie. Sunt însă mai multe semne care indică o escaladare a tensiunilor dintre Rusiei și Occident și nicidecum o calmare a lor. Aceasta pe fondul creșterii nemulțumirilor în societate.

E important incidentul cu nava de război britanică din Marea Neagră? Sau e ceva gonflat de presă?

Acest episod este într-adevăr foarte important. Sunt mai multe dosare semnificative în ultimul timp care merită atenție, de la atacurile cibernetice, la lista cu deținuții ruși din închisorile americane.

Dar cel mai spectaculos este episodul cu distrugătorul britanic Defender, care s-a deplasat de la Odessa către Batumi, în Georgia. Comunitatea internațională nu recunoaște anexarea Crimeii, deci nava britanică nu avea de ce să ceară Rusiei voie să treacă prin apele teritoriale respective. Pentru Londra, Crimeea este de jure teritoriu ucrainean, deci Amiralitatea britanică se adresează Kievului, nu Moscovei. Dacă ar fi adresat Rusiei o cerere de intrare în respectivele ape teritoriale, acest lucru semnifica recunoașterea anexării Crimeii de către Rusia.

Defender putea să-și potrivească traseul astfel încât să nu treacă prin fața Sevastopolului. A sfidat Moscova, prin acest gest. Autoritățile rusești spun că a fost o provocare. Eu cred că e mult mai mult decât atât. Faptul că incidentul se produce la câteva zile după summit-ul de la Geneva are o semnificație aparte. Vestul, dar în primul rând gardienii libertății de navigație pe mările și oceanele lumii, americanii și britanicii, nu acceptă “liniile roșii” desenate de Putin. Vestul transmite un semnal clar că nu recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia, cu toate consecințele care decurg de aici. Și nu acceptă pretenția Rusiei de a controla Marea Neagră, de a o transforma într-o mare închisă. Ca și pretenția lui Putin, reconfirmată cu ocazia conferinței de presă de la Geneva, de a ține manevrele militare NATO în afara Mării Negre, departe de granițele Rusiei.

Miza este foarte mare. Moscova a reacționat pe măsura ei. Primul episod după incidentul Defender s-a consumat a doua zi, 24 iunie, când mai multe avioane rusești de vânătoare și bombardament SU-30 și SU-24, au simulat atacuri asupra fregatei militare olandeze Everstsen, din Marea Neagră. Numai că nava olandeză se afla în patrulare, la 14 mile marine de Crimeea, deci în apele internaționale, chiar și pentru standardele rusești. Toată această discuție din presa moscovită, despre ce răspuns ar trebui Rusia să dea NATO în Marea Neagră ar trebui să ne îngrijoreze. Se pune problema reorganizării structurii de comandă responsabilă cu apărarea granițelor, terestru, aerian și maritim, în sensul subordonării ei Marelui Stat Major. Ceea ce e puțin probabil să se întâmple, granița de uscat fiind controlată de FSB, principalul serviciu de securitate, care nu se va subordona armatei cu care se află tradițional în competiție. Diverși amirali și contra-amirali ieșiți la pensie, imaginează scenarii în care artileria rusă ar lovi navele NATO în așa fel încât să nu provoace victime umane. Or, folosirea muniției semnifică risc acut de război, cu toate consecințele ce decurg de aici. Și asta în ciuda faptului că Putin a declarat recent că scufundarea Defender n-ar fi provocat nici un război. Dacă așa gândește Putin, cred că avem motive să fim îngrijorați.

Marina militară rusă deține în Marea Neagră capacități militare superioare Ucrainei, României, Bulgariei și Georgiei, luate împreună. În cazul unui conflict în regiune, comportamentul Turciei lui Erdoğan rămâne imprevizibil. Cred că ar fi înțelept din partea statelor de la Marea Neagră să evite orice incident care poate fi interpretat de Rusia ca o provocare și are potențialul de a genera vreo ripostă militară.

În următoarele zile există riscul să asistăm la noi episoade de escaladare. Acțiunile Rusiei au în vedere Sea Breeze găzduit de SUA și Ucraina, care este cel mai mare exercițiu militar desfășurat în Marea Neagră. La el participă 32 de țări, inclusiv Australia, Japonia, Coreea de Sud, cu 40 de nave.

IV Narațiunile rusești și falsificarea istoriei

După summit-ul de la Geneva, Putin a încercat să se apropie de Europa, și-a dorit să obțină o întâlnire cu Angela Merkel și Emmanuel Macron…

După întâlnirea de la Geneva cu președintele Joe Biden, Putin poartă mai multe discuții cu președinții Turciei, Chinei și mai ales cu liderul din Belarus, Aleksandr Lukașenko. Ele în sine pot fi interpretate ca un fel de răspuns la summit-ul de la Geneva.

Mai sunt câteva documente importante care capătă o altă valoare în contextul summitului. E vorba de un articol publicat în Die Zeit, la 22 iunie, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la atacul Germaniei naziste și aliaților ei asupra Uniunii Sovietice. Articolul a fost întors pe toate părțile, din cauza faptului că ar fi fost redactat chiar de către Putin. Nu doar semnat de el. Sunt câteva nuanțe, detalii, care în contextul post-Geneva, fac articolul interesant. Putin folosește prilejul acesta ca să spargă unitatea Vestului. Principalul mesaj transmis de turneul european al lui Biden a fost tocmai refacerea unității Occidentului. Or, Putin vine și spune că SUA sunt vinovate de tensiunile din Europa, pentru că SUA au împins NATO spre granițele Rusiei. După Războiul Rece, spune Putin, ar fi trebuit realizat proiectul lui Charles de Gaulle, al Marii Europe de la Lisabona la Vladivostok. Acest lucru nu s-a întâmplat, continuă Putin, pentru că americanii au scindat continentul și tot ei sunt vinovați pentru “tragedia ucraineană” din 2014.

Chiar așa? Euro-Maidanul a început printre altele de la refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a semna Tratatul de asociere cu Uniunea Europeană. Iar la Kiev au mediat între putere și opoziție lideri europeni, nu americani.

Este și nu este surprinzătoare afirmația lui Putin. Liderul rus deformează adesea trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, după cum îi dictează interesul de moment. Nu căutați vreo logică ascunsă, peste câteva zile s-ar putea contrazice senin.

Sugestia articolului semnat de Putin, și spuneam, foarte probabil, scris chiar de el, este că nu doar Ucraina a fost victima americanilor ci și Europa, care fără prea mult entuziasm a sprijinit lovitura de stat militară organizată de SUA la Kiev.

Ucraina și Europa ar fi o victimă a americanilor, asa sună narațiunea rusească…

Tocmai v-am spus, SUA au organizat lovitura de stat militară de la Kiev, susținută și de Europa de Vest, care a provocat dezmembrarea Ucrainei și ieșirea Crimeii din componența ei. Potrivit logicii liderului de la Kremlin, SUA sunt vinovate de faptul că Rusia a anexat Crimeea.

Și înainte de acest articol, regimul Ianukovici a fost victima revoluțiilor colorate organizate de serviciile secrete americane… vă amintiți de obsesia lui Putin cu revoluțiile colorate… cu agenții americani Mihail Saakașvili, Viktor Iușcenko. Acum, Putin uită de revoluțiile colorate și vorbește de o lovitură de stat militară la Kiev. În fine, greu de înțeles raționamentul Kremlinului.

Altceva e important în acest articol. Faptul că Putin desparte lumea occidentală în atlantică și europeană și se adresează acesteia din urmă pentru încheierea unui parteneriat între Rusia și Europa. Proiectul Moscovei este crearea – o spune Putin în articol – unui spațiu unic de colaborare și securitate de la Atlantic la Pacific, care să includă și formule de integrare de tipul UE și Uniunea Economică Euro-Asiatică. Numai că în Europa Mare, de la Lisabona la Vladivostok, n-au ce să caute americanii. N-o spune Putin clar, dar se subînțelege.

Articolul din Die Zeit a fost urmat de o tentativă făcută de Merkel și Macron de a organiza un summit UE-Rusia, după modelul celui de la Geneva, SUA-Rusia. Proiect care a eșuat din cauza împotrivirii Poloniei și Țărilor Baltice.

Nu mai puțin de zece lideri europeni, printre care și președintele Klaus Iohannis au fost împotriva întâlnirii cu Putin. Tonul a fost dat de primul ministru al Olandei care a anunțat că dacă se va decide o astfel de întâlnire, el nu va participa la ea.

Sunt și lideri europeni care au cerut o deschidere față de Putin, o abordare pragmatică a relației cu Rusia și limitarea dialogului la teme care prezintă interes pentru UE, clima, ecologie, sănătate, programul nuclear iranian, Siria.

La recentul summit UE la care s-a discutat despre o întâlnire cu Putin s-a decis pregătirea unor noi seturi de sancțiuni economice împotriva Rusiei. Sunt șanse mici ca o întâlnire între Putin și liderii europeni să aibă loc prea curând.

VNoua Strategie de apărare a rușilor

Dar cel mai important document din ultimul timp este noua Strategie de Securitate Națională a Rusiei. Ce aduce nou în materie de securitate? Are vreo legătură cu acest context post-Geneva?

Strategia a fost promulgată la 2 iulie. E un document care trebuie adoptat odată la 6 ani; așa prevede legea. Ultima Strategie fusese publicată în decembrie 2015, deci era timpul pentru una nouă. Afirmă că împotriva Rusiei se duce o politică de îngrădire, containment, care vizează nu doar spera politică ci și pe cea economică, socială, culturală. 40 de pagini numără Strategia…

Ce aduce nou această strategie?

Se pune accentul pe combaterea falsificării istoriei, a tendințelor de a promova idealuri și valori în educație, cultură și religie sub pretextul “modernizării” și “occidentalizării”. Apare un concept nou în Strategie, diversiuni informativ-psihologice; nu știu ce înseamnă, pot doar să bănuiesc. Ele trebuiesc combătute, desigur. La fel stările de spirit antirusești, oriunde ar fi în lume.

Trebuie apărate familia, religia, valorile tradiționale rusești, cultura rusă asediată de cea occidentală. Asta mi se pare noutatea, asumarea explicită a unei ideologii conservatoare în cel mai important document de securitate națională.

Chiar prin Strategia de Securitate Putin și-a lustruit soclul de campion al conservatorismului care luptă împotriva tendințelor progresiste din Vest. E un proces care durează de câțiva ani, a debutat prin 2007-2008, cu acțiuni de combatere a lui George Soros, s-a radicalizat după anexarea Crimeii iar acum – odată cu această Strategie – trece la un nivel superior.

Rusia propune un fel de cruciată pentru valorile tradiționale. Tema mi se pare că are un potențial enorm și ar putea genera breșe de securitate în multe țări și dezbina multe societăți. Rusia face pași în direcția unei ideologii globale, după ce odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice a renunțat la marxism-leninism și revoluția proletară mondială. După Kommunisticeski Internațional, Comintern, Internaționala Comunistă, Moscova propune acum lumii o Internațională Conservatoare, Konservativnîi Internațional. Mi se pare o carte care jucată bine de Putin are un uriaș potențial de destabilizare a Occidentului, comparabil cu cel avut de ideologia comunistă.

Ar mai fi de reținut faptul că în Strategie se pune accentul pe scrierea istoriei, pe apărarea adevărului istoric. În Rusia tocmai a intrat în vigoare o lege care pedepsește cu pușcărie comparația între Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă. Aceste măsuri legislative aruncă dezbaterea istorică, culturală din Rusia în epoca lui Brejnev. Mai grav mi se pare altceva, anume faptul că generații întregi vor fi educate în spiritul acestor „adevăruri istorice” ale lui Putin. Lupta pentru manualul de istorie confirmă că putinismul n-o să dispară odată cu Putin, că e o iluzie să ne închipuim că această agresivitate a Rusiei împotriva Occidentului o să moară curând.

Chiar în articolul său din Die Zeit, despre care am vorbit mai devreme, Putin falsifică trecutul recent. Este parcă desprins din Orwell felul în care explică ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Să dai vina pe Occident pentru că ai anexat Crimeea e…. nici n-am un cuvânt pentru asta. Apoi, nimic despre invadarea Georgiei, despre anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud, despre Transnistria, despre Donbass, despre … Lumea lui Putin e un cub Rubik pe care-l modelează cum vrea. Incapacitatea liderului de la Kremlin de a înțelege istoria contemporană și a accepta că Rusia și Uniunea Sovietică au comis și ele greșeli, că narațiunile istorice despre binefacerile regimului stalinist sunt inacceptabile la București, Budapesta, Berlin, Varșovia și Praga, blochează orice șansă de relansare a relației cu Europa.

VI Alegeri în Rusia, în toamnă

Și în acest timp, Rusia se pregătește pentru alegeri. Aleksei Navalnîi este închis, Fundația Anticorupție a fost decretată organizație extremistă, colaboratorii ei sunt vânați, închiși, anchetați, condamnați. Ce se întâmplă în Rusia în aceste zile? Care e atmosfera de acolo?

Cel mai important lucru care se întâmplă în aceste săptămâni în Rusia este situația epidemiologică dramatică. Se înregistrează un nou val, cu tulpina Delta, iar cifrele cresc în fiecare zi. În ultima săptămână numărul îmbolnăvirilor zilnice a crescut de la 20.000 la 25.000, cu 650-700 de morți de Covid în 24 de ore. Probabil că în zilele următoare, recordul din decembrie de 30.000 de infectări în 24 de ore o să fie doborât. Moscova conduce detașat la infectări. Cu toate că Moscova stătea bine la numărului de vaccinări. Dar se pare că Sputnik V nu este foarte eficient împotriva Delta. S-au reintrodus restricțiile, mai multe regiuni au decis obligativitatea vaccinării. Dar vaccinul nu ajunge în provincie. Rusia a răscumpărat o parte din dozele de Sputnik V vândute Slovaciei în primăvară. A încetat să mai livreze la export, ceea ce a făcut ca Argentina și Mexic să protesteze. Guatemala a cerut înapoi banii plătiți pentru Sputnik V. Abia acum, în contextul discuțiilor despre introducerea obligativității vaccinării, autoritățile au recunoscut că nu pot acoperi din producție internă necesarul de doze de vaccin. O soluție ar fi importul din Occident sau din China, numai că problema la Moscova este văzută exclusiv în cheie geopolitică, iar Rusia trebuie cu orice preț să-și reconfirme statutul de mare putere și în domeniul producției de vaccinuri, al cercetării medicale. Asta face ca sănătatea populației să conteze mai puțin.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro