Interviu cu analistul Armand Goșu. A fost lăsată Ucraina la mâna rușilor? De ce întâlnirea dintre Merkel si Biden e mult mai importantă decât s-a crezut.
Pe 15 iulie a.c. cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit cu Joe Biden la Casa Albă. Presa a vazut această întâlnire ca fiind mai degrabă săracă în rezultate, dar, conform analistului Armand Goșu, ea are o importanță cu totul specială pentru relațiile germano-americane, pentru Ucraina și pentru toate țările Europei de Est.
Antony Blinken, secretarul de stat american, declara la în luna iunie, după vizita sa din Germania, ca SUA nu are un prieten mai bun decat Germania. Nu era doar o frază frumoasă, era, se pare, un proiect.
Cât de întemeiate sunt criticile aduse administrației Biden, acuzată că ar fi abandonat Europa Centrală și de Est unor aranjamente ruso-germane? Faptul că SUA a renunțat la sancțiunile împotriva Germaniei pe tema Nord Stream – 2 a fost un duș rece nu doar pentru Ucraina, ci și pentru polonezi, români sau baltici. Este fost Ucraina condamnată să rămână în zona de influență a Rusiei de înțelegerea Biden-Merkel?
Vizita Angelei Merkel la Washington e ultima în calitate de cancelar și a 23-a în cariera ei politică. Dar, cu siguranță, este cea mai importantă tocmai pentru că a pus bazele noului parteneriat dintre SUA și Germania, care va funcționa – sunt încrezător – și după ce Merkel va părăsi în septembrie cancelaria federală.
În privința Nord Stream – 2, administrația Biden spune că, de vreme ce gazoductul era 98% construit, tot ce a mai putut face a fost să negocieze cu Germania un pachet cât mai consistent de beneficii pentru Ucraina. Acest aranjament a fost negociat greu iar detaliile le găsim în Declarația comună a SUA și Germaniei de sprijin pentru Ucraina, pentru Securitatea Energetică Europeană și pentru obiective climatice. Textul l-am citit pe site-ul Casei Albe: “Joint Statement… “. Multă lume a vorbit pe lângă subiect, nu doar în presa din România ci și în cea internațională.
Pe scurt, pentru context, ce este Nord Stream, care este istoricul acestui proiect? Care e miza acestei conducte? Cum au condus războaiele gazului dintre Rusia și Ucraina la construcția acestui gazoduct? Pentru ce tot acest scandal? De ce e atât de important pentru Ucraina gazoductul prin Marea Baltică?
Gazoductul leagă Rusia de Germania, prin Marea Baltică. Conducta are o lungime de aproape 1200 km. Există și un Nord Stream – 1, evident. Construcția lui e rezultatul acordului semnat între președintele Vladimir Putin și cancelarul Germaniei, Gerhard Schroder, în septembrie 2005, cu puțin timp înainte ca social democrații germani să piardă alegerile parlamentare și să înceapă lunga eră Merkel. Nord Stream – 1 a început să funcționeze în 2011.
Prima conductă e urmarea relațiilor excelente dintre Putin și Schroder, politicii Moscovei de a se apropia de Berlin și de a consolida profilul Germaniei în lumea occidentală. Deci, e un mega proiect geopolitic rusesc pe termen la lung. Proiect care pleacă și de la o lungă tradiție în istoria politicii externe a Imperiului rus și a URSS. Și are și o cauză imediată: acest proiect este rezultatul eșecului lui Putin de a pune mâna pe rețeaua de distribuție a gazului și pe uriașele depozite de gaz rămase pe teritoriul Ucrainei, după destrămarea Uniunii Sovietice.
Vă reamintesc că în 2003-2004 au avut loc negocieri intense între Vladimir Putin – Leonid Kucima, deci ruso-ucrainene, apoi ruso-germano-ucrainene pentru privatizarea și modernizarea gazoductelor. Afacerea a fost blocată în contextul Revoluției portocalii, de refuzul noului președinte Viktor Iușcenko. Deci, încă de la primul acord, a fost vorba de a construi alternativă la rutele de livrare prin Ucraina. E vorba de cele trei magistratele rămase din vremuri sovietice, cu o capacitate totală de 160 miliarde metri cubi pe an. Gazprom a recuperat, prin presiuni politice, corupție, rețeaua sovietică de distribuție a gazului în mai toate fostele republici sovietice. Mai puțin rețeaua din Ucraina, care era cea mai importantă, și a reprezentat o sursă constantă de venit pentru ucraineni. Vorbim de circa 2 miliarde de dolari doar pentru tranzitul gazului, pe an. Pe lângă asta, Gazprom a acuzat constant Ucraina că fură din gazul rusesc din conducte și-l revinde pe piața europeană, încasând serioase dividende pentru asta. Se pare că acest lucru se întâmpla în anii 1990; sunt interviuri ale mai multor oficiali ucraineni care recunosc acest lucru.
Dar Ucraina pierde mult mai mult decât miliardele de euro, din tranzitul gazului. E vorba de securitatea țării. După destrămarea URSS, Ucraina a renunțat, la presiunea occidentală, mai ales anglo-americană, la focoasele nucleare, detaliu stipulat în deja celebrul memorandum de la Budapesta, decembrie 1994, prin care SUA și Marea Britanie garantau securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Numai că atunci când peninsula Crimeea a fost ocupată de Rusia, nici Londra și nici Washington-ul n-au intervenit în apărarea Ucrainei. Au tras niște proteste pe site-urile oficiale… de s-au zguduit zidurile Kremlinului…. și atât.
O Ucraina cu arme nucleare n-ar fi fost atacată de Rusia. Deci, altfel s-ar fi scris istoria dacă Ucraina și-a fi păstrat arsenalul nuclear moștenit după destrămarea Uniunii Sovietice. Fără el, Kiev-ul mai avea o singură carte importantă de jucat, în relația cu Moscova: conductele de gaz. Gazprom avea nevoie de aceste conducte ca să livreze gazul către occidentali, deci trebuia să se înțeleagă cu ucrainenii. Conductele sunt vechi, sunt depășite, ruginite, necesită modernizare, dar…. Gazprom nu avea altă rută. Odată cu Nord Stream, a apărut alternativă la cele trei mari magistrale care tranzitează Ucraina. Deci, forța de negociere a Ucrainei în relația cu Rusia a scăzut dramatic, nu poate amenința Moscova cu “închiderea robinetului”. Kiev-ul insistă că Nord Stream, adică alternativa la conductele ucrainene, nu e o chestiune economică, ci una de securitate, pentru că nu mai are nici un instrument pentru a contracara amenințarea rusească.
În textul acordului americano-german, Merkel a promis că pune presiune pe Putin să prelungească contractul de tranzit, care expiră în 2024, cu încă unul, pe 10 ani, până în 2034. Dacă cele două Nord Stream lucrează la jumătate din capacitate, prin conductele ucrainene o să mai tranziteze gaz rusesc. Dacă nu, nu. Nord Stream – 1 și Nord Stream – 2 au o capacitate de transport a gazului de peste 100 de miliarde metri cubi pe an. Cele două conducte, dacă-mi amintesc bine, au costat aproape 20 de miliarde de euro. Este cea mai mare Investiție a Gazprom, care deține 51% din consorțiu. Și datele tehnice sunt foarte interesante. Însă nu sunt specialist în domeniu, sunt oameni mult mai competenți pe subiectul acesta.
Construcția gazoductului rusesc s-a bucurat de susținere în Germania. În fruntea consorțiului ruso-german care a construit Nord Stream – 1 s-a aflat fostul cancelar Schroder. La rândul ei, doamna Merkel a continuat și extins proiectul, primei conducte adăugându-i-se alta, Nord Stream – 2.
Germania are o politică energetică, care o face prizoniera Rusiei. Pe care n-o percepe ca o amenințare militară și de securitate și e iritată când polonezii, românii, balticii își afișează prea vocal frica de Rusia. Anul viitor, Germania va opri și ultimul său reactor nuclear. Până în 2038, Germania va interzice producția de energie pe cărbune. Mai mult de jumătate din gospodăriile germane se încălzesc cu gaz rusesc. În câțiva ani, olandezii care livrează 1/3 din gazul necesar Germaniei vor înceta extracția.
Se pune întrebarea, cu ce să înlocuiască Germania energia atomică, energie din cărbune, gazul din Marea Nordului? Cu gazul rusesc, evident, oferindu-i lui Putin o pârghie și mai mare de a influența “vechea Europă”, în primul rând Germania.
Impresia generală e cam deprimantă. SUA și Germania au discutat despre Ucraina, fără Ucraina. Pare ceva cinic. Sunt comentatori care au făcut comparație cu acordul de la München, septembrie 1938, când Londra și Parisul au capitulat în fața lui Hitler, pecetluind soarta Cehoslovaciei.
Categoric este o mare lovitură pentru Ucraina. Și pentru întreaga Europa de Est, de la baltici, polonezi și români. Însă, doar la Kiev și Varșovia s-au auzit proteste. Diplomațiile ucraineană și poloneză au insistat asupra faptului că nu se pot lua decizii privind Europa de Est așa cum s-a întâmplat în perioada interbelică.
E o diferență, totuși. De data aceasta, americanii și germanii au încercat să mimeze consultări cu Ucraina. Cu patru ore înainte de anunțarea oficială a acordului privind Nord Stream 2, la ministerul de Externe de la Kiev s-au prezentat șefii misiunilor diplomatice americane și germane care au predat ritualic diplomaților ucraineni textul negociat între cele două mari puteri referitor la Nord Stream – 2, deci privind Ucraina, fără participarea Ucrainei. Când analiștii de la Kiev vorbesc de un moment de cotitură în relațiile dintre Occident și Ucraina, se referă la acest duș rece.
Dar, era un moment așteptat. Nu cred că cineva și-a făcut iluzii. Mai mult, Kiev-ul a fost invitat să participe la negociere, dar a refuzat.
Cum adică a fost invitată Ucraina?
Spre sfârșitul primăverii, în lunile aprilie-mai devenise evident că noua administrație de la Washington nu va introduce sancțiunile ci va lucra pentru a repara relația trans-atlantică avariată de Donald Trump, mai ales pe cea cu Germania, relație care a avut cel mai mult de suferit. În schimbul ne-introducerii sancțiunilor împotriva firmelor implicate în Nord Stream – 2, americanii au încercat să obțină un pachet de beneficii financiare pentru ucraineni, din partea Germaniei, numai că Kiev-ul a refuzat să legitimeze această înțelegere prin participarea la negocieri. Au fost negocieri discrete, dar nu secrete. Se vorbea în mediul diplomatic american de un pachet de mai multe miliarde, sub formă de investiții germane în economia ucraineană. Biden avea nevoie de acordul Kiev-ului pentru pachetul de compensații și pentru a calma opoziția de acasă, din Congres și Senat, care poate fi ușor mobilizată de lobby-ul ucrainean. Oricum ar fi, Biden nu ies prea bine din acest aranjament cu Merkel privind Nord Stream. Nici acasă, la Washington, dar mai ales în Europa Centrală și de Est, unde o să scadă încrederea în parteneriatul cu SUA.
De ce au refuzat ucrainenii să negocieze acele compensații financiare?
Ei spun că Nord Stream – 2 e o problemă geopolitică. Care cere un răspuns pe măsură. Ucraina a cerut un pachet de compensații pe securitate. Adică aderarea țării la NATO. Ambasadoarea Germaniei la Kiev a răspuns într-un interviu în săptămânalul Zerkalo nedeli, în care spune foarte puțin diplomatic: Berlinul dar și alte capitale nu vor sprijini aderarea Ucrainei la NATO pentru că nu vor să lupte cu Rusia, iar amenințarea rusească, pe care esticii o simt atât de acut, e altfel percepută în … să zicem, utilizând terminologia lui George Bush Jr, “vechea Europă”.
Interviul a generat dezamăgire la Kiev, dar lucrurile așa stau în realitate. Majoritatea experților care contează în dezbaterea publică din Germania, se uită cu dezinteresat și chiar cu ostilitate la Ucraina, nu doar pentru că împiedică bănoasele afaceri germane în Rusia, ci și pentru lentoarea reformelor promovate de guvernele de la Kiev care promit mult în materie și fac prea puțin. Și mai este ceva ce deranjează, în special publicul german: ucrainenii sunt prea pro-americani.
Și cred că e mai mult decât atât, e o problemă de încredere, de atitudine. Ucrainenii lasă impresia de permanent șantaj la adresa Occidentului. Nu ne vreți voi, mergem cu China! Asta sugerează o continuitate cu ce era înainte de 2014, când răsunau la Kiev teze de tipul, dacă voi vesticii nu ne vreți, putem merge și cu Rusia!
Împrospătarea establishment-ului de la Kiev a început abia după 2014, după ce Rusia a început războiul cu Ucraina. Există multă corupție în Ucraina acum, clasa politică nu e de cea mai bună calitate. Poate asta explică…
Nu vreau să critic clasa politică ucraineană și să fac apologia Occidentului. Nu e treaba mea. Sunt profesor, nu sunt plătit să fac lobby. N-am făcut-o niciodată, nici nu cred că sunt bun la așa ceva. Eu prezint faptele. Trebuie o cunoaștere atentă a detaliilor și mult echilibru în judecată.
Pentru cititorii mai tineri, trebuie să spun că România nu era mai avansată decât Ucraina în materie de democrație, în anii 1990. Și, totuși, în 1999, a primit invitația de a începe negocierile pentru aderare a Uniunea Europeană. Doar nu vreți să-mi spuneți că Năstase și garnitura de miniștri din guvernul care a negociat cu Bruxelles-ul era formată din disidenți anti-comuniști, care n-aveau nici o legătură cu partidul comunist și cu Securitatea?! România a fost favorizată de geografie și de contextul istoric. Pretenția unora de a da lecții Ucrainei în materie de tranziție și democratizare, pornind de la experiența României, e inadecvată, ca să nu spun ridicolă.
Ce mi se pare evident, însă, e faptul că Occidentul n-a oferit Ucrainei un plan de integrare, pentru că fiecare capitală de stat membru UE are alte priorități. Așa că Bruxelles-ul s-a mulțumit cu mici cârpeli, pentru că nu putea să recunoască evidența: nu are nici un proiect coerent care să răspundă așteptărilor Ucrainei. Iar când Kiev-ul cere consultări și coordonare pe teme infrastructurii energetice, conform Acordului de Asociere încheiat cu UE, birocrații europeni caută soluții ca să scoate Germania din impas. Eu mă întreb de ce n-a făcut asta Ucraina acum câțiva ani. Mult mai activă mi s-a părut Polonia în această campanie împotriva Nord Stream, ceea ce a fost remarcat la Berlin, iar nota de plată va fi una piperată.
De unde provine această dificultate de a gestiona dosarul ucrainean? În afară de criza europeană de leadership și de viziune, trebuie recunoscut că Ucraina e prea mare, din punct de vedere teritorial, ca populație, prea complicată social, economic, cultural, politic pentru a putea fi integrată într-un timp relativ scurt în structurile relativ rigide ale lumii euro-atlantice. Se va întâmpla acest lucru, însă va fi un proces lung și dureros.
La începutul discuției spuneați să urmărim documentele. Vă propun să ne întoarcem la declarația comună americano-germană în privința Nord Stream 2. Cred că merită o citire atentă, o privire analitică.
Chiar de la primul paragraf întâlnim frazele standard despre faptul că SUA și Germania susțin integritatea teritorială, independența și drumul european ales de Ucraina. Mai mult, Berlin și Washington se angajează să respingă activitățile ostile ale Rusiei din Ucraine și declară că sunt hotărâte să tragă la răspunde Moscova pentru agresiunile ei prin noi sancțiuni.
Dar ce lucruri concrete avem în această declarație?Ce e concret?
Sunt multe lucruri concrete, sunt detalii bine precizate. Documentul mai prevede că Germania va contribui la adoptarea unor măsuri eficiente la nivel european pentru a limita exporturile Rusiei de hidrocarburi, în special de gaze naturale, dar și din alte sectoare ale economicei, în cazul în care Rusia utilizează energia ca instrument politic pentru a comite agresiuni împotriva Ucrainei. E un angajament menit să garanteze că Rusia nu va folosi abuziv Nord Stream – 2. Asta e ceva concret. Mai departe.
SUA și Germania doresc ca tranzitul de gaze prin Ucraina să continue și după 2024, când expiră actualul contract. Berlinul se angajează să-și folosească influența pentru a obține o prelungire pe 10 ani a acordului de tranzit între Ucraina și Rusia. Și asta e concret. Și, încă ceva. Nu întâmplător, câteva zile mai târziu, președintele Gazprom, Aleksei Miller, a anunțat disponibilitatea concernului rusesc a continua tranzitul gazului prin Ucraina și după 2024.
Dar, mai este ceva important în document. Poate că ar fi trebuit să încep cu asta răspunsul meu: SUA și Germania sprijină tranziția energetică în economiile emergente, în special în Ucraina, cu scopul de a se reduce importul de energie din Rusia. Asta înseamnă retehnologizare radicală, o modernizare a economiei Ucrainei.
Germania se angajează să înființeze și va administra un Green Fund, fond verde, pentru a susține securitatea energetică a Ucrainei. SUA și Germania promit să investească cel puțin 1 miliard de dolari în Green Fund ce va promova hidrogenul, creșterea eficienței energetice etc.
Asta în condițiile în care Ucraina câștigă aproape 2 miliarde dolari pe an din tranzitul gazului rusesc spre Europa.
Între 1,5 și 2 miliarde pe an încasează Ucraina. Temerea Kievului este că Rusia ar putea suspenda livrarea gazului în mijlocul iernii. Pentru asta – continui cu acordul între Berlin și Washington – Germania va lansa un set de măsuri pentru a crește securitatea energetică a Ucrainei, adică asistență tehnică pentru a inversa fluxurile de gaze către Ucraina, pentru a nu mai putea fi șantajată de Rusia, conectarea la rețeaua electrică europeană, va sprijini reforma sistemului energetic. SUA promite să sprijine conectarea energetică în toată Europa Centrală și de Est.
E un document de câteva pagini, cu măsuri foarte concrete. Nu cred că trebuie minimalizat sau chiar ridiculizat, cum am văzut că se întâmplă, nu doar în România.
Această declarație comună e un fel de poleială în care Biden și Merkel au învelit un aranjament realizat pe spatele Ucrainei și a Europei Centrale și de Est care a fost abandonată? De aici poate și reacția Ucrainei și a Poloniei.
N-a fost nimeni abandonat nimănui. Prea multă emoție și manipulare aici. E regretabil că atât politicieni europeni importanți cât și comentatori foarte influenți pun semn de egalitate între Germania democratică de astăzi și Germania lui Hitler.
Spuneam mai devreme că vizita Angelei Merkel la Washington e un moment special, simbolic. Nu pentru că a fost neobișnuit de lungă, cu întâlniri în tot spectrul politic american. Subliniez că doamna Merkel e primul lider european primit la Casa Albă de Joe Biden. Da, au mai fost acolo prim-miniștrii Japoniei și Coreei de Sud, e adevărat că Biden s-a mai întâlnit în cadrul turneului european cu șefi de state și de guverne din Europa… totuși, Merkel e primul lider european primit la Casa Albă. E un moment special, de relansare a parteneriatului SUA-Germania. Bazele pe care acesta a fost relansat contrazic toate speculațiile făcute în legătură cu abandonarea Ucrainei în brațele lui Putin sau trădarea Europei Centrale și de Est.
Declarația de la Washington cuprinde principiile de bază pe care SUA și Germania își vor construi parteneriatul. Iar acestea sunt: valorile democratice, susținerea statului de drept, promovarea transparenței și bunei guvernări, susținea societății civile, respectul pentru drepturile omului. Al doilea paragraf al declarației vorbește despre “open world”, lumea deschisă, despre popoare care trebuie lăsate să-și hotărască singure soarta, fără influențe din afară, fără sfere de influență, fără anexiuni teritoriale, controlul infrastructurii cibernetice sau instrumentalizarea politică a energiei. Berlin și Washington vorbesc despre importanța specială a libertății de navigație. Formularea în document este “the critical importance of the freedoms of navigation”… NATO rămâne piatra de temelie a securității și apărării europene. Ai crede că e un document semnat de SUA cu Marea Britanie, nu cu Germania. De altfel, cu câteva luni în urmă, Biden a semnat o astfel de declarația cu Boris Johnson, înaintea summitului G7.
Aceste declarații marchează liniile groase în politica externă, adică parteneriatul tradițional cu Regatul Unit, în epoca post-Brexit, și un parteneriat cu Germania. Ele ar forma pilonii politicii externe transatlantice americane din era post-Trump, să zicem?
INTERVIURILE HotNews.ro