Sari direct la conținut

Senat: Începe primul Summit Parlamentar al Formatului București (B9)

HotNews.ro

​​Senatul României găzduieşte, începând de marţi, timp de trei zile, primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9), informează Agerpres. Evenimentul este organizat la iniţiativa comună a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a mareşalului Senatului Republicii Polone, Stanislaw Karczewski.

„În contextul evoluţiilor internaţionale actuale, Summitul parlamentar B9 reprezintă un element important al demersurilor de diplomaţie parlamentară, la nivel multilateral. Pilonul parlamentar B9 urmăreşte facilitarea de poziţii convergente, prin consolidarea rolului parlamentelor naţionale, în problematica de securitate şi apărare. Organizarea Summitului parlamentar B9 transmite un mesaj unitar şi coerent referitor la întărirea flancului estic al NATO, în pregătirea Summitului NATO de la Bruxelles, în iulie 2018”, se arată într-un comunicat.

Cu această ocazie, vor fi abordate, între altele, aspecte privind prezenţa viitoare a NATO, postura defensivă şi de descurajare, responsabilităţi comune, combaterea terorismului, mobilitatea militară, percepţiile referitoare la ameninţările cu care sunt confruntate ţările participante, consolidarea legislativă în materie de apărare.

Summitul se va bucura de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, co-iniţiator al Formatului Bucureşti (B9), precizează sursa citată.

Sesiunea inaugurală va avea loc, miercuri, în sala Constantin Stere. Sunt invitaţi să ia cuvântul co-iniţiatorii pilonului parlamentar al Formatului Bucureşti (B9) şi oaspeţii de onoare, după care vor urma două sesiuni de lucru.

Vor fi prezente delegaţiile parlamentelor statelor membre ale Formatului Bucureşti: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România şi Ungaria, precum şi oaspeţi de onoare – Gerard Larcher, preşedintele Senatului Republicii Franceze, Paolo Alli, preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, David Hobbs, secretarul general al AP NATO, generalul Curtis Scaparrotti, SACEUR NATO, generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Armatei.

Vor participa, de asemenea, Matti Saarelainen, director al Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride, şi Tomas Valasek, directorul Carnegie Europe, invitaţi să facă prezentări la sesiunea de dezbateri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro