Sari direct la conținut

Iohannis despre securitatea regională: Amenințarea este ”comportamentul ostil” care vine dinspre Rusia. Încurajăm prezența militară americană pe terioriul României

HotNews.ro

Una dintre principalele amenițări de securitate este ”comportamentul ostil” al Rusiei, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, care a evitat însă să nominalizeze direct Federația Rusă, ca să nu fie ”prea concret”.

”În prezent, o amenințare importantă la adresa securității europene este reprezentată, evident, de comportamentul ostil care vine dinspre est, ca să nu fiu prea concret. Pe fondul acestor evoluții, obiectivul major al României este de a-și consolida securitatea prin eforturi la nivel național și valorificând cât mai bine parteneriatele strategice dezvoltate de-a lungul timpului, în mod special Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii – cel mai important parteneriat strategic al țării noastre – precum și rolul nostru în NATO, dar și în cadrul Uniunii Europene”, a spus el, la semniarul „Redefinirea contextului de securitate în Europa de Sud-Est”, care are loc la București.

În context, Iohannis a subliniat că România trebuie să valorifice cât mai bine rolul pe care îl are în NATO și parteneriatele strategice, în special cel cu SUA, care este cel mai important.

Șeful statului a spus că România încurajează activitățile soldaților americani pe teritorul nostru și creșterea echipamentului militar american în România.

În opinia sa, este esențială asigurarea unității, coerenței și consolidării măsurilor aliate pe Flancul Estic. ”Într-adevăr, avem nevoie de un Flanc Estic mai bine apărat, inclusiv printr-o prezență înaintată unitară, bazată pe o abordare integrată de la nord la sud, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Aceste linii de acțiune se reflectă în prioritățile pe care România le urmărește la Summitul Aliat din iulie”, a precizat Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro