Sari direct la conținut

Liviu Dragnea a dat în judecată conducerea Curții Supreme pentru decizia în cazul completelor

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: AGERPRES
Liviu Dragnea, Foto: AGERPRES

Liviu Dragnea a acționat în instanță ÎCCJ și Colegiul de conducere al instituției împotriva hotărârii privind constituirea completelor de judecată. Dosarul a fost înregistrat pe 5 octombrie la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, potrivit Mediafax.

Liviu Dragnea a contestat la Curtea de Apel București hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind constituirea completelor de cinci judecători.

Până în prezent, nu a fost stabilit un termen de judecată, dosarul fiind înregistrat pe data de 5 octombrie.

La instanța supremă a avut loc, luni, primul termen în apelul din dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

La acest termen însă, Liviu Dragnea nu s-a prezentat, dar a cerut o amânare ca să își angajeze avocat. Următorul termen are loc pe 5 noiembrie.

Controversele privind formarea completelor de 5 judecători de la instanţa supremă au început după ce a intrat în vigoare legea 304, de modificare a legii de organizare judiciară. Aceasta prevede că vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele Secţiei Penale nu mai conduc completele de 5 judecători, ci toţi magistraţii din complet sunt traşi la sorţi.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a anunţat la acel moment că modificările legislative aduse Legii nr.304/2004 nu conţin norme tranzitorii în cazul formării completelor de 5 judecatori aşa că schimbările intră în vigoare abia anul viitor. Cristina Tarcea a mai spus că de imediată aplicare este legea 207/2018, care arată că aceste complete de 5 judecători se trag la sorţi la începutul fiecărui an. La rândul său, Viorica Dăncilă a sesizat CCR în legătură cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) referitor la formarea completelor de cinci judecători de la instanţa supremă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro