Sari direct la conținut

PSD continuă controversa cu Comisia Europeană pe tema contestației în anulare și îi compară pe cei condamnați acum cu deținuții politici: "Principiul este același"

HotNews.ro
Liviu Dragnea, Foto: AGERPRES
Liviu Dragnea, Foto: AGERPRES

PSD continuă controversa cu Comisia Europeană pe tema Ordonanței de Urgență privind contestația în anulare pentru sentințele date de completurile de 5 judecători de la instanța supremă și invocă din nou „abuzurile împotriva drepturilor omului”. De data aceasta, PSD compară situația celor condamnați acum cu cea a deținuților politici, ssusținând că, „așa cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate, tot așa nu putem rămâne indiferenți nici acum, când vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate”.

Într-un nou mesaj postat marți pe Facebook, PSD răspunde Comisiei Europene, care a transmis că este important ca deciziile instanțelor care au devenit definitive să nu mai poată fi contestate și că respectarea acestora este o componentă a statului de drept.

Partidul condus de Liviu Dragnea susține din nou că abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în niciun stat european, îi compară pe cei condamnați acum cu deținuții politici și spune că principiul este același.

Mesajul PSD:

  • „La fel cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate și au fost abolite de România democratică, tot așa nu putem rămâne indiferenți când trei decenii mai târziu vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate.
  • În orice stat membru al Uniunii Europene, precum Germania, Olanda, Italia sau Franța, dacă s-ar fi constatat că au existat procese conduse de complete nelegale sau condamnări pe baza unor protocoale secrete ilegale, cei condamnați ar fi fost imediat exonerați. Aceasta pentru că drepturile omului nu sunt opționale, ci reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene.
  • Să ne amintim Legea 221/2009 privind condamnările politice din timpul regimului comunist, care spune că „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic (…) sunt înlăturate de drept” (Art. 2).
  • Păstrând proporțiile, principiul este același: dreptul unor cetățeni la un proces corect și legal a fost încălcat, iar în 2009 statul român a dispus o justă reabilitare. Diferența e că atunci nimeni nu a contestat legea la Curtea Constituțională că ar acționa retroactiv, nimeni nu a pârât România la Bruxelles că a fost atacată independența justiției și statul de drept sau că se încalcă principiul separațiilor puterilor în stat și nimeni nu a obiectat că printr-o lege se intervenea asupra unor hotărâri judecătorești rămase definitive.
  • Ce facem azi cu drepturile omului? Mai ținem cont de ele sau le punem între paranteze?”

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, a transmis, luni, că este important ca deciziile judiciare care au devenit definitive să nu mai poată fi contestate și că respectarea deciziilor definitive este o componentă esențială a statului de drept. El a mai afirmat că este „esențial pentru România să revină la parcursul de combatere a corupției, să asigure o justiție independentă și să evite pașii înapoi”.

„De asemenea, ar fi important pentru autoritățile române să aloce timp pentru a se consulta în totalitate cu justiția și pentru a analiza cu atenție consecințele practice ale deciziei judiciare și pentru a stabili ce trebuie făcut în continuare”, a mai spus Wigand.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joia trecută, la Antena 3, că i-a transmis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans că vrea să dea ordonanța de urgență pe completurile de 5 și că actul normativ este un „act de dreptate”, nefiind vorba de o amnistie și grațiere.

CITEȘTE ȘI:Timmermans i-a cerut lui Dăncilă un răspuns privind ordonanța referitoare la contestația în anulare. Dăncilă a promis că răspunde în această săptămână

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro