Sari direct la conținut

Ludovic Orban: Luni voi prezenta lista miniştrilor şi programul de guvernare actualizat; multe obiective de acum 3 luni au fost îndeplinite

HotNews.ro
Ludovic Orban în Parlament, Foto: Guvern
Ludovic Orban în Parlament, Foto: Guvern

Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat că luni, după reuniunea Biroului Politic al PNL, va înainta către Birourile Permanente ale celor două Camere lista miniştrilor şi programul de guvernare actualizat.

„Luni, după reuniunea Biroului Politic al partidului, la care voi prezenta programul de guvernare reactualizat şi propunerea mea, ca şi preşedinte al partidului şi premier desemnat, pentru lista miniştrilor, vom înainta lista miniştrilor şi programul de guvernare către Birourile Permanente ale celor două Camere”, a spus Orban, sâmbătă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, transmite Agerpres.

În cursul serii de sâmbătă, membrii Cabinetului au o întâlnire de lucru la Palatul Victoria, în vederea actualizării programului de guvernare.

„Programul de guvernare trebuie modificat în primul rând pentru faptul că foarte multe obiective pe care ni le-am asumat în programul cu care ne-am prezentat în urmă cu trei luni în faţa Parlamentului au fost îndeplinite şi aceste obiective, odată îndeplinite, nu are rost să le mai păstrăm în programul de guvernare. De asemenea, pe măsura analizei problematicii care există în cele trei luni de exercitare a guvernării, sigur că am identificat obiective suplimentare pe care putem să le realizăm, este adevărat, fără a putea adopta, să spun, acte normative cu valoare de lege. Vom include aceste obiective suplimentare în programul de guvernare, lucruri pe care le considerăm extrem de necesare şi de benefice pentru români”, a spus Orban.

El a subliniat că în Legea bugetului de stat şi în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat sunt prevăzute sumele necesare pentru creşterea pensiilor.

„Creşterea punctului de pensie este prevăzută în Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Vom creşte pensiile, sigur că trebuie să urmărim cu mare atenţie evoluţia economiei, evoluţia încasărilor la bugetul de stat şi vom creşte pensiile. Noi am prevăzut sumele necesare pentru creşterea pensiilor. (…) În conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor are obligaţia de a prezenta un raport după şase luni privind evoluţia economiei şi, evident, evoluţia bugetului şi acest raport va fi baza tuturor deciziilor noastre”, a mai spus Orban.

CITEȘTE ȘI: Ludovic Orban: Mergem în Parlament cu același Guvern / Cred că se va ajunge la anticipate, PSD nu-și va permite să-l voteze

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro