Florin Cîțu despre reducerea accizei la combustibili: Dacă nu scade prețul la pompă cineva trebuie să răspundă
Președintele PNL Florin Cîțu a declarat marți, după ședința coaliției în care s-a discutat despre scăderea accizei la carburanți că „cineva trebuie să răspundă” dacă măsura nu va duce la ieftinirea prețului combustibilului la pompă.
”Să vedem analizele Ministerului Finanţelor, scenariile pe care le prezintă, din punctul meu de vedere, sunt optimiste. Eu sper că nu sunt prezentate doar aşa, ca să mai împuşcăm un iepure, să spunem că facem această măsură, pentru că ea costă 3 sau 4 miliarde de lei”, a spus liderul PNL.
Florin Cîţu a mai spus că ”nu ar vrea să luăm banii din buzunarul nostru şi să îl transmitem în buzunarele companiilor”.
”Ministerul decide, Guvernul decide. Ca principiu suntem de acord, problema este că dacă nu scade preţul la pompă, cineva trebuie să răspundă pentru asta. 3 miliarde, să îi luăm de la buget, să îi dăm companiilor şi să nu răspundă nimeni…”, a mai afirmat preşedintele PNL.
Întrebat dacă ministrul de Finanţe ar trebui să plece din Guvern, dacă nu scade preţul la pompă, Florin Cîţu a răspuns: ”Să îşi asume cineva această măsură şi consecinţele. Nu ştiu cine o va propune. Astăzi a propus-o ministrul Finanţelor”.
Liderii Coaliției au ajuns, marți, la un acord de principiu privind scăderea accizei la carburanți. Propunerea a venit din partea PSD și a fost validată în ședința coaliției, astfel că în perioada imediat următoare Guvernul va avea discuții cu Comisia Europeană și cu marile companii distribuitoare de carburanți „pentru ca prețurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toți consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii”.