Sari direct la conținut

Ciolacu, răspuns nervos despre posibila sa candidatură la Primaria Capitalei: Eu sunt prim-ministru! Nici n-am vrut să răspund la această întrebare stupidă​

HotNews.ro
Marcel Ciolacu si Gabriela Firea, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Ciolacu si Gabriela Firea, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat iritat vineri întrebat fiind dacă va candida la Primăria Capitalei. „Eu? Nu candidez. Eu sunt prim-ministru. Eu să plec din poziția de prim-ministru să mă duc la Primăria Capitalei? Nici nu am vrut să răspund la această întrebare care este stupidă”, a declarat Ciolacu.

Premierul a făcut aceste declarații vineri aflat în vizită la șantierul naval Constanța.

Acesta a fost întrebat de jurnalişti şi dacă există vreun acord între PSD şi PNL în alegerile locale pentru primării şi consilii judeţene.

  • „Eu nu am niciun acord! Nici cu PNL. Am un singur acord cu colegii mei din PSD, deoarece sunt preşedintele. Nu am făcut acord cu nimeni, nu a făcut nimeni niciun acord. Eu v-am spus că PSD va avea candidaţi, de obicei a avut în fiecare localitate. Nu e acord nici pentru primărie, nici pentru consiliul judeţean, nici pe Lună, nici pe NATO. Nu e niciun acord cu nimeni!”, a răspuns Ciolacu.

Gabriela Firea i-a cerut lui Ciolacu să iasă să spună public dacă este real sau nu că el va fi candidat la Primăria Capitalei

Gabriela Firea, care s-a autoproclamat „candidatul la candidatură” în PSD pentru Primăria Capitalei, spune că liderul PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să iasă public să spună dacă este reală informația că el ar urma să fie candidatul partidului la Primăria București, iar liderul PNL, Nicolae Ciucă, să fie candidat comun la alegerile prezidențiale.

Firea, despre scenariul Ciolacu la Primăria Capitalei: „Totul este posibil. Să iasă să spună public”

G4Media a scris că este din nou pe masă varianta ca liderul PSD, Marcel Ciolacu, să candideze la Primăria Capitalei, iar Nicolae Ciucă să fie candidat comun la alegerile prezidențiale, în contextul discuției despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, în 9 iunie, discuție care nu este tranșată.

Întrebată, la B1Tv, despre acest scenariu, Gabriela Firea a spus că liderul PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să iasă public să spună dacă este reală informația:

  • „Cred că după ratările succesive ale echipei social-democrate la Palatul Cotroceni și având în vedere conjunctura politică, precum și rezultatele pe care le-am obținut atât cu primarii noștri, cu președinții de consilii județene, de asemenea, cu miniștrii care conduc entitățile guvernamentale și cu premierul, ar fi acum un moment bun pentru PSD să câștigăm în sfârșit, un câștig necesar pentru țară, președinția României. (…)
  • Dacă în funcție de alte elemente care nu țin de discuțiile noastre interne, se va lua în cadrul coaliției de guvernământ o altă decizie pentru a susține împreună astfel încât să maximizăm șansele, candidatul PNL urmând ca PSD să continue guvernarea, iarăși este plauzibil și nu spunem nu muncii niciodată.
  • Deci încă sunt analize, discuții. Cu privire la domnul președinte Ciolacu de a candida la Primăria Capitalei, în primul rând, domnia sa trebuie să spună public dacă este reală sau nu informația. Mie personal mi-a transmis că nu a fost o știre corectă, dar totul este posibil”.

Gabriela Firea a mai susținut că este dreptul fiecărui partid de „a găsi candidatul cel mai bun, cel mai potrivit, cel mai bine cotat de alegători pentru a intra în competiție cu statutul de câștigător”, prin urmare nu ar fi ceva neobișnuit ca Marcel Ciolacu să apară în cercetările sociologice pentru Primăria Capitalei.

CITEȘTE ȘI:Gabriela Firea: Mă consider candidat la candidatură la Primăria Capitalei / Ciolacu: Și-a asumat candidatura. Nu putem să aprobăm cuiva înainte

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro