Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru mită: „Conform Constituţiei şi statutului partidului, am dreptul să candidez”
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei, a declarat joi că nu îl poate împiedica nimic să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia.
„Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine şi decât dumneavoastră şi conform Constituţiei şi cred că ştiţi că am dreptul să candidez. Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi conform Statutului am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu”, a afirmat Iulian Dumitrescu, citat de News.ro.
Despre dosarul penal în care este anchetat, el a comentat: „Sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova”.
Iulian Dumitrescu s-a prezentat, joi, la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti, în cadrul controlului judiciar.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova, că este o strategie de partid pe care o gestionează aşa cum consideră el că este cel mai bine şi a precizat că nu este vorba de o singură propunere de candidatură în persoana lui Iulian Dumitrescu, la şefia Consiliului Județean Prahova.
Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei (peste 3,2 milioane de euro) de la un om de afaceri căruia îi ceruse 47,5 milioane de lei.
De asemenea, procurorii au pus sechestru asupra conturilor bancare ale celor trei, asupra unui imobil al lui Iulian Dumitrescu și asupra a 19 imobile ale surorii și cumnatului fostului șef CJ Prahova.