Afacerea Sterling. Calin Popescu Tariceanu: Voi face apel la justitie din cauza acuzatiilor mincinoase ale lui Iulian Iancu si ale premierului Boc
Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca va face apel la justitie, ca raspuns la „acuzatiile calomnioase” ale premierului Emil Boc si ale fostului secretar de stat Iulian Iancu. Mai mult, acesta a explicat care au fost pasii realizarii contractului de exploatare cu firma Sterling Resources, despre care spune ca a fost incheiat in timpul guvernarii Stolojan.
Cele mai importante declaratii ale lui Calin Popescu Tariceanu:
- Toata aceasta poveste este o minciuna de cea mai joasa speta. Actualul guvern foloseste tactici de diversiune impotriva adversarilor, incearca prin diverse formule sa abata atentia de la startul catastrofal al guvernarii si de la promisiunile facute in campanie.
- Eu am hotarat sa fac apel la justitie, pentru ca nu sunt dispus sa tolerez calomniile si minciunile unor oameni precum Iulian Iancu, secretar de stat in perioada 2000-2004, si prim-ministrul Emil Boc. Iulian Iancu si premierul Boc au facut acuzatii mincinoase care mi-au adus un prejudiciu de imagine.
- As sugera ca atat firma Sterling, cat si firma Rompetrol, sa faca o conferinta de presa, niste declaratii oficiale, nu interviuri.
- Am venit abia acum in fata presei si a opiniei publice cu explicatiile pentru ca nu mai am acces la toate deciziile care s-au luat, ele sunt evident detinute de actualul guvern, si a trebuit sa le cautam, sa le punem in ordine si sa articulam un document pe care vi-l voi pune la dispozitie.
- Consortiul cu Sterling a fost aprobat in 1992. Contractul de exploatare si impartire a fost semnat prima data de Cabinetul Stolojan. Partea romana era reprezentata la acea data de Societatea Rompetrol, in calitate de reprezentant al statului, detinuta 100% de stat.
- In 1995, odata cu privatizarea Rompetrol, calitatea de reprezentant al statului in contractul de explorare a fost preluat de ANRM.
- Modificarea esentiala a acestui contract apare in 2002 cand se schimba legea petrolului. Iulian Iancu, secretar de stat in Ministerul Industriilor, se ocupa de exact acest domeniu.
- Se elimina posibilitatea impartirii productiei si se inlocuieste aceasta formula de impartire a productiei cu plata unei redevente. Aceasta redeventa este cuprinsa intre 3,5% si 13% pentru gaze si respectiv 3,5% pana la 13,5% pentru exploatarile de titei.
- Guvernul PSD a modificat termenii contractului de exploatare cu firma Sterling. In 2004 apare o noua ordonanta a guvernului prin care este privatizat Petrom care spune ca nivelul redeventelor nu poate fi modificat pana in 2014.
- Eu nu stiu de ce s-a prevazut prin contractul cu Sterling o redeventa atat de mica, insa redeventa se incadreaza in prevederile legii promovata si aprobata in perioada guvernarii PSD, care stabileste nivelul redeventelor.
- Cred ca este foarte clar acum ca raspunderea pentru aceasta situatie nu are cum sa o poarte guvernul pe care l-am condus ci este vorba de o legislatie in vigoare care trebuia aplicata.
Iulian Iancu, care in prezent ocupa functia de presedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputatilor, a solicitat, miercuri, Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale si MFP motivatiile care au stat la baza emiterii HG 1447 prin care este cedat firmei Sterling Resources dreptul de impartire a productiei zacamintelor din zona Pelican- Midia.
De asemenea, premierul Emil Boc a acuzat luni Guvernul Tariceanu ca a actionat cu premeditare in afacerea Sterling, pregatind inca din 2007 ordonanta de urgenta care a permis transformarea unui contract de explorare in contract de concesiune si a anuntat ca ordonanta mai poate fi respinsa de Parlament.