Statele Unite avertizează China împotriva oricărui ajutor acordat Rusiei
Statele Unite au făcut cunoscut joi că China s-ar expune la represalii dacă „ar sprijini agresiunea rusă” împotriva Ucrainei, un avertisment lansat cu câteva ore înainte de discuţia telefonică dintre Joe Biden şi Xi Jinping, comentează AFP.
„Suntem îngrijoraţi de faptul că ei intenţionează să asiste direct Rusia cu echipament militar care ar fi folosit în Ucraina. Preşedintele Biden va vorbi (vineri) cu preşedintele Xi şi îi va spune clar că China va fi responsabilă pentru orice act care vizează sprijinirea agresiunii ruse şi că nu vom ezita să îi impunem costuri”, a declarat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, citat de Agerpres.
„Vedem cu îngrijorare că China se gândeşte să ofere Rusiei asistenţă militară directă”, a adăugat el.
Este avertismentul cel mai clar lansat Chinei de Statele Unite de la începutul invaziei Ucrainei şi intervine cu doar câteva ore înainte de o convorbire între preşedinţii american şi chinez, programată vineri, la 09.00 ora Washingtonului (13.00 GMT).
Discuţia, a patra dintre cei doi lideri de când Joe Biden este preşedinte, urmăreşte „să menţină deschise canalele de comunicare între Statele Unite şi Republica Populară Chineză”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki, potrivit Agerpres.
Aceasta este o preocupare constantă a preşedintelui american, pentru care Statele Unite şi China sunt cu siguranţă destinate să se angajeze într-o competiţie nemiloasă, dar menţinând un dialog suficient pentru ca această confruntare să nu fie o sursă de haos la nivel internaţional.
Cei doi lideri vor discuta despre această „concurenţă” între Washington şi Beijing, „precum şi despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Prin urmare, Statele Unite au ridicat tonul şi mai mult, considerând deja „profund îngrijorătoare” poziţia de „aliniere a Chinei cu Rusia” în faţa războiului din Ucraina, după o recentă întâlnire foarte lungă la Roma între consilierul pentru securitate naţională american, Jake Sullivan, şi Yang Jiechi, cel mai înalt responsabil al diplomaţiei Partidului Comunist Chinez.
De la începutul invaziei ruse la 24 februarie, regimul comunist chinez, acordând prioritate relaţiei cu Moscova şi împărtăşind ostilitatea profundă a Rusiei faţă de Statele Unite, s-a abţinut să ceară preşedintelui rus Vladimir Putin să-şi retragă trupele din Ucraina.
Dar „prietenia fără margini” mărturisită de Beijing şi Moscova este pusă la încercare de războiul din Ucraina, regimul preşedintelui Xi Jinping părând să fi fost surprins de rezistenţa ucraineană la ofensiva rusă şi de vigoarea sancţiunilor occidentale.
Dincolo de problema posibilei asistenţe militare pentru Rusia, Washingtonul nu vrea ca China să ajute Moscova în atenuarea impactului acestor sancţiuni de o asprime fără precedent, care ar trebui să sufoce financiar şi economic regimul lui Vladimir Putin.
„Prioritatea preşedintelui Biden (în timpul discuţiei) va fi să ceară Chinei să nu dea Rusiei mijloacele de a compensa sancţiunile internaţionale şi să nu trimită echipamente pentru maşina de război rusească din Ucraina”, a declarat pentru AFP Ryan Hass, expert pe lângă institutul de cercetare Brookings şi fost consilier pentru China al preşedintelui Barack Obama.
La rândul său, Xi Jinping „trebuie să arbitreze între diverse priorităţi. El acordă o mare importanţă parteneriatului cu Rusia, dar nu vrea să submineze relaţiile cu Occidentul”, de care China depinde „pentru accesul la anumite tehnologii avansate”, a subliniat el.
„Interesele Chinei şi Rusiei nu sunt aliniate. Putin vrea să dinamiteze sistemul internaţional, în timp ce preşedintele Xi se vede arhitectul unei noi ordini internaţionale”, a adăugat expertul.