Este Putin atât de disperat încât să folosească o armă nucleară? Ce spun doi generali americani despre această variantă
Generalul Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane din Europa, a spus că este puțin probabil ca Vladimir Putin să decidă folosirea uneir arme nucleare tactice.
Afirmația vine în contextul în care există voci care speculează că Moscova ar putea apela apela la o astfel de variantă în condițiile în care armata rusă pare să aibă probleme mari în fața contraofensivei ucrainene.
Una dintre ele este a altui general american în retragere, Barry R. McCaffrey, care a scris pe Twitter că „este clar că există pericolul unei lovituri nucleare tactice din partea unui Putin disperat.”
„Greu de imaginat care ar fi ținta. Un oraș din Ucraina? O unitate militară din Ucraina?”, a adăugat McCaffrey.
Puțin probabil, spune un alt general american
Ben Hodges a răspuns că „Există riscul ca Kremlinul să folosească o bombă nucleară în această situație, dar cred că este puțin probabil”.
„Nu există niciun avantaj real pe câmpul de luptă care să fie obținut astfel, ar fi imposibil ca SUA să stea deoparte/ să nu răspundă și nu cred că Putin sau cei mai apropiați consilieri ai săi sunt sinucigași”, a explicat fostul comandant al forțelor terestre americane din Europa.
There is risk of Kremlin using a nuke in this situation but I think it’s unlikely. There is no real battlefield advantage to be gained, it would be impossible for US to stay out/not respond, and I don’t think Putin or his closest advisors are suicidal. @mccaffreyr3 @tomricks1 https://t.co/ADtqTGybg7
— Ben Hodges (@general_ben) September 11, 2022
SUA are o mulțime de opțiuni pe care Kremlinul nu le poate contracara
Ben Hodges a răspuns și unui alt utilizator Twitter, care i-a cerut să dea mai multe detaii despre o posibilă reacție a SUA la folosirea unei arme nucleare tactice de către regimul Vladimir Putin.
„SUA ar răspunde la folosirea de către Rusia a unei bombe nucleare, deoarece China, Coreea de Nord și Iranul sunt cu ochii pe noi. Dacă nu răspundem, atunci ei vor fi mai îndrăzneți. Răspunsul nu ar fi neapărat nuclear. Există o mulțime de opțiuni în Ucraina /în jurul Ucrainei pe care Kremlinul nu le-ar putea contracara. Ei știu acest lucru. De aceea cred că este puțin probabil.”, a explicat Hodges.
US would respond to Russian use of a nuke because China, NK, Iran are watching. If we don’t respond then they are emboldened. Response would not necessarily be nuclear. Lots of options in/around Ukraine Kremlin couldn’t stop. They know this. That’s why I think it’s unlikely. https://t.co/0GvV3AAwUQ
— Ben Hodges (@general_ben) September 11, 2022
–––––