Sari direct la conținut

"Pachete însângerate" trimise mai multor ambasade ale Ucrainei / Ce conțineau coletele

HotNews.ro
Colete, Foto: Hayati Kayhan, Dreamstime.com
Colete, Foto: Hayati Kayhan, Dreamstime.com

​Mai multe ambasade ucrainene din străinătate au primit „pachete însângerate” care conțineau ochi de animale, a anunțat vineri Ministerul ucrainean de Externe, după ce o serie de scrisori-bombă au fost trimise în mai multe locuri din Spania, inclusiv la ambasada Ucrainei din Madrid, scrie Reuters.

Pachetele, îmbibate într-un lichid cu o culoare și un miros distinctiv, au fost trimise la ambasadele Kievului din Ungaria, Olanda, Polonia, Croația și Italia, la consulatele generale din Napoli și Cracovia, precum și la consulatul din Brno, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt Oleg Nikolenko.

„Studim sensul acestui mesaj”, a afirmat Nikolenko, adăugând că ministrul de Externe Dmitro Kuleba a dispus ca toate ambasadele și consulatele vizate să fie plasate sub securitate sporită.

Oficialul ucrainean a mai spus că intrarea în apartamentul ambasadorului la Vatican a fost vandalizată. O sursă a ambasadei din Roma a declarat că în fața ușii au fost găsite fecale umane.

Reamintim că în această săptămână au fost trimise șase scrisori-bombă în Spania, inclusiv premierului Pedro Sanchez și Ambasadei SUA la Madrid, ceea ce a determinat Spania să intensifice măsurile de securitate. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro