Sari direct la conținut

Războiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului

HotNews.ro
Craciunul la Kiev, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images
Craciunul la Kiev, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Războiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului, scrie marți agenția italiană ANSA, citată de Agerpres. În acest an a crescut procentul creştinilor ucraineni care au sărbătorit Naşterea Domnului pe 25 decembrie şi care, prin urmare, nu mai doresc să sărbătorească Crăciunul pe 7 ianuarie, data folosită în mod tradiţional de creştinii ortodocşi de rit vechi. De altfel, începând din 2023, calendarele ucrainene vor include doar data de 25 decembrie pentru sărbătoarea Crăciunului, relatează ANSA.

Cu tradiţii diferite în ţară, Crăciunul a fost sărbătorit până acum în Ucraina fie pe 25 decembrie – în conformitate cu calendarul gregorian – fie pe 7 ianuarie, potrivit calendarului iulian.

„Dar până la urmă, multe familii au sărbătorit ambele zile”, a afirmat episcopul de Kiev al Bisericii Catolice de Rit Latin, monseniorul Vitali Kriviţki, deoarece familiile creştine sunt adesea amestecate între catolici latini, greco-catolici, ortodocşi ucraineni şi ortodocşi sub patriarhul Moscovei.

Războiul a accelerat acest proces. Acest Crăciun ar putea fi ultimul în care în Ucraina este posibil să se sărbătorească în aceeaşi zi în care îl sărbătoresc creştinii ortodocşi din Rusia, 7 ianuarie, deoarece se discută o măsură care ar interzice această Biserică sub acuzaţia de colaborare cu Kremlinul.

Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Ucraina, care s-au separat de Patriarhul Moscovei, au decis să demareze un proces de unificare a sărbătorii Crăciunului la 25 decembrie.

Reprezentanţii celor două biserici au discutat, într-o întâlnire pe care au avut-o pe 24 decembrie, şi despre data Paştelui viitor, o sărbătoare care este şi mai importantă pentru creştini şi care, din cauza calendarelor diferite, nu este aproape niciodată sărbătorită de catolici şi ortodocşi la aceeaşi dată. Următoarea dată când se aşteaptă ca data să fie sărbătorită în aceeaşi zi este în 2025. Cu toate acestea, lumea ortodoxă – care şi în alte ţări a luat distanţă faţă de patriarhul rus Kirill, prieten al lui Putin şi susţinător al războiului – a început deja la începutul lunii un proces pentru a sărbători Paştele în aceeaşi zi cu catolicii.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro