Kremlinul se declară neimpresionat de tancurile occidentale promise Ucrainei: „Vor arde”
Kremlinul a declarat luni că tancurile pe care Marea Britanie intenționează să le trimită Ucrainei „vor arde” și că acestea nu vor schimba cursul războiului, relatează Reuters.
Statele Unite și aliații occidentali au oferit Ucrainei ajutoare militare în valoare de zeci de miliarde de dolari după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie, Marea Britanie anunțând sâmbătă că va furniza forțelor armate ale Kievului 14 dintre tancurile sale principale de luptă Challenger 2.
„Recentele promisiuni de livrare de arme grele sunt importante – și mă aștept la mai multe în viitorul apropiat”, a salutat decizia Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, înaintea unei noi reuniuni de coordonare a ajutoarelor militare furnizate Ucrainei ce va avea loc pe 20 ianuarie.
„Ne aflăm într-o fază decisivă a războiului”, a subliniat el, adăugând că „așa că este important să oferim Ucrainei armele de care are nevoie pentru a învinge.”
Londra a mai precizat că, pe lângă tancurile Challenger 2, va oferi Ucrainei și sisteme de artilerie avansate în săptămânile următoare, după ce a trimis lansatoare multiple de rachete M270 Kievului încă de la jumătatea lunii iulie a anului trecut.
Anunțul făcut sâmbătă de guvernul britanic a venit la câteva zile după ce Polonia a anunțat că urmează să trimită Ucrainei tancuri Leopard de fabricație germană aflate în dotarea forțelor armate ale Varșoviei.
Kremlinul dă asigurări că tancurile primite de Ucraina nu vor schimba cursul războiului
„Ei folosesc această țară (Ucraina) drept instrument pentru a-și atinge obiectivele lor împotriva Rusiei”, a criticat luni decizia Marii Britanii purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Aceste tancuri ard și vor arde exact ca restul”, a adăugat el într-o afirmație bizară făcută în timpul conferinței sale zilnice de presă.
Totodată el a dat asigurări că noile vehicule de luptă pe care Ucraina le va primi din Marea Britanie și Polonia nu vor schimba situația de pe front.
Acest comentariu al său amintește de un comunicat publicat sâmbătă de ambasada rusă de la Londra care a afirmat că este „puțin probabil” ca tancurile britanice să ajute armata ucraineană „să schimbe cursul pe câmpul de luptă”.
„Trimiterea de tancuri nu va accelera sfârșitul ostilităților militare, ci doar le va intensifica, provocând noi victime”, a adăugat aceasta în comunicat.
Anunțurile făcute săptămâna trecută de Marea Britanie și Polonia au venit după ce Statele Unite și Franța au anunțat mai devreme în cursul lunii ianuarie că vor trimite Kievului vehicule de luptă Bradley, respectiv blindate AMX-10 RC.
Acestea au fost primele vehicule de luptă de fabricație occidentală promise Ucrainei după declanșarea invaziei rusești. Anterior Ucraina primise din partea partenerilor europeni doar tancuri sovietice recondiționate și modernizate.
Urmărește ultimele evoluții din a 327-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.