UE râmâne ferm alături de Ucraina. Kievul primește primele 3 miliarde din pachetul de sprijin european
Europa va continua să sprijine Ucraina „atât timp cât va fi necesar” în faţa Rusiei, a promis preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit marţi în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, transmit AFP şi DPA. Kievul va primi primele trei miliarde din pachetul de sprijin european în valoare de 18 miliarde euro.
„Sprijinul neclintit pe care noi îl aducem Ucrainei nu va cunoaşte nicio relaxare. Indiferent că este vorba despre a ajuta la restabilirea alimentării cu electricitate, cu căldură sau cu apă ori pentru a pregăti eforturile de reconstrucţie pe termen lung”, a accentuat şefa executivului UE.
Aceasta a menţionat că virarea marţi a primei tranşe de 3 miliarde euro din pachetul de sprijin european în valoare de 18 miliarde euro pentru Kiev este un „mesaj puternic” de susţinere pentru stabilitatea financiară a Ucrainei.
La rândul său, Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, s-a adresat participanţilor Forumul de la Davos, cerându-le să îşi imagineze războiul „prin ochii oamenilor ale căror vieţi au fost aruncate în hoas” şi subliniind că invazia rusă a „traumatizat” familii întregi din ţara sa.
„Vă uneşte pe toţi faptul că sunteţi cu adevărat influenţi. Dar nu toţi dintre dumneavoastră folosesc această influenţă sau uneori o folosiţi într-un mod care mai mult divide”, a spus Olena Zelenska.
La Forumul Economic Mondial de la Davos sunt prezente numeroase oficialităţi ucrainene, printre care prim-vicepremierul Iulia Sviridenko.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se adreseze participanţilor la eveniment miercuri, prin videoconferinţă. (Sursă Agerpres)
Urmărește ultimele evoluții din a 328-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.