Sari direct la conținut

Preşedintele Poloniei avertizează că Rusia ar putea pregăti o nouă ofensivă în Ucraina: Este crucial să trimitem arme moderne Kievului

HotNews.ro
Volodimir Zelenski si Andrzej Duda, la Kiev, Foto: Ruslan Kaniuka/Ukrinform/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Volodimir Zelenski si Andrzej Duda, la Kiev, Foto: Ruslan Kaniuka/Ukrinform/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat miercuri, la Davos, că se teme că Rusia pregăteşte o nouă ofensivă în Ucraina în următoarele luni, adăugând că este crucial să-i fie oferit sprijin suplimentar Kievului, constând în tancuri şi rachete moderne, relatează Reuters şi Radio Polonia.

„Ei (ruşii) sunt încă foarte puternici şi ne temem că se pregătesc pentru o nouă ofensivă peste câteva luni, aşa că este crucial să trimitem sprijin suplimentar Ucrainei, în special tancuri moderne şi rachete moderne”, a declarat Andrzej Duda la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Luând cuvântul după discursul special al preşedintelui Volodimir Zelenski, care s-a adresat prin videoconferinţă, Andrzej Duda a arătat că nivelul actual de asistenţă oferit Ucrainei este inadecvat şi de aceea este crucial să-i fie oferit sprijin suplimentar Kievului, cu tancuri şi rachete moderne.

Preşedintele polonez a mai declarat că războiul din Ucraina „a făcut să devină realitate unele dintre cele mai rele scenarii”, relatează Radio Polonia, potrivit News.ro. „Până de curând, mulţi experţi din Europa de Vest nu făceau decât să zâmbească atunci când erau menţionate aceste scenarii. Noi, poporul polonez, printre alţii, le conturam foarte clar”, a punctat liderul de la Varşovia.

Duda: Gazprom se comportă ca un „braţ militar al Moscovei

El a arătat, pe de altă parte, că politica energetică a Rusiei nu ţine de afaceri, ci de politică, iar compania Gazprom se comportă, în esenţă, ca un „braţ militar al Moscovei”, care are drept sarcină să obţină avantaje economice, mai ales în sens strategic, şi să ajute la obţinerea dominaţiei ruse.

„Când spuneam asta, mulţi dintre colegii mei din rândul liderilor europeni nu făceau decât să zâmbească”, a subliniat din nou liderul polonez.

Duda a arătat că Polonia a început să-şi diversifice sursele de energie, după ce a învăţat lecţia de rigoare de pe urma şantajului energetic al Rusiei împotriva Ucrainei, iar astăzi, independenţa Poloniei faţă de gazul rusesc este completă.

„Astăzi, Polonia are interconectori de gaz în ambele sensuri care ne leagă de Slovacia, Republica Cehă, Lituania şi Germania. Astăzi, în primul rând, pe lângă terminalul de gaze din portul nord-vestic Świnoujście, avem şi o conductă care transportă gaze din platoul norvegian prin Danemarca până în Polonia. În acest fel, ne-am asigurat că putem satisface practic toată cererea noastră din alte surse decât aprovizionarea din Rusia. Putem spune cu siguranţă că în această privinţă, Polonia este un lider european absolut, un pionier, în special în partea noastră de Europa. Astăzi, independenţa noastră faţă de livrările de gaze ruseşti este completă”, a mai spus Duda în timpul discuţiei de la Davos, într-un panel a cărui temă a fost „Calea către suveranitatea energetică europeană”.

Forumul Economic Mondial 2023, la care participă şi alţi factori de decizie din Polonia, inclusiv premierul polonez Mateusz Morawiecki şi vicepremierul Jacek Sasin, se desfăşoară până vineri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro