Sari direct la conținut

UE a exceptat două tipuri de produse petroliere rusești de la plafonarea prețului pentru importuri

HotNews.ro
Rusia pompează petrol la export pe tot mai puțini bani, Foto: DreamsTime / Dmitrii Melnikov
Rusia pompează petrol la export pe tot mai puțini bani, Foto: DreamsTime / Dmitrii Melnikov

Două tipuri de produse petroliere obținute din petrol rusesc au fost excluse de Uniunea Europeană din plafonul asupra importurilor convenit de statele membre ale blocului comunitar, relatează TASS.

Agenția de presă a statului rus citează în acest sens actualizările făcute ghidului publicat de Comisia Europeană în ceea ce privește modul în care plafonarea prețurilor pentru importuri de produse petroliere rusești ar trebui să funcționeze.

„Dacă un produs petrolier rusesc este prelucrat într-o țară terță prin amestecare cu un produs de origine dintr-o altă țară, rezultând un produs diferit (…), atunci produsul petrolier rusesc nu mai este considerat a fi un produs de origine rusă iar prețul plafon nu se aplică”, se arată în document.

„Dacă aceste produse [obținute din petrol rusesc] au fost transformate substanțial într-o țară terță, (…) nu mai sunt considerate produse de origine rusă, iar limita de preț nu se aplică”, afirmă Comisia Europeană.

Suedia, care deține președinția rotativă a UE, a anunțat vineri că țările membre au convenit asupra unei propuneri a Comisiei Europene de a stabili plafoane de preț pentru produsele petroliere rusești.

Rusia spune că nu va exporta petrol țărilor care impun plafonarea prețurilor

Diplomații UE au spus că limitele de preț convenite de ambasadorii pentru cele 27 de țări UE sunt de 100 de dolari pe baril pentru produsele petroliere premium, cum ar fi motorina, și un plafon de 45 de dolari pe baril pentru produsele reduse, cum ar fi păcura. Propunerea este ca acestea să intre în vigoare din 5 februarie.

Polonia și statele baltice au cerut ca plafoanele să fie stabilite la niveluri mai scăzute pentru a reduce veniturile Rusiei din combustibil, situație care a dus la prelungirea discuțiilor timp de mai multe luni.

Miniștrii de finanțe ai țărilor membre ale grupului G7 au ajuns în data de 2 septembrie la un acord privind plafonarea prețurilor pentru petrolul rusesc însă la nivelul UE negocierile s-au prelungit până la începutul lunii decembrie.

La sfârșitul lui decembrie președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care interzice începând cu luna februarie a acestui an exporturile de petrol și produse petroliere către țările care impun un plafon de preț pentru importurile din Rusia.

Embargoul împotriva importurilor de petrol din Rusia pe cale maritimă a intrat deja în vigoare în UE. Statele membre au ajuns la un acord privind această măsură încă de la începutul lunii iunie a anului trecut.

Urmărește ultimele evoluții din a 349-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro