Rusia și-a dublat numărul de nave în Marea Neagră / Posibile atacuri cu rachete
Armata ucraineană a declarat că Rusia și-a dublat vineri numărul de nave aflate în serviciu activ în Marea Neagră și a prezis că aceasta ar putea fi o pregătire pentru mai multe atacuri cu rachete, potrivit Reuters.
Marina rusă a lansat în mod regulat rachete din Marea Neagră, ca parte a unui efort al Moscovei de a viza infrastructura critică ucraineană și cea energetică.
„În Marea Neagră, flota de nave de război s-a dublat față de azi dimineață – acum sunt opt nave”, a declarat comandamentul militar din regiunea sudică într-o actualizare pe Facebook.
„Pe fondul unei activități aviatice inamice de un anumit tip, acest lucru poate indica faptul că se pregătește un atac cu rachete, precum și atacuri cu drone”, a precizat acesta.
Una dintre nave este o fregată înarmată cu opt rachete Kalibr, a precizat aceasta.
Sâmbăta trecută, Ucraina a declarat că Rusia a lansat patru rachete Kalibr din Marea Neagră, dintre care două au fost doborâte.
Flota rusă din Marea Neagră are baza în peninsula Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014.