Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 368: Rusia trebuie să ia în considerare forța nucleară a NATO, spune Putin / Unele țări NATO vor să propună Ucrainei un pact de securitate – WSJ / Dezastru pentru trupele rusești „de elită” din Vuhledar

HotNews.ro
Soldați ucraineni care se antrenează pentru luptă, Foto: ANDRES GUTIERREZ / AFP / Profimedia
Soldați ucraineni care se antrenează pentru luptă, Foto: ANDRES GUTIERREZ / AFP / Profimedia

Conflictul cu Occidentul din cauza războiului din Ucraina este o bătălie existențială pentru supraviețuirea Rusiei și a poporului rus, a declarat duminică Vladimir Putin, adăugând că țara sa este obligată să ia în considerare capacitățile nucleare ale NATO. Luptele continuă, mai ales în jurul Bahmut, armata ucraineană spunând că nu este adevărat că trupele Wagner au cucerit două sate din jurul orașului, atacurile fiind respinse.

Sinteza zilei

  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în discursul adresat naţiunii duminică seară, că presiunea Ucrainei şi presiunea lumii asupra Rusiei vor continua. Zelenski a subliniat că întâlnirile avute în această săptămână cu mai mulţi lideri, între care Joe Biden, Giorgia Meloni sau Pedro Sanchez, arată faptul că Ucraina are respectul întregii lumi.
  • Departamentul de Stat al SUA reafirmă că „Crimeea este Ucraina”. Departamentul de Stat al SUA a reafirmat că peninsula „Crimeea este Ucraina”, într-o declarație a purtătorului de cuvânt Ned Price, pentru a marca împlinirea a nouă ani de la ocuparea teritoriului de către Rusia.
  • Discuţii privind manevre comune SUA-Germania-Polonia. Washingtonul, Berlinul şi Varşovia au în vedere organizarea în curând de exerciţii militare comune în Polonia în cadrul NATO, în faţa ameninţării ruse pe frontul estic, a indicat duminică seara ministrul german al apărării, Boris Pistorius.
  • Grup de opoziție: Avioane rusești avariate de explozii în Belarus. Două explozii au fost auzite pe aerodromul Machulishchy de lângă Minsk în dimineața zilei de 26 februarie, a raportat Bypol, un grup de opoziție din Belarus. Potrivit raportului, o aeronavă militară rusă a fost avariată în urma exploziilor, potrivit Kyiv Independent.
  • Directorul CIA, William Burns, a declarat duminică că este „convins” că China ia în considerare furnizarea de arme Rusiei în războiul său din Ucraina, dar SUA nu au niciun indiciu că s-a luat o decizie sau că a fost livrat vreun echipament, potrivit AFP.

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 368, LIVETEXT:

23:30Volodimir Zelenski, în mesajul său de duminică seară: „Presiunea Ucrainei și a lumii asupra statului terorist va continua”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în discursul adresat naţiunii duminică seară, că presiunea Ucrainei şi presiunea lumii asupra Rusiei vor continua. Zelenski a subliniat că întâlnirile avute în această săptămână cu mai mulţi lideri, între care Joe Biden, Giorgia Meloni sau Pedro Sanchez, arată faptul că Ucraina are respectul întregii lumi.

22:40 Discuţii privind manevre comune SUA-Germania-Polonia

Washingtonul, Berlinul şi Varşovia au în vedere organizarea în curând de exerciţii militare comune în Polonia în cadrul NATO, în faţa ameninţării ruse pe frontul estic, a indicat duminică seara ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

22:20Departamentul de Stat al SUA reafirmă că „Crimeea este Ucraina”

Departamentul de Stat al SUA a reafirmat că peninsula „Crimeea este Ucraina”, într-o declarație a purtătorului de cuvânt Ned Price, pentru a marca împlinirea a nouă ani de la ocuparea teritoriului de către Rusia.

21:30 Grup de opoziție: Avioane rusești avariate de explozii în Belarus

Două explozii au fost auzite pe aerodromul Machulishchy de lângă Minsk în dimineața zilei de 26 februarie, a raportat Bypol, un grup de opoziție din Belarus. Potrivit raportului, o aeronavă militară rusă a fost avariată în urma exploziilor, potrivit Kyiv Independent.

20:40 Șeful Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților: Congresul SUA este pregătit să „prioritizeze” armele avansate pentru Ucraina

Michael McCaul, președinte al Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților din SUA, a declarat duminică, referitor la livrarea de avioane de luptă sau de rachete cu rază lungă de acțiune, că, dacă va fi aprobată, Congresul american „va lua măsuri pentru a avansa procesul”, potrivit Kyiv Independent.

Șeful CIA, „convins” că China ia în considerare să trimită arme Rusiei

19:11 Radoslaw Sikorski, fost ministru de externe al Poloniei, deplânge leadershipul insuficient al Germaniei în susţinerea Ucrainei

Chiar dacă guvernul german a făcut mult din punct de vedere financiar şi militar pentru Ucraina invadată de Rusia, printre aliaţi predomină percepţia că „Germania face ce este necesar doar în ultimul moment, doar la presiune externă”, a afirmat pentru agenţia de presă germană politicianul polonez, europarlamentar din partea partidului de opoziţie Platforma Civică.

„Iar aceasta creează impresia că nu sunteţi implicaţi în problemă, că există o reticenţă, că Germania nu este un lider ce răspunde la criză, ci stă deoparte”, a declarat Sikorski.

18:30 Șeful CIA, „convins” că Beijingul are în vedere trimiterea de arme către Rusia

Directorul CIA, William Burns, a declarat duminică că este „convins” că China ia în considerare furnizarea de arme Rusiei în războiul său din Ucraina, dar SUA nu au niciun indiciu că s-a luat o decizie sau că a fost livrat vreun echipament, potrivit AFP.

17:08 Volodimir Zelenski se angajează să readucă steagul ucrainean în Crimeea

16:30 Ministrul apărării din Germania reacţionează cu scepticism la planul de pace al Chinei:

„Când aud informaţii – şi nu ştiu dacă ele sunt adevărate – potrivit cărora China ar intenţiona să furnizeze drone-kamikaze Rusiei, în timp ce prezintă în acelaşi timp un „plan de pace”, atunci eu sugerez să judecăm China după acţiunile sale, nu după vorbe”, a declarat Boris Pistorius la postul public de radio Deutchlandfunk.

16:01 VIDEO Cum a fost distrusă o „pușcă” rusească anti-dronă cu o grenadă aruncată dintr-o dronă

Zelenski marchează 9 ani de la începutul ocupației rusești în Crimeea

15:39Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat unor jurnalişti de televiziune adăpostul său temporar unde el susţine că locuieşte de la începutul războiului.

15:04 Zelenski a marcat aniversarea a nouă ani de la începutul ocupației rusești în Crimeea, spunând că „prin recuperarea Crimeei, vom restabili pacea”.

„Acesta este pământul nostru. Poporul nostru. Istoria noastră. Vom readuce steagul ucrainean în fiecare colț al Ucrainei”, a declarat el, potrivit Kyiv Independent.

14:19 Mai mult de o treime dintre adulții britanici au donat pentru a ajuta la eforturile umanitare pentru Ucraina, potrivit unui nou sondaj de opinie, citat de The Guardian.

În contextul în care acțiunile caritabile pentru cei afectați de război continuă, un nou sondaj comandat de Christian Aid a arătat că 37% din populația adultă a făcut un fel de donație. Aproximativ 81% dintre respondenți au declarat că sunt în continuare îngrijorați de impactul conflictului.

13:55China ar trebui să fie judecată după acțiuni, nu după vorbe – ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a reacționat cu scepticism, duminică, la o propunere chineză de încetare a focului în războiul din Ucraina, potrivit Reuters.

13:34 Algeria își va redeschide ambasada de la Kiev, la un an după ce a fost închisă din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat duminică televiziunea de stat algeriană, citând o declarație a Ministerului de Externe.

„Această decizie se înscrie în cadrul păstrării intereselor statului algerian și a intereselor comunității naționale din această țară. Ambasada algeriană de la Kiev (…) va fi gestionată de însărcinatul cu afaceri”, a precizat televiziunea de stat, citând declarația ministerului de externe. (Reuters)

Ce pierderi ar fi avut armata rusă în ultima zi

13:15Putin: NATO s-a implicat în conflictul din Ucraina prin furnizarea de arme / Suntem obligați să reacționăm

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat NATO că participă la conflictul din Ucraina prin furnizarea de arme forțelor de la Kiev, într-un interviu difuzat duminică și citat de AFP.

13:06 De luni de zile nu a existat nicio evoluție în discuțiile privind posibilele garanții de securitate ale NATO pentru Ucraina, a spus duminică un purtător de cuvânt al guvernului, ca reacție la articolul Wall Street Journal pe această temă.

„La recenta întâlnire a cancelarului german Olaf Scholz și a președintelui francez Emmanuel Macron cu liderul ucrainean Zelenski, această chestiune nu a jucat niciun rol”, a declarat purtătorul de cuvânt. (Reuters)

12:27 Ce pierderi a avut armata rusă în ultima zi, potrivit ucrainenilor: 660 de soldați, 6 tancuri, 6 blindate ale forțelor de infanterie, 7 piese de artilerie, 7 diferite vehicule și 2 drone:

Dezastru pentru trupele rusești „de elită” din Vuhledar

12:15 VIDEO Dezastru greu de imaginat pentru trupele rusești în Vuhledar: 100 de blindate au fost distruse în câteva zile / O forță „de elită” a Moscovei a fost făcută praf

12:13 Grupul francez de apărare și tehnologie Thales plănuiește să angajeze 12.000 de noi persoane în acest an, deoarece există o cerere puternică în întreaga sa gamă de produse, a declarat directorul general Patrice Caine într-un interviu acordat Le Journal du Dimanche.

El a precizat că în ultimii opt ani Thales, care are un personal total de 80.000 de angajați, din care 40.000 în Franța, a recrutat între 5.000 și 8.000 de persoane pe an și că anul trecut a angajat deja 11.500 de noi angajați.

Caine, care s-a întâlnit recent cu ministrul ucrainean al apărării, a spus că Franța va livra Ucrainei sistemul său de apărare antiaeriană cu radar Ground Master 200 în luna mai.

11:46Belarusul spune că are 1,5 milioane de potențiali soldați în afara forțelor armatei

11:30 Rușii au lovit orașele Ochakiv și Kutsurub, situate pe coasta Mării Negre, în regiunea Nikolaev, de cinci ori în ultimele 24 de ore, a declarat guvernatorul regional Vitaly Kim, pe Telegram.

De asemenea, atacurile rusești de sâmbătă asupra regiunii Donețk au ucis trei locuitori și au rănit patru, a spusguvernatorul Pavlo Kyrylenko. Două persoane au fost ucise în Bakhmut, iar una în Novopokrovske, a precizat el. (Kyiv Independent)

Mari puteri NATO vor să propună Ucrainei un pact de securitate – WSJ

11:12WSJ: Mari puteri din NATO vor să propună Ucrainei un pact de securitate pentru a încuraja Kievul să înceapă negocieri de pace

Germania, Franţa şi Marea Britanie, cei mai mari membri europeni ai NATO, cred că un pact care să oficializeze legături mai puternice între Alianţa Nord-Atlantică şi Ucraina ar putea fi o modalitate de a încuraja Kievul să înceapă discuţii de pace cu Rusia, chiar dacă Moscova continuă să ocupe teritoriul ucrainean, au declarat oficiali din cele trei guverne citaţi de cotidianul american The Wall Street Journal

10:44 Liderul Wagner, Evgheni Prigojin, și susținătorii săi l-au criticat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, în legătură cu presupusele „like-uri” pe Instagram ale ginerelui său, Alexei Stolyarov, la postări anti-război.

Prigozhin a a declarat „Aduceți-l pe [Stolyarov] la mine. Îl voi antrena timp de șase săptămâni” și a adăugat că l-ar putea ajuta pe Stolyarov să se îmbunătățească trimițându-l în luptă.

Publicația independentă de limbă rusă Meduza a relatat că Stolyarov a negat că a dat like la postările jurnalistului anti-război Iuri Dud și a susținut că acele capturi de ecran care circulă pe rețelele de socializare au fost trucate. (ISW)

10:37ThePanoply.org, un site lansat la un an de la debutul invaziei rusești din Ucraina centralizează, într-un mod simplu de parcurs și căutat, care au fost cele mai importante știri și informații care s-au viralizat în social media în fiecare zi a războiului din Ucraina.

Site-ul, dezvoltat de românul Constantin Barbu, programator și fost jurnalist HotNews.ro, folosește și tehnologie de Inteligență Artificială pentru a grupa mai ușor și pentru e prezenta natural un rezumat al fiecărui subiect identificat în sutele de mii de postări de pe rețelele sociale din fiecare zi studiată.

10:02UE impune noi sanțiuni contra grupării Wagner pentru „încălcări ale drepturilor omului” în Africa

Putin: Rusia trebuie să ia în considerare forța nucleară a NATO

09:43Vladimir Putin: Nu avem de ales, trebuie să luăm în considerare forța nucleară a NATO / Ei au un singur scop

09:16„Ofensive nereușite”. Ucraina spune că nu este adevărat că trupele Wagner au cucerit Iagidne și Berhivka

08:41 Contraofensiva de primăvară va viza sudul țării, afirmă un oficial ucrainean.

Contraofensiva de primăvară a Ucrainei va avea ca scop „să rupă frontul rusesc din sud, între Crimeea și Rusia continentală”, a declarat Vadim Skibițki, adjunctul șefului serviciilor de informații militare ucrainene, relatează DW, preluat de Kyiv Independent.

08:14Lukașenko nu susține afirmațiile Rusiei privind Transnistria: „Nu cred. Este pur şi simplu dezavantajos pentru Ucraina”

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Liderii din domeniul finanțelor ai celor mai mari economii ale lumii au condamnat ferm sâmbătă Moscova pentru războiul său din Ucraina, doar China și Rusia însăși refuzând să semneze o declarație comună.
  • Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat sâmbătă că va vizita China la începutul lunii aprilie, în parte pentru a cere ajutorul Chinei în vederea încheierii invaziei Rusiei.
  • Liderul mercenarilor ruși, Evgheni Prigojin, a declarat sâmbătă că forțele Wagner au capturat satul Iagidne, la nord de Bakhmut, în estul Ucrainei. Rapoartele militare ucrainene au sugerat că satele din apropierea orașului-cheie au rămas sub controlul Kievului.
  • Rusia a oprit livrările de petrol către Polonia prin conducta Drujba, a declarat sâmbătă Daniel Obajtek, directorul executiv al rafinăriei poloneze PKN Orlen PKN.WA.
  • Ucraina nu mai plănuiește întreruperi pentru raționalizarea energiei electrice dacă nu vor exista noi lovituri rusești și a reușit să acumuleze unele rezerve, a declarat sâmbătă ministrul energiei, după luni de întreruperi cauzate de bombardamente.
  • Zelenski a afirmat, în mesajul său de sâmbătă seară, că cel de-al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei nu este ultimul, iar sancţiuni vor fi impuse în continuare, până când nu va mai rămâne nimic din „potenţialul agresiunii ruse”.
  • Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a semnalat sâmbătă o posibilă nouă amânare a ratificării de către parlamentul de la Budapesta a aderării Finlandei şi Suediei la NATO
  • Joe Biden a negat posibilitatea livrării acum de avioane de vânătoare Ucrainei, fără a exclude însă furnizarea unor astfel de avioane în anii care vin.
  • Un avion de supraveghere „ARTEMIS” al armatei americane a făcut sâmbătă ture de-a lungul graniței moldo-române. Cel mai probabil, misiunea avionului a fost de a supraveghea îndeaproape activitatea Rusiei în Transnistria și, posibil, în Marea Neagră.
  • Dmitri Medvedev a susținut că Rusia și-a crescut producția militară „de zeci de ori” și că Moscova „a studiat destul de bine și armele inamice”.

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro