Sari direct la conținut

„Un nou șerif e în oraș”: Guvernatorul Ron DeSantis a revocat după jumătate de secol dreptul Disney de a se autoguverna în Florida

HotNews.ro
Ron DeSantis, Foto: TNS/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Ron DeSantis, Foto: TNS/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Guvernatorul republican Ron DeSantis a abolit luni autoritatea specială a Disney World de a se autoguverna în statul său, decizia venind la aproape 11 luni după ce compania fondată de Walt Disney a criticat programul său controversat privind educația, relatează Reuters și Business Insider.

Noua lege care conferă guvernatorului mai multă putere asupra Disney World marchează o victorie legislativă pentru DeSantis, steaua în ascensiune a Partidului Republican despre care se crede că urmează să își anunțe candidatura la alegerile prezidențiale din 2024.

Până acum fostul președinte Donald Trump și Nikki Halley, fosta sa ambasadoare la ONU, au anunțat oficial că vor candida la alegerile pentru Casa Albă ce vor avea loc anul viitor.

Business Insider notează că bătălia dintre DeSantis și Disney reprezintă unul dintre cele mai proeminente exemple ale modului în care guvernatorul republican a folosit puterea statului pentru a lua măsuri împotriva corporațiilor și a unor organizații locale, marcând o distanțare notabilă față de filozofia Partidului Republican și politicile altor politicieni conservatori.

„Astăzi se încheie regatul corporatist. Există un nou șerif în oraș și tragerea la răspundere reprezintă norma zilei”, a declarat luni DeSantis la o conferință de presă organizată într-o stație de pompieri aflată pe terenul Disney.

Statutul special pe care l-a avut Disney în Florida

Încă de la fondarea parcului său tematic din Florida în 1967, gigantul american de divertisment a avut libertatea de a alege membrii consiliului de supervizare a districtului unde se află deoarece deține majoritatea pământului de aici.

Acest lucru a conferit Disney un nivel de control cvasi-total asupra tuturor deciziilor legate de administrația locală, compania având în esență la nivel local puterile pe care le are guvernul unei țări.

DeSantis a desființat însă districtul în cauză și l-a înlocuit cu o nouă entitate administrativă în care le este interzis unor proprietari, angajați sau operatori ai Disney să dețină funcții în consiliul de supervizare.

„Acestea au fost decenii de subvenții și beneficii care în mod real s-au acumulat doar pentru această companie puternică iar noi acum practic doar nivelăm terenul de joacă. Iar ceea ce este bun pentru SeaWorld este bun și pentru Disney”, a declarat DeSantis, cu referire la faptul că alte parcuri tematice din statul pe care îl guvernează nu beneficiau de asemenea avantaje.

Critici la adresa măsurii luate de Ron DeSantis

Mai mulți politicieni republicani au criticat însă acțiunile lui DeSantis, printre aceștia numărându-se și fostul vicepreședinte Mike Pence, despre care la rândul său se crede că își va anunța candidatura pentru nominalizarea Partidului Republican la prezidențialele din 2024.

„Disney a pășit în gol, ei au pierdut, dar apoi [decizia luată de] autoritatea care taxează este dincolo de limtele pe care eu, ca un conservator adept al statului minimalist, sunt dispus să trec”, a declarat Pence pentru CNBC.

În centrul disputei dintre guvernatorul Floridei și Disney se află obiecțiile ridicate public de către companie cu o privire la o lege adoptată în acest stat din sudul SUA, act legislativ supranumit de presa americană legea „don’t say gay” (nu spune homosexual).

Legea interzice învățătorilor de grădiniță și până în clasa a treia să le ofere copiilor informații despre orientarea sexuală și identitatea de gen. Opozanții săi afirmă însă că aceasta conține limbaj ambiguu care permite extinderea interdicțiilor și asupra profesorilor care predau unor elevi mai mari.

Consiliile unor școli din Florida s-au plâns că sunt confuze cu privire la regulile care trebuie respectate, criticii acuzând de asemenea că legea încurajează hărțuirea unor elevi LGBT.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro