Sari direct la conținut

Semnalul că Putin se pregătește pentru un război de lungă durată în Ucraina

HotNews.ro
Vladimir Putin , Foto: Alexei Nikolsky / AP / Profimedia
Vladimir Putin , Foto: Alexei Nikolsky / AP / Profimedia

O nouă lege rusă a eliminat un obstacol care a permis până acum unor bărbați să se eschiveze de la încorporare și sugerează că Moscova anticipează un conflict de lungă durată în Ucraina, afirmă Ministerul britanic al Apărării în evaluarea de sâmbătă dimineață.

Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri o lege care facilitează mobilizarea rușilor în armată, un text validat în două zile de către parlament, potrivit agențiilor rusești.

Prin noua lege, Putin a făcut un sistem digital de recrutare, facilitând în mare măsură mobilizarea rușilor în armată și stârnind noi temeri în țară pe fondul războiului cu Ucraina.

Sistemul ar putea interzice bărbaților să părăsească țara și ar face aproape imposibilă eschivarea de la încorporare.

Ministerul britanic al Apărării a precizat în evaluarea de sâmbătă dimineață, că, în conformitate cu legea, autoritățile vor putea să trimită documentele de chemare sub arme în format electronic, mai degrabă decât prin scrisori, eliminând astfel o modalitate de a evita recrutarea.

Având în vedere că datele de convocare sunt acum legate digital de alte servicii online furnizate de stat, este probabil ca autoritățile să pedepsească persoanele care se sustrag de la încorporare prin limitarea automată a drepturilor de angajare și prin restricționarea călătoriilor în străinătate, precizează serviciile militare secrete britanice.

Măsurile, despre care s-a relatat că vor intra în vigoare mai târziu în cursul anului, nu indică în mod specific un nou val major de mobilizare forțată, a precizat ministerul britanic al apărării.

Deocamdată, Rusia are ca prioritate o campanie de recrutare de trupe suplimentare de voluntari. Cu toate acestea, este foarte probabil ca măsura să facă parte dintr-o abordare pe termen mai lung pentru a furniza personal, deoarece Rusia anticipează un conflict de lungă durată în Ucraina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro