Sari direct la conținut

Conductele Nord Stream: Noi piste în ancheta germană conduc către Ucraina, dezvăluie Der Spiegel

HotNews.ro
Scurgere de gaze Nord Stream, Foto: Handout / AFP / Profimedia
Scurgere de gaze Nord Stream, Foto: Handout / AFP / Profimedia

Noi piste în ancheta cu privire la sabotarea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 – care leagă Rusia şi Germania – conduc la Ucraina, dezvăluie în ediţia de vineri săptămânalul german Der Spiegel, relatează AFP.

Investigaţiile poliţiei se concentrează asupra unui velier – ”Andromeda” -, care ar fi fost folosit la transportarea explozivilor folosiţi în sabotaj, în septembrie 2022, în Marea Baltică, citează News.ro.

Metadate ale unui e-mail trimis în timpul închirierii velierului ar conduce la Ucraina, dezvăluie Der Spiegel.

Săptămânalul german dezvăluie că pe velier au fost descoperite urme de exploziv – octogen, ”foarte răspândit atât în (Europa de) Vest, cât şi în fostul bloc de Est”.

La 26 septembrie 2022, patru barbotări uriaşe de gaze naturale, înaintea cărora au avut loc explozii submarine, au fost descoperite la aceste conducte care asigură o legătură între Rusia şi Germania – principala cale de livrare de gaze naturale ruseşti către Uniunea Europeană (UE).

Un atac a fost rapid suspectat şi a dat naştere imediat unor speculaţii în toate direcţiile cu privire la autorii acestei operaţiuni – complexă din punct de vedere logistic şi extrem de sensibilă din punct de vedere diplomatic.

La aproape opt luni de la aceste explozii care au atins gazoductele Nord Stream 1 şi 2, rămâne un mister în privința vinovaților, în pofida desfăşurării unor anchete penale în ţările din regiune – Germania, Suedia şi Danemarca.

Velierul ar fi plecat de la Rostock – un port în Germania -, la 6 septembrie, cu o echipă de şase persoane la bord, inclusiv scafandri şi un medic. (News.ro)

Un suspect ucrainean și un nume românesc

Explozia gazoductului Nord Stream 2 este în continuare un mister, pentru opinia publică. S-au lansat mai multe teorii, una recentă și cam alambicată fiind difuzata în mass-media germană. Potrivit acesteia, anchetatorii urmează o nouă direcție, care implică în atentat un cetățean român și un ucrainean.

Potrivit informațiilor de la televiziunile germane NDR, WDR, ziarul Süddeutsche Zeitung, in colaborare cu parteneri media internaționali și citate de Tagesschau.de, se pare că există mai multe piste noi în direcția Ucrainei. Este vorba despre companii de cutie poștala suspecte si despre o persoană cu posibile legături cu armata ucraineană.

În cercetare sunt implicate revista online poloneză „frontstory”, ziarul suedez „Expressen” și cotidianul danez „Berlingske”. „Ne-au preocupat în primul rând investigațiile germane”, a spus Manuel Bewarder, de la NDR, despre noile piste de anchetă, după atacurile la gazoductul Nord Stream.

Ce rol avea Andromeda?

La scurt timp după explozii, Procurorul Public Federal din Germania a preluat ancheta. În martie, ARD și „Die Zeit” au relatat pentru prima dată despre iahtul cu vele „Andromeda” și despre o legătură suspectă cu Ucraina: cinci bărbați și o femeie au plecat din Rostock, la începutul lunii septembrie 2022. O companie din Polonia a închiriat vasul. Această companie, la rândul ei, aparținea ucrainenilor, se spunea atunci.

După cum arată acum cercetările realizate de WDR, NDR, SZ și partenerii internaționali, compania poloneză care a închiriat „Andromeda” în septembrie 2022 este aparent o agenție de turism. Potrivit registrului comercial polonez, compania își are sediul într-o clădire din cartierul Powisle din Varșovia. La această adresă sunt înregistrate peste 100 de companii.

La fața locului, o femeie ar fi confirmat că firma are sediul acolo, ea însă ar ține legătura cu presupușii proprietari ai companiilor doar prin e-mail și nu are un număr de telefon al lor. Informațiile disponibile lasă impresia că presupusa agenție de turism ar putea fi o firmă de căsuță poștală.

Oficialitățile din Polonia nu au vrut să comenteze despre agenția de turism pentru mass-media internațională implicată în ancheta jurnalistică.

Din septembrie 2021, o femeie blondă, de vârstă mijlocie, a fost înregistrată ca președinte și acționar al presupusei companii de turism. În prezent, ea ar locui la Kiev. Este de imaginat că agenția de turism a fost folosită doar pentru a închiria și a plăti iahtul cu vele „Andromeda” – pentru a ascunde cine sunt susținătorii efectivi, se spune in investigația citată de Tagesschau.de.

Cine e Ștefan?

O altă pistă de la „Andromeda”, pe care autoritățile de securitate germane o văd ca fiind „explozivă”, pare să conducă la cercurile militare ucrainene: la închirierea iahtului, unul dintre calatori ar fi avut un pașaport românesc, eliberat pe numele „Ștefan M.”

O persoană cu acest nume și cu o dată a nașterii corespunzătoare ar exista, de fapt, dar conform constatărilor criminaliștilor germani de la BKA, ea s-ar fi aflat în România, la momentul exploziei. Anchetatorii din Germania cred că ar putea fi un cetățean ucrainean: un bărbat de 20 de ani, dintr-un oraș din sud-estul Kievului. Numele lui este cunoscut echipei de investigație mass-media citate.

Se spune că tânărul ucrainean a servit anterior într-o unitate de infanterie. Una dintre rudele tânărului, contactată la telefon, ar fi declarat că el, în prezent, servește în armată, dar nu a părăsit Ucraina toamna trecută. Autoritățile ucrainene nu au răspuns încă la întrebările echipei de investigatie internaționale.

Alte cercetări și teorii

Există și alte teorii despre atacul la gazoductul Nord Stream, care sunt discutate în public. Una dintre ele este cea a jurnalistului american, Seymour Hersh, care indică presupusa implicare a SUA și a Norvegiei, și care poate fi accesată, în detaliu, aici.

În ultimele săptămâni, cercetările mai multor mass-media europene au dezvăluit că, puțin înainte de explozie, nave rusești suspecte se aflau într-o apropiere vizibilă, de gazoducte. Printre altele, se spune că ar fi fost nave de cercetare militare și civile, dintre care unele erau echipate cu submarine mici sau cu drone subacvatice.

Aceste constatări au fost disponibile anchetatorilor germani și scandinavi, au fost examinate imagini obținute din satelit și cu alte metode de supraveghere. Până acum însă, potrivit cercurilor de securitate germane, nu există nicio dovadă că navele rusești ar fi fost efectiv implicate în atacuri.

La începutul anului, potrivit Tagesschau.de, procurorul federal, Peter Frank, a subliniat într-unul dintre rarele sale interviuri, că nu se poate dovedi că în spatele atentatelor la gazoducte s-ar afla Rusia, Dar Frank a subliniat că „investigațiile sunt în desfășurare”. Rusia, SUA și Ucraina au negat orice implicare în explozii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro