Polonia şi Lituania şi-ar putea închide frontierele cu Belarus dacă sunt ameninţate de mercenarii Wagner
Polonia şi Lituania şi-ar putea închide frontierele cu Belarusul dacă sunt ameninţate de grupul de mercenari ruşi Wagner, a afirmat vineri Arnoldas Abramavicius, adjunct al ministrului lituanian al apărării, potrivit agențiilor France-Presse și Agerpres.
„Aceste consideraţii sunt reale. Posibilitatea de a închide frontiera există”, a susţinut el.
Cele două ţări i-au avertizat de mai multe ori pe aliaţii lor din NATO că mercenarii conduşi de Evgheni Prigojin ar putea să se infiltreze ca azilanţi, trecând din Belarus în Uniunea Europeană.
„Ar putea fi vorba de grupuri de refugiaţi, de migranţi transferaţi ilegal cu scopul de a provoca anumite tulburări” la graniţe, a avertizat Abramavicius.
Tot vineri, liderul partidului de guvernământ polonez Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a apreciat că prezenţa unor membri ai grupării Wagner în Belarus are ca scop provocarea unor crize „direcţionate în special împotriva Poloniei”.
„Mercenarii Wagner vor să meargă spre vest, la Varşovia, la Rzeszow”
Ministrul apărării de la Varşovia, Mariusz Kaminski, declarase joi că „dacă vom considera o astfel de reacţie adecvată, vom obţine izolarea totală a Belarusului, iar regimul belarus trebuie să ţină seama de asta”.
AFP observă că traficul la frontiera polono-belarusă este deja foarte limitat, ca urmare a sancţiunilor reciproce pe care le-au impus guvernele de la Varşovia şi Minsk.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko l-a asigurat la sfârşitul săptămânii trecute pe omologul său rus, Vladimir Putin, că mercenarii Wagner vor rămâne în centrul Belarusului. „Ei cer să meargă spre vest, la Varşovia, la Rzeszow” (în Polonia – n. red.), a afirmat liderul de la Minsk.
Polonia şi Lituania au construit în ultimii doi ani bariere la frontierele cu Belarusul şi Rusia, acuzând încurajarea migranţilor care încearcă să pătrundă în Uniunea Europeană.