Sari direct la conținut

Șefa guvernului din Estonia, Kaja Kallas, presată să demisioneze din cauza legăturilor soţului său cu Rusia

HotNews.ro
Kaja Kallas, Foto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP / Profimedia
Kaja Kallas, Foto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP / Profimedia

Premierul Estoniei, Kaja Kallas, s-a confruntat vineri cu presiuni pentru a demisiona, după ce au apărut informaţii potrivit cărora soţul ei deţine o parte din acţiunile unei companii care şi-a menţinut operaţiunile în Rusia de când Moscova a invadat Ucraina, scrie Reuters.

Două ziare estoniene importante i-au cerut demisia, iar două sondaje de opinie au arătat că majoritatea celor intervievaţi consideră că ar trebui să demisioneze, scrie News.ro citând Reuters.

Kallas a declarat că nu crede că firmele soţului ei au făcut ceva greşit, în timp ce soţul ei a promis că îşi va vinde participaţia la compania în cauză.

Kaja Kallas, care a îndemnat companiile europene să întrerupă legăturile cu Moscova, a fost un critic important al Rusiei în Uniunea Europeană şi în NATO, fiind considerată de unii un potenţial viitor secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

Premierului Kaja Kallas i se cer explicații

Televiziunea publică estoniană ERR a relatat săptămâna aceasta că Stark Logistics, o companie estoniană în care soţul lui Kallas, Arvo Hallik, deţine indirect 25% din acţiuni, a aprovizionat o fabrică de containere de aerosoli din Rusia, deţinută de o altă companie estoniană. De la începutul războiului, aceasta a câştigat 1,5 milioane de euro din deservirea fabricii, a relatat cotidianul estonian Eesti Paevaleht.

Preşedintele Alar Karis şi liderul social-democraţilor, partenerul minoritar în guvernul de coaliţie al lui Kallas, i-au cerut joi premierului să ofere o explicaţie detaliată.

Kallas a declarat joi reporterilor că, deşi nu are cunoştinţe detaliate despre afacerile soţului său, este mulţumită de explicaţia acestuia potrivit căreia compania doar ajută cealaltă firmă în timp ce operaţiunile sale din Rusia sunt închise. „Sunt absolut sigură şi încrezătoare că firmele soţului meu nu sunt implicate în nicio activitate imorală”, a declarat miercuri Kallas, citată de ERR. „Nu cumpără nici măcar combustibil din Rusia, pentru a evita să lase bani în Rusia”, a adăugat ea.

Postimees, un alt cotidian important, a afirmat vineri într-un editorial că premierul a fost evaziv în răspunsurile sale.

„Nu am primit niciun răspuns miercuri sau joi şi nu există niciun motiv să credem că vom auzi vreunul sâmbătă sau duminică. În consecinţă, Postimees îi dă prim-ministrului sfatul prietenesc de a începe să-şi facă bagajele încă de astăzi, pentru a evita să plece sub o ruşine şi mai mare, în viitor”, se arată în editorial.

Eesti Paevaleht, celălalt cotidian important, a sugerat de asemenea că premierul Kallas ar trebui să îşi prezinte demisia şi apoi să se confrunte cu un vot de încredere în parlament.

Kallas a împrumutat 350.000 de euro pentru afacerile soţului său

ERR a transmis rezultatele a două sondaje de opinie care au arătat că 57% şi, respectiv, 69% dintre respondenţi consideră că Kaja Kallas ar trebui să demisioneze.

Soţul lui Kallas a anunţat vineri că îşi va vinde participaţia la companie şi va demisiona din consiliul de administraţie al acesteia, potrivit ERR.

„Noi (compania) am discutat în mai multe rânduri problema transportului pentru clientul nostru (din Rusia) şi am crezut că facem ceea ce trebuie, ajutând oamenii potriviţi şi salvând o companie estoniană bună, altfel nu am fi putut face acest lucru”, a declarat Hallik, citat de ERR, într-un comunicat.

Kallas, care a împrumutat sume de până la 350.000 de euro pentru afacerile soţului ei, potrivit declaraţiei sale de avere publicate de agenţia de presă BNS, a interzis în decembrie companiei feroviare de stat estoniene să transporte nichel rusesc – care nu intră sub incidenţa sancţiunilor – spunând că nu trebuie să aibă relaţii de afaceri cu Rusia sau Belarus.

Partidul liberal Reforma al lui Kallas, aflat la putere din 2021, a câştigat alegerile generale din martie, obţinând 37 de locuri în parlamentul cu 101 membri. Kallas a format apoi o coaliţie cu partidul liberal Estonia 200 şi cu Partidul Social-Democrat pentru a obţine o majoritate de 60 de voturi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro