Ponderea Rusiei în comerțul UE a scăzut la un procent de sub 2%
Schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Rusia au fost puternic afectate de restricţiile asupra importurilor şi exporturilor impuse de blocul comunitar în urma invadării Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
Atât importurile, cât şi exporturile, au scăzut semnificativ comparativ cu nivelul de dinaintea începerii invaziei.
Datele ajustate sezonier arată că ponderea Rusiei în importurile UE a scăzut de la 9,6% în februarie 2022 la 1,7% în iunie 2023, în timp ce ponderea exporturilor UE s-a redus de la 3,8% la 1,4% în aceeaşi perioadă.
În martie 2022, luna de după invazie, UE s-a confruntat cu un vârf al deficitului comercial pe relaţia cu Rusia, cauzat de preţurile ridicate la produsele energetice. Deficitul s-a ridicat la 18,5 miliarde de euro.
Acest deficit s-a redus la 0,4 miliarde de euro până în iunie 2023, rămânând consecutiv sub pragul de un miliard de euro timp de patru luni în 2023 (0,1 miliarde de euro în martie, 0,8 miliarde de euro în aprilie şi 0,4 miliarde de euro în mai).
Modificarea vine în urma scăderii cu 18,6 miliarde de euro a valorii lunare a importurilor din Rusia în perioada martie 2022 (21,9 miliarde de euro) şi iunie 2023 (3,3 miliarde de euro). În acelaşi timp, valoarea exporturilor a scăzut de la 3,4 miliarde de euro în martie 2022 la 2,9 miliarde de euro în iunie 2023.
Cum arată balanța comercială a UE în raport cu Rusia
În trimestrul doi din 2023, balanţa comercială a UE pe relaţia cu Rusia a înregistrat un deficit de 1,6 miliarde de euro, o îmbunătăţire semnificativă de la 45 miliarde de euro în trimestrul doi din 2022. Această reducere substanţială a deficitului vine în urma declinului importului de energie din Rusia.
Deficitul comercial în energie a fost redus de la 40,4 miliarde de euro în trimestrul doi din 2022 la 5,7 miliarde de euro în trimestrul doi din 2023. În ultimii doi ani, dependenţa UE de importurile de energie din Rusia a scăzut semnificativ.
Ponderea combustibililor fosili, cum ar fi cărbunele, gazele naturale şi uleiurile din petrol importate din Rusia, a scăzut semnificativ.
Comparând trimestrul doi din 2021 cu trimestrul doi din 2023, ponderea uleiurilor din petrol importate din Rusia a scăzut cu aproape 27 de puncte procentuale (de la 29,2% în 2021 la 2,3% în 2023), la gaze naturale cu 25,6 puncte procentuale (de la 38,5% la 12,9%) şi la cărbune cu 45 puncte procentuale (de la 45% la 0%).
Uniunea Europeană a adoptat ultimul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 11-lea, în data de 23 iunie a acestui an.
Urmărește ultimele evoluții din a 555-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.