Sari direct la conținut

Război în Ucraina – ziua 774: Fără ajutorul american, Ucraina va pierde războiul, avertizează Zelenski / Summitul de pace din Elveția ar putea fi anunțat în câteva zile / China furnizează Rusiei imagini din satelit

HotNews.ro
Tun american M777 într-o poziție ucraineană de pe frontul din Kremina, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Tun american M777 într-o poziție ucraineană de pe frontul din Kremina, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Volodimir Zelenski a spus că Ucraina nu dispune de suficiente resurse militare pentru a prelua inițiativa pe câmpul de luptă. El a declarat în timpul unui interviu difuzat sâmbătă că forțele ucrainene nu au în prezent suficientă muniție pentru a iniția și susține viitoare operațiuni de contraofensivă, adăugând că forțele ucrainene folosesc în prezent drone pentru a compensa parțial lipsa muniției de artilerie în întregul teatru de operațiuni.

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 774 – LIVE pe HotNews.ro:

07:50Noul articol LIVE, cu evenimentele de luni, este aici

22:35 Washington Post dezvăluie „planul secret” al lui Trump pentru încheierea războiului din Ucraina

​Donald Trump are „un plan secret” pentru a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, și anume acela de a convinge Ucraina să cedeze teritorii lui Putin. Iar asta în condițiile în care fostul președinte american susține că ar putea negocia un acord de pace în doar 24 de ore după ce va fi reales la Casa Albă. Informația, difuzată duminică de The Washington Post, a fost preluată și de presă din Rusia, ziarul Kommersant relatând că „Trump va cere ca Ucraina să cedeze Crimeea și Donbasul, dacă va câștiga alegerile”.

21:57Mircea Geoană: „Un moment destul de complicat al războiului. NATO trebuie să joace un rol de coordonare mai pronunţat în sprijinirea Ucrainei”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat că în prezent este un „moment destul de complicat al acestui război” şi a adăugat că NATO trebuie să joace un rol de coordonare mai pronunţat în sprijinirea Ucrainei.

21:31 Rusia acuză armata ucraineană de atacuri cu drone asupra centralei din Zaporojie, soldate cu trei răniți

Compania rusă pentru energie nucleară, Rosatom, a acuzat duminică armata ucraineană că a lansat o serie de atacuri fără precedent asupra centralei nucleare din Zaporojie, aflată sub control rusesc, şi spune că trei membri ai personalului au fost răniţi, dintre care unul grav.

19:53 Fără ajutorul american blocat în Congres, „Ucraina va pierde războiul”, avertizează Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, duminică, că ţara sa va pierde războiul în faţa Rusiei dacă ajutorul american de 60 miliarde de dolari rămâne blocat în Congres, într-un moment în care Rusia îşi intensifică presiunea în estul ţării.

Orașul Harkov, bombardat din nou duminică de ruși

19:24Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România: „Nu putem să ne distrugem anumite sectoare pentru a menţine activitatea în altă ţară vecină”

Războiul din Ucraina a perturbat sectorul apicol nu numai în România ci şi în Europa, care va intra în colaps dacă se va continua în acelaşi ritm, în contextul în care asistăm la importuri masive de miere, de multe ori necontrolată, şi la preţuri extrem de scăzute faţă de costurile apicultorilor români, susţine preşedintele ACA, Ioan Fetea.

18:27 Rusia a bombardat și duminică orașul Harkov, mai mulți civili răniți

Mai multe lovituri rusești asupra unor zone rezidențiale din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina (în nord-est), au rănit duminică cinci civili, potrivit biroului procurorului regional. Atacurile rusești au lovit o zonă industrială și un parc central din oraș.

Orașul Harkov, situat la aproximativ 40 de kilometri de granița cu Rusia, se confruntă cu atacuri aproape zilnice, a afirmat guvernatorul regiunii omonime, Oleh Siniehubov.

Proximitatea faţă de graniţă împiedică adesea sistemele de apărare antiaeriană să detecteze la timp lansările de rachete rusești spre Harkov, unele rachete lovind Harkovul și în 40 de secunde după lansare.

În urma loviturilor recente, au fost avariate cel puțin 13 clădiri turn, case private, unități de învățământ, cafenele, cămine, un hotel și mașini, au precizat procurorii. Potrivit datelor preliminare, forțele rusești au lansat două bombe ghidate asupra orașului.

Primarul din Harkov, Ihor Terehov, declara la începutul acestei săptămâni că este nevoie de peste 10 miliarde de dolari pentru a reconstrui tot ceea ce forțele rusești au avariat sau distrus în oraș.

Mai bine de 20.000 de clădiri au fost distruse în Harkov începând din 24 februarie 2022, potrivit oficialilor ucraineni. (The Kyiv Independent)

17:10 Guvernatorul regiunii ruse Belgorod, ce se învecinează cu Ucraina, spune că un civil a fost ucis și alți patru au fost răniți, duminică, în urma interceptării unor drone ucrainene, scrie Guardian.

Potrivit guvernatorului local Viaceslav Gladkov, o femeie ar fi fost ucisă după ce resturile unei drone ucrainene doborâte au lovit mașina cu care se deplasa.

Într-o postare pe Telegram, Gladkov a mai spus că alți patru civili, inclusiv doi copii, au fost răniți după ce apărarea aeriană rusă a doborât patru drone ucrainene în apropierea orașului Belgorod.

Situație „dificilă și tensionată” pe front, spun ucrainenii

15:39 Situația în jurul Ceasiv Yar (est), un orășel situat la vest de Bahmut vizat de asalturile rusești, este „dificilă și tensionată”, a afirmat duminică armata ucraineană, care a susținut că rușii au fost „împinși înapoi”.

Rușii și-au intensificat presiunea în jurul Ceasiv Yar în ultimele zile, această localitate-cheie fiind în prezent „sub tiruri continue”, potrivit Kievului. Orașul, aflat pe un deal, se află la mai puțin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraș din regiunea controlată de Ucraina și un important nod feroviar și logistic pentru armata ucraineană.

„Situația este destul de dificilă și tensionată”, a admis duminică, la televiziunea ucraineană, Oleg Kalaşnikov, purtătorul de cuvânt al unei brigăzi implicate în luptele de acolo. „Rușii încearcă să atace orașele Bogdanivka și Ivanivske din jurul Ceasiv Yar. De asemenea, ei încearcă să desfășoare acțiuni ofensive între aceste localități”, a adăugat el. (AFP)

15:05Ursula von der Leyen, discurs politic dur la Atena: Ei vor să ne distrugă Europa. Treaba noastră este să ripostăm.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care este și candidată din partea Partidului Popular European (PPE) la alegerile europene din iunie, a subliniat duminică, la Atena, importanța „apărării prosperității și securității” în Europa în fața „atacurilor” Rusiei.

14:51 Papa Francisc îi încurajează pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze” pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

„Fie ca rugăciunea noastră pentru pace să nu eşueze, pentru o pace dreaptă şi durabilă, în special pentru Ucraina martirizată şi, de asemenea, pentru Palestina şi Israel”, a încurajat pontiful de la fereastra Palatului Apostolic, duminică, după rugăciunea Regina Coeli.

Zelenski cere parlamentului să nu mai amâne legea mobilizării

14:26 Drone ucrainene au atacat duminică centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc, avariind un camion parcat în apropierea cantinei unității, a transmis agenția rusă de știri de stat TASS, care a citat conducerea centralei, controlată de Rusia.

13:49 Premierul ungar Viktor Orban l-a felicitat pe Peter Pellegrini, care îi împărtășește opiniile în privința Ucrainei, pentru victoria în alegerile prezidențiale slovace.

„Felicitările mele sincere lui Peter Pellegrini pentru victoria sa zdrobitoare la alegerile prezidențiale din Slovacia. O mare victorie pentru poporul și o mare victorie pentru susținătorii pacii din întreaga Europă!”, a scris Orban pe X.

13:33Zelenski cere parlamentului să nu mai amâne legea mobilizării: „Doar proştii se gândesc la nivelul lor de popularitate. Există o singură prioritate”

Preşedintele ucrainean a cerut sâmbătă Radei Supreme să lase deoparte „populismul” şi să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri, corectând o „mare greşeală” care a jucat în favoarea „propagandei ruse”

Sistemul energetic ucrainean este aproape stabilizat

12:47 Sistemul energetic ucrainean, grav afectat de atacurile cu rachete rusești din ultimele săptămâni, este acum aproape complet stabilizat, iar ministerul energiei a spus că nu se așteaptă la importuri majore.

Afirmația vine după ce importurile de energie electrică ale Ucrainei au atins un nivel record la sfârșitul lunii martie, după ce o serie de atacuri cu rachete rusești asupra infrastructurii critice au provocat pene de curent în multe părți ale țării. Începând cu 22 martie, forțele rusești au atacat aproape zilnic centralele termice și hidroelectrice ucrainene, precum și rețelele principale, ceea ce a dus la pene de curent.

„Sistemul energetic al Ucrainei este stabil și echilibrat”, a transmis ministerul ucrainean . Acesta a precizat că exporturile de energie se așteaptă să ajungă duminică la 115 megawați oră (MWh), în timp ce importurile ar putea totaliza 1.179 Mwh. (Reuters)

12:33Washington Post: Zelenski este într-o situație fără ieșire într-un război care merge tot mai prost / Înalt oficial ucrainean: „Ei bine, va fi și mai rău”

În timp ce Rusia îşi intensifică atacurile aeriene şi avansează din nou pe câmpul de luptă din Ucraina, la mai bine de doi ani de la invazia sa sângeroasă, nu se întrevede un sfârşit al luptelor, iar opţiunile preşedintelui Volodimir Zelenski cu privire la ce să facă în continuare – şi cu atât mai puţin cum să câştige războiul – variază de la rău la mai rău, scrie The Washington Post.

Lavrov merge luni în China

11:40 VIDEO Ucrainenii au făcut praf o coloană de blindate rusești pe frontul din Kremina. Apoi, când a venit noaptea, s-au dus și au furat un tanc în care rușii își puseseră mari speranțe.

11:02 Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, va efectua luni și marți o vizită oficială în China, principalul partener diplomatic și economic al Moscovei, a anunțat duminică biroul său într-un comunicat.

„Pe 8 și 9 aprilie, ministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, va efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză, în cursul căreia sunt prevăzute discuții cu (omologul său chinez) Wang Yi”, a precizat ministerul rus.

Potrivit comunicatului, cei doi lideri „vor discuta o gamă largă de chestiuni legate de cooperarea bilaterală, precum și de cooperarea pe scena internațională”. (AFP)

Guvernator: Trei civili au fost uciși de ruși în Zaporojie

10:21 Trei civili au fost uciși duminică dimineața într-un atac rusesc asupra satului Guliaipole, situat pe linia frontului, în sud-estul Ucrainei, în regiunea Zaporojie, a declarat guvernatorul local.

„Doi bărbați și o femeie au murit sub dărâmăturile propriei case, care a fost lovită de un proiectil rusesc”, a scris Ivan Fedorov pe Telegram.

Fedorov a precizat că încă o persoană a fost rănită. El a spus că rușii au bombardat satul cu un lansator de rachete multiple Grad. (Reuters)

10:12Utilizarea de către Rusia a rachetelor nord-coreene în războiul din Ucraina reprezintă o oportunitate unică pentru Phenian de a-și testa armamentul în scenarii de luptă reale, putând obține informații pentru a-și spori eficiența, potrivit unui înalt oficial militar american.

„Nu cred că, în istoria recentă, armata nord-coreeană a avut un astfel de laborator de teste pe câmpul de luptă așa cum le permit rușii să aibă în Ucraina”, a declarat generalul Charles Flynn, comandantul general al Armatei americane din Pacific, relatează Bloomberg.

Coreea de Nord pare să fi devenit o sursă majoră de armament pentru Rusia, furnizând, printre altele rachete balistice și milioane de proiectile de artilerie.

Rusia continuă să amenințe Finlanda

09:29 MAE rus continuă să amenințe Finlanda și a afirmat că aceasta „și-a pierdut independența în luarea deciziilor de politică externă” de la aderarea sa la NATO – o narațiune pe care Kremlinul a folosit-o în mod obișnuit pentru a afirma în mod fals că NATO controlează Ucraina și o folosește pentru a amenința Rusia, notează Institutul pentru Studiul Războiului.

Ambasadorul rus în Finlanda, Pavel Kuznetsov, a declarat în timpul unui interviu acordat sâmbătă agenției de presă a Kremlinului, TASS, că Finlanda se află pe un „curs distructiv” în relația sa cu Rusia și că aderarea ei la NATO face din regiunea baltică o „zonă de potențială escaladare”.

Kuznetsov a amenințat voalat Finlanda și alianța NATO, susținând că Rusia va trebui să răspundă la o acumulare de echipamente și efective NATO sau la desfășurarea unei arme nucleare în Finlanda și că răspunsul Rusiei va fi „adecvat, dar nu neapărat simetric”.

Noua estimare ucraineană a pierderilor rusești

09:18 Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 820 de soldați, 17 tancuri, 54 de alte blindate de luptă, 54 de tunuri, 4 lansatoare multiple de rachete, 79 diferite vehicule și 10 echipamente speciale.

Summitul de pace din Elveția ar putea fi anunțat în câteva zile

08:53 Zelenski a declarat că speră ca el și președinta elvețiană, Viola Amherd, să stabilească în următoarele zile o dată pentru un summit mondial pentru pace în Elveția, la care să participe între 80 și 100 de țări, transmite Reuters.

„Ne așteptăm să avem între 80 și 100 de țări”, a spus Zelenski, adăugând că „acesta este numărul de țări care, cred eu, vor putea cel puțin să încerce să forțeze Rusia să ajungă la o pace echitabilă.”

Rusia a afirmat în trecut că o astfel de reuniune ar fi inutilă dacă nu ar participa. Kievul a spus că Rusia nu va fi invitată.

China furnizează Rusiei imagini din satelit

08:37 Forțele ucrainene au distrus toate cele 17 drone de atac lansate de Rusia în cursul nopții, a anunțat duminică armata ucraineană.

„În timpul nopții, ocupanții ruși au atacat din nou Ucraina, folosind 17 drone de atac. Forțele de apărare aeriană le-au distrus pe toate”, a precizat Statul Major ucrainean pe Facebook.

08:24 Bloomberg: China furnizează Rusiei imagini din satelit pentru atacurile sale din Ucraina, avertizează SUA. Washingtonul şi-a avertizat aliaţii că Beijingul îşi intensifică sprijinul pentru Rusia, inclusiv prin furnizarea de informaţii geospaţiale.

00:00Slovacii l-au ales președinte pe candidatul anti Ucraina. Peter Pellegrini a câștigat clar, cu 6% avans

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Ucraina nu are suficientă muniție pentru o contraofensivă, spune Volodimir Zelenski. Mai mult, ar putea rămâne fără rachete de apărare antiaeriană dacă Rusia continuă bombardamentele.
  • Șeful NATO spune că Ucraina ar putea fi nevoită să decidă asupra unor „tipuri de compromisuri”. O „alianță a puterilor autoritare” lucrează mai strâns împreună împotriva democrațiilor occidentale, a avertizat Jens Stoltenberg.
  • O dronă kamikaze a lovit o instalație militară aparținând autorităților pro-ruse din Transnistria, a afirmat „ministerul securității” din regiunea separatistă moldoveană.
  • Investigație Financial Times: Kremlinul a spionat toată Europa din Austria. Cu ajutorul oamenilor de la Viena, rușii au avut acces la sistemul Schengen și la un computer NATO și au dirijat echipe de asasini.
  • Odesa, lovită de ruși cu o rachetă balistică. Rusia a lansat o rachetă balistică în cursul zilei de sâmbătă asupra oraşului-port din sudul Ucrainei, într-un atac care a ucis un bărbat şi a provocat pagube unei infrastructuri civile.
  • O conductă de petrol din apropierea orașului rus Azov, regiunea Rostov, care transporta produse petroliere către tankerele venite pe Marea Azov, a fost aruncată în aer vineri noapte, a anunțat agenția militară de informații a Ucrainei (GUR).
  • Peste 36 de milioane de tone de mărfuri au fost transportate prin coridorul ucrainean de pe Marea Neagră de la lansarea acestuia în august 2023, a declarat ministrul infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Coridorul ucrainean a facilitat deja expedierea mai multor mărfuri decât Inițiativa privind cerealele, mijlocită de Turcia și ONU în iulie 2022.

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro