LIVE Război în Ucraina – ziua 775: Nava rusă Serpukhov, purtătoare de rachete, ar fi luat foc – Ucraina / Milițiile anti-Kremlin afirmă că „faza fierbinte" a raidurilor în Rusia s-a încheiat / Rușii au atacat sudul si estul Ucrainei cu 24 de drone / Șeful diplomației ruse, vizită de două zile în China
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, începe luni o vizită oficială de două zile în China pentru a discuta despre războiul din Ucraina. Discuțiile programate între Moscova și Beijing vor consta în cooperarea bilaterală, precum și abordarea unor „subiecte fierbinți”, cum ar fi criza din Ucraina și Asia-Pacific, a precizat Ministerul rus de Externe. SUA au avertizat că Beijing a furnizat imagini din satelit pentru atacurile sale din Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că Ucraina va pierde războiul dacă Congresul american nu va aproba ajutorul militar pentru Kiev, blocat de luni de zile de republicani. „Dacă Ucraina pierde războiul, alte state vor fi atacate”, a spus liderul ucrainean.
07:39Noul articol LIVE, cu evenimentele de marți, este aici
Sinteza zilei:
- Un atac cu rachete rusești a lovit luni o instalație industrială din orașul Zaporojie din sudul Ucrainei. Cel puțin șase persoane au murit luni în urma bombardamentelor rusești în mai multe regiuni ucrainene, inclusiv Zaporojie, au anunțat autoritățile locale
- Centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, a declarat luni că o dronă ucraineană a fost doborâtă deasupra acoperișului reactorului nr. 6. Ucraina a respins duminică acuzaţia Rusiei privind un atac cu drone asupra centralei atomice
- Nava rusă Serpukhov, purtătoare de rachete, a luat foc, susține Serviciul militar de informații din Ucraina
- Elveția își propune să găzduiască un summit global de pace privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei la mijlocul lunii iunie
- Moscova încearcă să submineze sprijinul SUA pentru Ucraina folosind fermele sale de troli și strategi politici pe fundalul nevoii critice a Kievului de asistență suplimentară
- Evghenia Guțul, lidera Găgăuziei, a declarat că o eventuală unire cu România ar însemna „moartea” pentru Moldova
- Trimiterea a 5.000 de trupe germane pe teritoriul Lituaniei va duce la escaladarea tensiunilor bilaterale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
- „Misiune kamikaze”: O nouă filmare arată de ce armata rusă pierde aproape 1.000 de soldați pe zi în Ucraina, conform estimărilor britanice
- Milițiile anti-Kremlin afirmă că „faza fierbinte” a raidurilor în Rusia s-a încheiat
- Un post rusesc de televiziune controlat de stat a publicat imagini de la un așa-zis interogatoriu al suspecților în cazul atentatului de la sala de concerte din Moscova din 22 martie
- Mike Turner a declarat că propaganda rusă a luat amploare în rândul unora dintre colegii săi republicani din Camera Reprezentanților și a ajuns să fie „rostită chiar în plenul Camerei”.
- Când vor lansa rușii o nouă ofensivă în Ucraina? Șeful spionajului militar al Kievului spune care sunt obiectivele-cheie pentru Moscova
Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 775 – LIVE pe HotNews.ro:
23:55UE prelungește scutirea tarifară cu un an dar înăsprește restricțiile privind importurile agricole din Ucraina
Statele membre ale UE și deputații europeni au convenit luni să reînnoiască scutirea de taxe vamale pentru importurile de produse agricole din Ucraina, sub rezerva unor restricții mai stricte, dar fără un plafon pentru grâu, potrivit AFP.
Acordul, care a fost aprobat în mod oficial de ambasadorii celor 27 de state membre ale UE în cursul serii, prelungește scutirea tarifară acordată acestei țări devastate de război pentru încă un an, până în iunie 2025.
Ca răspuns la aceste îngrijorări, textul, care mai trebuie să fie aprobat de eurodeputați și supus votului final al miniștrilor din UE-27, prevede un cadru strict.
Nava rusă Serpukhov, purtătoare de rachete, a luat foc, susține Serviciul militar de informații din Ucraina
23:23Nu mai este în interesul Franţei să „discute cu responsabilii ruşi”, a afirmat luni ministrul francez de externe, Stéphane Séjourné, după o recentă conversaţie telefonică între miniştrii apărării rus şi francez care s-a încheiat cu rapoarte divergente, scrie AFP, potrivit Agerpres.
„În prezent, nu este în interesul nostru să discutăm cu responsabilii ruşi deoarece comunicatele care ies, rapoartele care se fac despre asta sunt minciuni”, a declarat Stéphane Séjourné pentru France24 şi RFI de la Abidjan, unde ministrul a încheiat un turneu în Africa.
După o conversaţie miercuri între miniştrii apărării Sébastien Lecornu şi Serghei Şoigu, care a avut ca scop transmiterea de „informaţii utile” ruşilor cu privire la atacul de la Moscova, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat joi „comentariile stranii şi ameninţătoare” ale ruşilor.
În raportul său privind discuţia telefonică, iniţiată de Paris, Rusia, printre altele, şi-a exprimat „speranţa” că serviciile secrete franceze nu au fost implicate în acest atac care a provocat 144 de morţi pe 22 martie. Speculaţii dezminţite de Paris.
Înainte de a putea vorbi din nou cu ruşii, „trebuie poate mai întâi să restabilim încrederea, poate mai presus de toate, să avem evoluţii pe teren militar în Ucraina, astfel încât relaţiile să poată fi reînnoite. Acesta nu este încă cazul în prezent”, a apreciat Séjourné.
23:02Cel puțin șase persoane au murit luni în urma bombardamentelor rusești în mai multe regiuni ucrainene, inclusiv Zaporrojie (sud), au anunțat autoritățile locale, relatează AFP.
22:05Ministerul de Externe al Danemarcei a anunțat un ajutor de 5,8 milioane de dolari pentru infrastructura energetică a Ucrainei, potrivit unui comunicat de presă din 8 aprilie, relatează Kyiv Independent.
Anunțul a venit în timpul vizitei ministrului danez al Energiei, Lars Aagaard, la Kiev.
Potrivit Institutului Kiel pentru Economia Mondială (IfW Kiel), care urmărește ajutorul internațional pentru Ucraina, Danemarca a oferit aproape 9,5 miliarde de dolari Ucrainei, devenind al doilea cel mai mare susținător financiar ca procent din PIB.
21:00Răspunderea penală pentru evitarea mobilizării a fost exclusă de Comisia Radei Supreme pentru aplicarea legii, care a examinat un proiect de lege privind creșterea răspunderii pentru infracțiunile militare. De asemenea, comisia a stabilit cuantumul amenzilor pentru cetățeni, funcționari și persoane juridice, a declarat Președintele Comitetului, Serhii Ionushas (Servitorul Poporului) pentru Ukrainska Pravda.
20:11VIDEO Nava rusă Serpukhov, purtătoare de rachete, a luat foc, susține Serviciul militar de informații din Ucraina
Serviciul de Informații al Apărării din Ucraina a raportat că un incendiu a izbucnit pe 7 aprilie pe nava rusă Serpukhov, înarmată cu rachete Kalibr, relatează Ukrainska Pravda.
Într-o postare pe Telegram, agenția a spus că focul a „dezafectat” nava și că „mijloacele sale de comunicare au fost „complet distruse”.
Moscova încearcă să submineze sprijinul SUA pentru Ucraina folosind fermele sale de troli și strategi politici
18:36 Elveția își propune să găzduiască un summit global de pace privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei la mijlocul lunii iunie, cu 80-100 de țări invitate să participe, a informat Bloomberg pe 8 aprilie, citând persoane familiare cu chestiunea, relatează Kyiv Independent.
Se așteaptă ca participanții să discute formula de pace în 10 puncte a Kievului și să creeze un document comun despre ceea ce trebuie făcut pentru a restabili suveranitatea Ucrainei.
17:50Ministrul Afacerilor Externe Luminiţa Odobescu a avut, luni, o întrevedere cu Directorul General al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aflat în vizită în România. Cei doi au discutat despre atacurile succesive asupra centralei nucleare de la Zaporojie, relatează News.ro.
”Ministrul afacerilor externe a subliniat importanţa rolului AIEA în utilizarea tehnologiilor nucleare în scopuri paşnice în condiţii de siguranţă şi securitate. În acest context, a evocat semnificaţia Summit-ului dedicat energiei nucleare, desfăşurat pe 21 martie, la Bruxelles. Totodată, oficialul român s-a referit la sprijinul constant şi substanţial al AIEA pentru eforturile de promovare şi consolidare a programului nuclear românesc”, a transmis, luni, MAE, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a atacurilor succesive asupra centralei nucleare de la Zaporojie, ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a subliniat rolul definitoriu al Agenţiei în asigurarea respectării normelor de securitate nucleară şi în prevenirea unui accident la centralele nucleare din Ucraina.
”Directorul General al AIEA Rafael Grossi a evidenţiat profilul internaţional al României şi politica sa nucleară responsabilă şi recunoscută în plan internaţional. De asemenea, a subliniat investiţiile notabile ale României în dezvoltarea programului său nuclear, inclusiv implementarea noilor tehnologii în domeniul energiei nucleare, ce vizează instalarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMRs) în România. A transmis mulţumiri privind contribuţia existentă a României, inclusiv în cadrul Programului de Cooperare Tehnică”, mai arată MAE.
16:53 Kremlinul a declarat luni că prezența militară americană în Japonia a fost și rămâne în continuare un impediment pentru încheierea unui tratat de pace formal între Moscova și Tokyo după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
16:50Moscova încearcă să submineze sprijinul SUA pentru Ucraina folosind fermele sale de troli și strategi politici pe fundalul nevoii critice a Kievului de asistență suplimentară, relatează Washington Post, după ce a analizat documentele interne ale Kremlinului obținute de un serviciu european de informații, relatează Kyiv Independent.
Șase răniți, după ce rachete rusești ar fi lovit o instalație industrială din Zaporojie
16:06Un atac cu rachete rusești a lovit luni o instalație industrială din orașul Zaporojie din sudul Ucrainei, rănind cel puțin șase persoane, au anunțat autoritățile locale, transmite Reuters.
Guvernatorul regional, Ivan Fedorov, nu a oferit detalii cu privire la tipul de instalație în mesajul său de pe Telegram.
Vinerea trecută, o instalație industrială neidentificată din oraș a fost lovită de o rachetă rusă care a avariat, de asemenea, clădiri rezidențiale și a ucis patru persoane. Nu era clar dacă lovitura de luni a vizat același loc.
Separat, oficialii ruși au acuzat Ucraina că a lansat atacuri cu drone împotriva centralei nucleare din Zaporojie, situată la sud-vest de oraș și ocupată de trupele Moscovei.
Oficialii instalați de Moscova au făcut o serie de afirmații începând de săptămâna trecută. Kievul a declarat că nu are nimic de-a face cu incidentele de la centrala nucleară anunțate de Rusia și le-a numit „provocări armate”.
15:36Ambasadei Rusiei din Vilnius, atacată două nopți la rând cu cocktailuri Molotov
Poliția lituaniană a deschis o anchetă după ce la ambasada Rusiei din Vilnius a fost atacată cu cocktailuri Molotov două nopți la rând, relatează publicația Delfi.lt, potrivit Meduza.
Potrivit anchetatorilor, misiunea diplomatică a fost atacată pentru prima dată la ora 2:15 pe 7 aprilie și pentru a doua oară o zi mai târziu, pe 8 aprilie, la ora 2:46.
În ambele cazuri, a precizat poliția, un perete al clădirii a fost deteriorat.
Până în acest moment, Ambasada Rusiei în Lituania și Ministerul rus de Externe nu au făcut niciun comentariu cu privire la acest incident.
15:08Centrala nucleară Zaporojie, controlată de Rusia, a declarat luni că o dronă ucraineană a fost doborâtă deasupra acoperișului reactorului nr. 6, transmite Reuters.
„Astăzi, o dronă kamikaze a fost doborâtă deasupra centralei. A căzut pe acoperișul Unității 6″, a precizat centrala.
Reactorul nr. 6 este în prezent oprit, potrivit centralei.
Rusia a declarat că Ucraina a lovit duminică de trei ori centrala nucleară Zaporojie, controlată de forțele rusești, și a cerut Occidentului să răspundă, deși Kievul a declarat că nu a avut nimic de-a face cu atacurile.
Forțele rusești au preluat controlul centralei în 2022, la scurt timp după invazia lor la scară largă în Ucraina. Atât Moscova, cât și Kievul s-au acuzat reciproc în repetate rânduri că au riscat un accident nuclear prin atacarea centralei.
Posibilă mină marină, în Delta Dunării
14:53Evghenia Guțul, lidera Găgăuziei, regiunea puternic pro-rusă din Republica Moldova, a declarat într-o intervenție pentru presa rusă că o eventuală unire cu România ar însemna „moartea” pentru Moldova.
14:44Rusia a provocat mai multe avarii în regiunile Odesa și Nikoalev după atacul din timpul nopții. conform dpa și Agerpres.
O linie electrică a fost avariată de şrapnele de dronă, iar 14 sate au rămas fără alimentare cu energie în regiunea Nikolaev.
Nu s-au înregistrat victime.
În schimb, în regiunea Zaporojie, artileria rusă a ucis trei oameni şi a rănit alţi trei, au informat autorităţile ucrainene.
14:15Trimiterea a 5.000 de trupe germane pe teritoriul Lituaniei va duce la escaladarea tensiunilor bilaterale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.
13:08O posibilă mină marină a fost descoperită, luni, pe braţul Chilia Veche, iar zona este monitorizată până la sosirea specialiştilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale care urmează să identifice obiectul respectiv, transmite News.ro.
12:43VIDEO O nouă înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare de forțele ucrainene este sugestivă pentru maniera în care armata rusă a ajuns acum să piardă zilnic pe front aproape 1.000 de militari.
Kremlinul denunță „atacuri periculoase” asupra centralei nucleare din Zaporojie
12:22Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că atacurile cu drone ucrainene asupra centralei nucleare din Zaporojie sunt foarte periculoase, informează Reuters.
Rusia a declarat că Ucraina a atacat duminică de trei ori centrala nucleară Zaporojie, controlată de forțele rusești, și a cerut Occidentului să răspundă. Kievul a declarat că nu a avut nicio legătură cu atacurile.
11:42Milițiile anti-Kremlin afirmă că „faza fierbinte” a raidurilor în Rusia s-a încheiat
Corpul Voluntarilor Ruși, un grup militar format din cetățeni ruși care luptă de partea Ucrainei, a anunțat duminică încheierea „fazei fierbinți” a raidurilor în regiunile de frontieră ale Rusiei, relatează The Kyiv Independent.
Milițiile anti-Kremlin, inclusiv Corpul Voluntarilor Ruși, Legiunea „Libertatea Rusiei”,și Batalionul Siberian, au lansat incursiuni în regiunile Belgorod și Kursk la 12 martie, care ar fi dus la ciocniri cu forțele rusești în mai multe localități.
La o conferință de presă organizată ulterior, reprezentanții grupurilor au declarat că obiectivul lor era de a „deschide un al doilea front” și de a ușura presiunea asupra trupelor ucrainene pe axa Kupiansk.
Naționalistul rus Denis Kapustin, comandantul Corpului Voluntarilor Ruși, a declarat că milițiile „au stabilizat frontul” și „au ușurat presiunea trupelor rusești în anumite zone”.
Andrii Iusov, un purtător de cuvânt al serviciilor secrete militare ucrainene, a confirmat pentru The Kyiv Independent că raidurile milițiilor anti-Kremlin au făcut Moscova „să-și schimbe planurile” cu privire la un posibil nou atac în sectorul nordic al Ucrainei.
Grupurile de sabotaj și de recunoaștere au rămas în Rusia chiar și după încheierea fazei fierbinți a operațiunii, a mai susținut Corpul Voluntarilor Ruși.
Pe canalul de Telegram, unitatea a spus că patru luptători care au fost uciși în timpul raidurilor. Pierderile totale ale milițiilor anti-Kremlin sunt necunoscute.
Milițiile au afirmat că au capturat 37 de soldați ruși până la 21 martie, în urma incursiunilor lor. Potrivit luptătorilor, 1.500 de soldați ruși au fost uciși și răniți și peste 100 de echipamente au fost distruse. Cifrele sunt puse la îndoială de experți care cred că este semnificativ exagerată.
Inițial, Moscova a încercat să minimalizeze amploarea atacului, afirmând inițial că nu au existat ostilități în regiune. Ulterior, autoritățile ruse au fost nevoite să recunoască o serie de lovituri și atacuri și chiar au început evacuarea copiilor din regiunea Belgorod.
10:34Armata ucraineană susține că Rusia a pierdut 448.400 de soldați de la începutul războiului.
Potrivit sursei citate, în ultima zi 890 de militari ruși ar fi fost eliminați.
10:28Un post rusesc de televiziune controlat de stat a publicat imagini de la un așa-zis interogatoriu al suspecților în cazul atentatului de la sala de concerte din Moscova din 22 martie. Bărbații ar fi indicat o persoană numită „Saifullo” despre care ar fi susținut că urma să îi plătească după atac în momentul în care ar fi ajuns în Ucraina. Fostul preşedinte Dmitri Medvedev a acuzat mai mulți lideri occidentali că sunt implicați în lovitura teroristă.
Rușii au atacat mai multe regiuni ucrainene cu drone kamikaze
10:19 Politicianul republican Mike Turner a declarat duminică pentru CNN că propaganda rusă a luat amploare în rândul unora dintre colegii săi republicani din Camera Reprezentanților și a ajuns să fie „rostită chiar în plenul Camerei”.
„Vedem că vin direct din Rusia mesaje care sunt anti-Ucraina și pro-Rusia, unele dintre ele auzite chiar și în plenul Camerei”, a declarat Mike Turner, președintele Comisiei permanente pentru informații din Camera Reprezentanților.
09:49 Ucraina a respins duminică acuzaţia Rusiei privind un atac cu drone asupra centralei atomice de la Zaporojie, transmite Xinhua.
09:05Când vor lansa rușii o nouă ofensivă în Ucraina? Șeful spionajului militar al Kievului spune care sunt obiectivele-cheie pentru Moscova
07:53Rusia a lansat 24 de drone de atac asupra Ucrainei în cursul nopții, vizând în principal infrastructura critică din sudul și estul țării, au anunțat luni Forțele Aeriene ucrainene, transmite Reuters.
Forțele aeriene au distrus 17 dintre dronele Shahed de producție iraniană pe care Rusia le-a folosit în atacul său, deasupra regiunilor Odesa, Nikolaev, Kirovohrad, Hmelnîțkîi și Jîtomîr.
Potrivit sursei citate, o rachetă aeriană ghidată Kh-59 lansată de Rusia a fost distrusă deasupra regiunii Dnipropetrovsk.
Patru drone au fost distruse deasupra regiunii sudice Odesa, a declarat guvernatorul Oleh Kiper.
„O instalație logistică și de transport a fost avariată”, a adăugat Kiper. „O benzinărie a fost, de asemenea, avariată de resturile unei Shahed doborâte”.
Nu au existat victime în urma atacului, a adăugat oficialul ucrainean.
07:38Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sosit luni în China, au anunţat serviciile sale, pentru o vizită oficială vizând întărirea legăturilor cu Beijingul, partener diplomatic şi economic cheie al Moscovei, notează AFP.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Washington Post dezvăluie „planul secret” al lui Trump pentru încheierea războiului din Ucraina
- Rusia acuză armata ucraineană de atacuri cu drone asupra centralei din Zaporojie, soldate cu trei răniți
- Mircea Geoană: „Un moment destul de complicat al războiului. NATO trebuie să joace un rol de coordonare mai pronunţat în sprijinirea Ucrainei”
- Ursula von der Leyen, discurs politic dur la Atena: Ei vor să ne distrugă Europa. Treaba noastră este să ripostăm.
- Papa Francisc îi încurajează pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze” pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu
- Zelenski cere parlamentului să nu mai amâne legea mobilizării: „Doar proştii se gândesc la nivelul lor de popularitate. Există o singură prioritate”
- Washington Post: Zelenski este într-o situație fără ieșire într-un război care merge tot mai prost / Înalt oficial ucrainean: „Ei bine, va fi și mai rău”
- VIDEO Ucrainenii au făcut praf o coloană de blindate rusești pe frontul din Kremina. Apoi, când a venit noaptea, s-au dus și au furat un tanc în care rușii își puseseră mari speranțe.
- Bloomberg: China furnizează Rusiei imagini din satelit pentru atacurile sale din Ucraina, avertizează SUA. Washingtonul şi-a avertizat aliaţii că Beijingul îşi intensifică sprijinul pentru Rusia, inclusiv prin furnizarea de informaţii geospaţiale.
- Slovacii l-au ales președinte pe candidatul anti Ucraina. Peter Pellegrini a câștigat clar, cu 6% avans
–––––
Cele mai importante informații de duminică privind agresiunea Rusiei au fost LIVE aici pe HotNews.ro