Sari direct la conținut

Moscova amenință că avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei vor deveni ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă

HotNews.ro
Avion F-16 la Fetești, Foto: Inquam Photos / George Calin
Avion F-16 la Fetești, Foto: Inquam Photos / George Calin

Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de stat RIA Novosti, care a citat un deputat rus de rang înalt.

Andrei Kartapolov, deputatul citat, este şeful comisiei de apărare din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, precizează agențiile Reuters și Agerpres, care preiau RIA Novosti.

Anterior, comandantul Forţelor aeriene ale armatei ucrainene, Serghei Golubţov, a afirmat că Ucraina îşi va desfăşura avioanele F-16 pe care le va primi de la partenerii occidentali în afara ţării. El a precizat că aceasta ar permite armatei ucrainene să menţină constant un anumit număr de avioane pregătite pentru a efectua misiuni de luptă, notează oficiosul rus Izvestia.

„Dacă nu vor fi utilizate conform destinaţiei directe, atunci nu vor fi ţinte legitime, însă dacă vor fi utilizate în misiuni de luptă, atunci avioanele, inclusiv aerodromurile care vor servi ca bază pentru F-16 devin ţinte legitime, cu toate consecinţele care decurg din aceasta”, a afirmat Kartapolov, general în rezervă.

„Putem doborî orice, oriunde”

Preşedintele Comisiei de apărare din Dumă a ţinut să precizeze că dacă avioanele vor staţiona pe aerodromuri, în hangare, de unde vor fi transportate în Ucraina, unde vor fi echipate, li se va efectua asistenţa tehnică şi ele vor decola pentru misiuni de luptă de pe aerodromuri ucrainene, atunci în acest caz nu vor există obiecţii faţă de „foştii parteneri”.

„Dar dacă decolează de pe aerodromurile unei ţări, intră în spaţiul aerian ucrainean, lansează rachete şi se întorc înapoi acolo, atunci sunt ţinte legitime. În ceea ce priveşte (capacitatea de a le doborî), putem doborî orice, oriunde”, a declarat Andrei Kartapolov, citat de RIA Novosti.

Şeful delegaţiei ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militară şi controlul armelor, Konstantin Gavrilov, într-un interviu acordat în 4 iunie pentru Izvestia, a declarat că Rusia va doborî avioanele de luptă F-16 când vor apărea în dotarea Kievului.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat pe 28 martie că livrarea de F-16 în Ucraina nu va schimba situaţia de pe câmpul de luptă. Aceste avioane vor fi, de asemenea, o ţintă legitimă pentru Federaţia Rusă chiar dacă vor decola din ţări terţe, afirmase atunci Putin, notează Izvestia.

_____

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro