Declarație nefericită a lui Victor Costache: Datorită plecărilor persoanelor active în străinătate, avem din ce în ce mai multe cazuri de autism / Ministerul Sănătății spune că declarațiile au fost scoase din context
Declarație nefericită a ministrului Sănătății, Victor Costache, făcută în contextul explicațiilor privind proiectul de OUG ce ar urma să extindă tratamentele din programele naționale de sănătate și la spitalele private. În timp ce vorbea despre numărul insuficient de centre pentru tratarea persoanelor cu tulburări din spectrul autist, în special copii, și oportunitatea ca acestea să poată fi tratate și la clinici private, Victor Costache a afirmat că „Din păcate, datorită acestui fenomen tipic României, plecărilor persoanelor active în străinătate, avem din ce în ce mai multe cazuri de autism.”
Declarația integrală pe această temă a ministrului Sănătății, Victor Costache:
„Avem exemplul copiilor cu autism, unde li se plătea medicația, dar nu li se asigura suportul mult mai necesar a ceea ce însemna logoped sau psiholog. Cred că avem foarte puține centre și specialiști în domeniul autismului și nu aș putea să spun care sunt în domeniul public și care sunt în domeniul privat, dar este foarte important ca acești copii să fie tratați corect. Și, din păcate, datorită acestui fenomen tipic României, plecărilor persoanelor active în străinătate, avem din ce în ce mai multe cazuri de autism. Este o corelare între această afecțiune și timpul care este petrecut de părinți cu copiii la o vârstă fragedă și atunci trebuie să creștem capacitatea noastră ca țară de a trata aceste afecțiuni.”
Ministrul Sănătății a făcut aceste declarații ieri, într-o conferință de presă, în contextul în care Ministerul Sănătății a publicat, în dezbatere publică, un proiect de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății, respectiv modificarea anumitor reglementări necesare funcţionării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, ce prevede extinderea tratamentelor acordate în cadrul programelor naționale de sănătate și la spitalele și clinicile private. Proiectul de OUG este publicat pe site-ul Ministerului Sănătății și poate fi consultat integral aici.
Pacienții asigurați din România, care suferă de boli cronice – precum cancer, infecție cu HIV/SIDA, tuberculoză sau boli cardiovasculare – beneficiază de tratament gratuit în cadrul programelor naționale de sănătate (lista integrală a programelor naționale de sănătate poate fi consultată aici).
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat ieri că pacienții români tratați în cadrul programelor naționale de sănătate nu vor plăti niciun ban în plus din buzunar în urma extinderii tratamentului din cadrul programelor și în spitalele și clinicile private. El a adăugat că „de câte ori se reformează ceva în sănătate, se scoate această utopie a privatizării”. Victor Costache a subliniat că, potrivit legii, în programele naționale de sănătate coplata este interzisă.
- Ministerul Sănătății: Este regretabil că declarațiile lui Victor Costache au fost scoase din context
Ministerul Sănătății arată, într-o precizare remisă astăzi presei, că informațiile apărute în spațiul public privind declarațiile ministrului Sănătății, Victor Costache, la adresa persoanelor cu tulburări din spectrul autist, sunt „eronate” și că este regretabil că acestea „au fost scoase din context și folosite în lupta politică. Sănătatea nu trebuie să fie târâtă în jocul politic, cu atât mai puțin copiii cu anumite afecțiuni și părinții acestora.”
Ministerul Sănătății arată, „pentru o corectă informare a publicului, a părinților care au copii cu tulburări din spectrul autist, că ministrul Sănătății a explicat prevederile noilor modificări legislative care urmează a fi luate și care vin în sprijinul acestor persoane.”
Ministerul Sănătății subliniază, de asemenea, că „pentru prima dată sunt create premisele existenței unui program dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist, așa cum a fost solicitat și de reprezentanții pacienților, care vor conduce la o monitorizare directă a serviciilor specifice acordate și la asigurarea unui număr de 5 ore pe saptamână de terapie aplicată, ca activitate conexă actului medical”.
Citește și: