Sari direct la conținut

Horațiu Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății: Suntem într-o catastrofă sanitară și umanitară. Pacienții COVID mor pe culoarele spitalului, în UPU sau chiar în ambulanțe

HotNews.ro
Horatiu Moldovan, Foto: Hotnews
Horatiu Moldovan, Foto: Hotnews

​Situația sistemului medical din România este critică în acest moment și suntem într-o „catastrofă sanitară și umanitară”, declară pentru HotNews.ro prof. dr. Horațiu Moldovan, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca din București și fost secretar de stat în Ministerul Sănătății. România are „500 de morți de COVID pe zi, pacienți care mor pe culoarele spitalului, în Unitățile de Primiri Urgențe sau chiar în ambulanțe. Avem de a face cu o criză maximală, în care nu reușim să tratăm nici măcar pacienții cu pneumonie COVID. Evident că acest lucru impactează puternic și pacienții ceilalți, cu alte patologii”, atrage atenția prof. dr. Horațiu Moldovan, în ziua în care țara noastră a înregistrat recordul absolut de decese în pandemie – 591.

„Situația sistemului medical din România în acest moment este critică. Avem de a face cu o situație de catastrofă în domeniul sănătății, o catastrofă de ordin umanitar. În acest moment, pacienții nu pot fi tratați în măsura în care este nevoie”, declară pentru HotNews.ro medicul Horațiu Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca din București subliniază că sistemul de sănătate nu mai face față nici pentru a trata toți pacienții COVID-19, iar în tot acest timp, pacienții non-COVID, care au mai puțin acces la servicii medicale în această perioadă, au și ei de suferit: „Avem de a face cu o criză maximală, în care nu reușim să tratăm nici măcar pacienții cu pneumonie COVID. Evident că acest lucru impactează puternic și pacienții ceilalți, cu alte patologii, iar un Ordin dat recent de Comitetul pentru Situații de Urgență prevede ca tratamentele și intervențiile chirurgicale care pot fi amânate să fie amânate. Sistemul caută să se focuseze pe bolnavii acuți, care au nevoie imediată, de urgență.”

În această situație, „este evident nevoie de un set de măsuri care să repună în funcție sistemul de sănătate, care în acest moment nu face față tuturor solicitărilor”.

Horațiu Moldovan amintește faptul că Ministerul Sănătății „este condus de un ministru interimar de peste 40 de zile, fără secretari de stat, este o situație de criză care se reflectă, fără doar și poate, în eficiența sistemului medical. Suntem într-o catastrofă sanitară și umanitară în România. Nu avem conducere clară la Ministerul Sănătății, ministrul interimar care, sigur, se străduiește să facă față acestei situații, nu este medic, nu este flancat de o echipă eficientă – de secretari de stat pe domenii specifice. În acest moment, Ministerul Sănătății funcționează greu de prevăzut cum.”

În ceea ce privește accesul pacienților non-COVID la tratament în această perioadă, medicul Horațiul Moldovan arată că „nu reușim să chestionăm pacienții super-acuți, lăsând, sigur, focusul mai jos pe pacienții cronici, care ar mai putea aștepta. Dar pentru ceilalți pacienți, non-COVID, care au nevoie de rezolvare acută – cancer, boli cardiovasculare etc. – toate spitalele caută să rezolve și această cateorie de pacienți. Însă accesibilitatea este îngrădită în mod evident”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro