Sari direct la conținut

Sibiu, primul județ în care rata de infectare trece de 7 / În București, o ușoară scădere / Situația în fiecare județ

HotNews.ro
Rata infectare 11 noiembrie, Foto: grupul de comunicare strategica
Rata infectare 11 noiembrie, Foto: grupul de comunicare strategica

​​Judeţul Sibiu a înregistrat o rată de infectare cu noul coronavirus de peste 7 la mia de locuitori, iar judeţele Cluj, Sălaj şi Timiş au o incidenţă de peste 6 la mia de locuitori, potrivit datelor transmise, miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică.

Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 5,04 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când a avut 5,11.

Cluj are o rată de infectare de 6,9, urmat de judeţul Timiş cu 6,52 şi Sălaj cu 6,46.

Incidenţa cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, la mia de locuitori, este de 5,6 în Alba, 5,54 în Bihor şi 5,04 în Bucureşti.

Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Vrancea – 1,46, Olt – 1,62 şi Tulcea – 1,66.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro