Stolojan cu peruca blonda (de Adrian Ursu)

Theodor Stolojan isi incearca norocul in travesti. Dupa ce a esuat in propriul sau rol politic, fostul penelist incearca sa-si creasca acum cota la public imitand-o pe eterna subreta de la Cotroceni, Elena Udrea. Chiar daca nu-l avantajeaza nici bustul, nici culoarea parului, Stolojan viseaza sa starneasca acelasi frison in auditoriu ca si adevarata purtatoare pe tava a mesajelor prezidentiale.

Sambata, pe la pranz, firul amintirilor fostului prim-ministru s-a desfacut din ghemul in care fusese inghesuit si a produs o poveste-soc: undeva, prin 2004, se facea ca Tariceanu si ai lui – adica Patriciu, Crin, Orban si Norica – planuiau sa tradeze Alianta D.A. si sa se inhaiteze cu PSD-ul.

Cumplita dezvaluire, ce sa zic! Ea respecta, pana la un punct, schema de amorsare exersata frecvent de Udrea: o istorioara suficient de veche pentru a nu mai putea fi localizata precis in timp, o aducere aminte aparent intamplatoare, o miza suficient de scandaloasa pentru a provoca reactii violente si, evident, aceeasi tinta: Calin Popescu Tariceanu.

Spre deosebire de blonda puitoare de mine, d-lui Stolojan ii lipsesc minimele elemente de real care ar face povestioara mai verosimila. Cu imaginatia mai stearpa, peledistul-sef a socotit suficient sa arunce doua fraze, asteptand ca suierul sau printre molari sa-l spulbere din scaun pe prim-ministru.

Nu ca nu i-ar crede lumea in stare pe Tariceanu sau Patriciu de o combinatie pe din dos cu pesedistii, mai ales ca au facut si declaratii, si sponsorizari in acest sens. Tocmai de aceea, iesirea publica a lui Theodor Stolojan e cu atat mai jalnica.

De ce, daca a socotit atat de grav acel episod, nu l-a trecut macar printre capetele de acuzare in manifestul sau de despartire de PNL, acum jumatate de an? Simplu, pentru ca stie prea bine – sau ar trebui sa stie – ca afinitatile sale pesediste au fost intotdeauna la fel de vizibile ca si ale lui Patriciu sau Tariceanu.

Relatia sa cu Ion Iliescu si regimul acestuia n-a fost nici disimulata si nici negata. Acum insa nevoia il impinge sa recurga la orice mijloc, in incercarea de a recapata vizibilitate. Tot dupa modelul Udrea – care a supt si ea la tuturoiul PSD – striga acum „tradatorii” fara sa clipeasca.

De partea cealalta, reactia celor doi latrai din poarta PNL – Crin Antonescu si Ludovic Orban – e si ea nu doar disproportionata, ci si dezonoranta.

Nu poti sa-l faci „mincinos de ultima speta”, „nemernic” si om fara caracter si loc de munca pe cel care a fost, totusi, presedintele tau, pe cel care, in ciuda evolutiei sale din ultimii doi ani si jumatate, ti-a scos partidul de sub blestemul lui 7% si, intr-un fel sau altul, a contribuit la victoria din alegeri. Dar, pana la urma, asta e problema lor.

Ce pare insa mai ciudat e ca toata evolutia lui Stolojan din ultimele luni are un singur punct: eliminarea lui Tariceanu. Exista oameni care si-au legat sperante de demersul politic al unuia dintre cei mai credibili actori politici, care au vazut in alaturarea altor nume cu popularitate uriasa o sansa pentru reconfigurarea esichierului.

Ce le ofera insa acestora tripleta Stolojan – Musca – Flutur? O partitura monotona, cu o unica masura. Nu poti construi un partid si nu poti onora atatea asteptari cladind totul pe o obsesie. Nu poti face din aceasta obsesie si program politic, si doctrina, si mesaj, si slogan. Cu o astfel de evolutie de marioneta incurcata in fire, in curand PLD risca sa joace cu sala goala.