Sari direct la conținut

Studenții din căminele din Regie nu au apă caldă de două săptămâni, după surparea de pe Șoseaua Orhideelor. Ce spune compania de termoficare

HotNews.ro
Mașină cazută în groapă / Foto: Facebook / Ionela Arcanu
Mașină cazută în groapă / Foto: Facebook / Ionela Arcanu

Studenții din campusul Regie al Universității Politehnica din București au rămas fără apă caldă de aproape două săptămâni. În complex se află 26 de cămine care sunt afectate de avarie, iar compania de termoficare spune că va mai dura cinci zile reparația.

Mii de studenți ai Universității Politehnica fac baie cu apă rece de două săptămâni, din cauza unei avarii provocate de o mașină care a căzut peste țevile de termoficare, după ce asfaltul s-a surpat brusc, pe 9 octombrie, pe Șoseaua Orhideelor.

Avaria a afectat alimentarea cu apă caldă la toate căminele din zonă, două cantine și un complex comercial, potrivit datelor Termoenergetica.

Poliția a izolat zona imediat după accident, pentru a face cercetări, ceea ce a făcut imposibil accesul în perimetrul afectat al celor de la Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB), conform directorului general administrativ al UPB, Mihai Corocăescu.

„Întârzierea intervenției a fost cauzată de necesitatea obținerii unor avize speciale, atât pentru accesul pe proprietatea privată unde sunt amplasate conductele, precum și de la reprezentanții instituțiilor care efectuează cercetări”, a explicat CMTEB. 

Universitatea așteaptă ca apa caldă să revină vineri

„Am înțeles că au primit vinerea asta acceptul de la procurorul de caz să intervină acolo. Azi știu că se lucrează, ne-au promis că vineri vom avea apă caldă în complex. Știu că ei sunt acolo, au adus țeavă și astăzi lucrau”, a declarat Mihai Corocăescu pentru publicul HotNews.ro.

Termoenergetica estimează că lucrările de reparație a avariei din Regie vor fi finalizate în aproximativ cinci zile.

Totuși, compania municipală a anunțat că „estimarea inițială este făcută înainte de efectuarea săpăturilor și poate fi influențată de mai multe cauze, printre care poziția celorlalte rețele edilitare, respectiv adâncimea la care se află sau starea lor de degradare”. 

INTERVIURILE HotNews.ro