Sari direct la conținut

Studenții lansează campania "coRector – Corectează universitățile!": Remarcăm cu dezamăgire importanța redusă acordată aspectelor care îi vizează pe studenți

HotNews.ro
Studenti, Foto: Hotnews
Studenti, Foto: Hotnews

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) lansează campania coRector, având în vedere că în anul universitar care tocmai a început vor avea loc alegeri pentru ocuparea funcției de rector în instituțiile de învățământ superior. Studenții solicită rectorilor asumarea a 17 deziderate care reprezintă nevoile studenților și să le includă în planurile manageriale, susținând implementarea acestora în strategia universității pentru mandatul 2020-2024.

Așa cum reiese dintr-un raport anterior realizat de ANOSR, doar 17,5% dintre rectori și-au îndreptat atenția în planurile lor manageriale asupra combaterii abandonului universitar, un aspect esențial pentru sistemul de învățământ superior din România. În plus, în doar 12,5% dintre asumările acestora se regăsesc informații despre procesul de revizuire periodică a planurilor de învățământ și doar 20% au luat în considerare creșterea finanțării CCOC (cu condiția creșterii numărului de activități pentru studenți) și a contribuției din venituri proprii pentru bursele studențești. Astfel, remarcăm cu dezamăgire importanța redusă acordată aspectelor care îi vizează pe studenți, aceștia fiind beneficiarii direcți ai educației și subliniem necesitatea prioritizării celor 17 obiective pe care ANOSR le aduce în atenția candidaților la funcția de rector”, se arată într-un comunicat de presă.

Studenții mai spun că există un interes scăzut acordat celor cu diferite tipuri de dizabilități, fapt ce îi împiedică pe aceștia să urmeze studii superioare. De aceea, propun metodologii de admitere și evaluare alternative, adaptate nevoilor lor și formarea cadrelor didactice pentru a facilita interacțiunea cu aceștia. ANOSR cere investiții în toate spațiile universităților astfel încât infrastructura să răspundă nevoilor tuturor studenților, inclusiv a celor cu diferite dizabilități.

”Un alt domeniu pe care îl considerăm de întâietate este etica academică, fapt pentru care susținem dezvoltarea și implementarea unor mecanisme de prevenție a încălcării diferitelor principii de etică și oferirea accesului studenților în mod gratuit și neîngrădit la soft-uri de verificare a similitudinilor, încurajându-se, astfel, redactarea de lucrări originale și combaterea plagiatului”, se mai arată în documentul de la ANOSR.

Studenții mai cer prioritizarea și implementarea unor mecanisme de perfecționare a stagiilor de practică, debirocratizare masivă a universităților și accesibilitatea la resurse de învățare. De asemenea, ei mai solicită acordarea unui grad mai mare de interes pentru asigurarea de sprijin material pentru studenții autohtoni ce aplică pentru o mobilitate internațională.

Câteva dintre propunerile ANOSR pentru candidații la funcția de rector:

  • Un sistem de sprijin material legitim și potrivit nevoilor studenților;
  • Un proces educațional centrat pe beneficiarii acestuia;
  • Asigurarea unor condiții adecvate de cazare și studiu;
  • Centre de Consiliere și Orientare în Carieră funcționale și eficiente;
  • Un cadru incluziv pentru studenții cu diferite tipuri de dizabilități;
  • Consultarea studenților în toate deciziile ce îi vizează direct sau indirect;
  • Dezvoltarea unei culturi a eticii și integrității academice;
  • Utilizarea unor Instrumente online și digitale încadrate în procesul didactic și aspectele vieții studenților;
  • Implementarea unui sistem actualizat și eficace de formare a cadrelor didactice;
  • Proceduri și mecanisme de stimulare și susținere a mobilităților academice temporare interne și internaționale;
  • Context pentru fructificarea resurselor și activității Societăților Antreprenoriale Studențești;
  • Stabilirea taxelor în mod transparent;
  • Transparența deciziilor, hotărârilor și funcționării universităților;
  • Metodologii și mecanisme pentru stimularea voluntariatului;
  • Mecanisme pentru stimularea și implicarea studenților în cercetare.

Cele 17 obiective pentru dezvoltarea sistemului educațional universitar din România, propuse de studenți, pot fi consultate în întregime AICI.

Campania coRector este un demers al ANOSR prin care se dorește ca nevoile studenților să fie tratate cu responsabilitate, prin asumarea publică de către candidații la funcția de rector, a celor 17 obiective și introducerea acestora atât în planurile manageriale, cât și în strategia universității pentru mandatul 2020-2024.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro